Salt la conţinut

Salt la cuprins

Filon

Filon

Filon (c. 20-10 î.e.n. – c. 50 e.n.) a fost un scriitor și un filozof evreu care a trăit în Alexandria, Egipt. El a fost numit deseori Filon din Alexandria, dar este cunoscut și ca Filon Iudeul, datorită originii sale evreiești.

Asemenea multor evrei care locuiau în Egipt la acea vreme, Filon vorbea limba greacă. Studiile sale biblice au avut la bază Septuaginta, traducerea în greacă a Scripturilor ebraice. Modul în care a folosit el anumiți termeni grecești care apar și în Scripturile grecești creștine poate aduce clarificări asupra sensului acestora, fiind prin urmare de interes pentru cei care studiază Biblia. (Vezi nota de studiu de la Mt 19:28.)

Filon credea că iudaismul este singura religie adevărată și a încercat să-i apropie pe neevrei de Dumnezeu prezentând iudaismul într-un mod în care ei să-l accepte. Totuși, el a amestecat învățăturile din Scripturi cu filozofia greacă, precum cea platoniciană. Filon a apărat existența lui Dumnezeu, dar, în același timp, a susținut că Dumnezeu „nu are calități distincte” și „este de nepătruns” și, prin urmare, nu poate fi chemat cu un nume propriu.

Scrierile lui Filon i-au influențat pe mulți așa-ziși creștini să adopte doctrina nebiblică a nemuririi sufletului. În plus, învățătura lui Filon privind Logosul (sau Cuvântul) a contribuit la formarea doctrinei Trinității, o dogmă nebiblică.