Josephus (c. 37 – c. 100 e.n.) a fost un istoric evreu, care provenea dintr-o familie preoțească. Josephus a devenit fariseu și ulterior a fost numit de Sanhedrin comandant în revolta evreilor împotriva Romei. Numele său inițial a fost Iosif ben Matthias (Yoseph ben Mattityahu).

Josephus și oamenii săi au fost învinși în Galileea în 67 e.n. El s-a predat comandantului roman, Vespasian, care l-a eliberat. Potrivit obiceiului epocii, el a adoptat numele de familie al lui Vespasian, Flavius. La data aceea, Josephus recunoștea deja superioritatea Romei și chiar a încercat să intermedieze între romani și rebelii asediați în Ierusalim. După ce Titus, fiul lui Vespasian, a cucerit orașul în 70 e.n., Josephus l-a însoțit la Roma, iar acolo s-a dedicat scrisului. Printre lucrările sale se numără Războiul iudeilor, Antichități iudaice, Contra lui Apion și Autobiografie.

Josephus este considerat un istoric demn de încredere, însă nu infailibil. Lucrările sale conțin informații referitoare la istoria poporului evreu care nu apar în alte surse și contribuie la înțelegerea contextului istoric al anumitor relatări biblice. Alături de Biblie, scrierile sale constituie principala sursă de informații referitoare la Ierusalimul din secolul I și la templu. În lucrările sale sunt menționați Isus, Iacov (fratele vitreg al lui Isus) și Ioan Botezătorul. În plus, relatarea lui Josephus, care a fost martor ocular la distrugerea Ierusalimului și a templului, revarsă lumină asupra împlinirii profeției biblice. (Da 9:24-27; Lu 19:41-44; 21:20-24)