Scrierea uncială este un stil de scriere cu litere majuscule de dimensiuni mari, rotunjite și spațiate. În general, în scrierile unciale, cuvintele nu erau separate între ele și existau puține accente și semne de punctuație. Termenul „uncial” poate fi folosit și cu privire la un manuscris realizat în acest stil. Din secolul al IV-lea până în secolul al IX-lea e.n., aceasta a fost, de regulă, scrierea folosită de copiști pentru a realiza manuscrise ale Bibliei în greacă.

Cele mai importante manuscrise unciale sunt scrise pe pergament. Printre acestea se numără Codex Sinaiticus, Codex Alexandrinus, Codex Vaticanus, Codex Ephraemi Syri rescriptus și Codex Bezae Cantabrigiensis. Datorită vechimii și calității lor, manuscrisele unciale grecești sunt considerate cele mai importante dintre manuscrisele timpurii în ce privește stabilirea textului original al Septuagintei și al Scripturilor grecești creștine.