Salt la conţinut

Salt la cuprins

PARTEA 3

Sentimente rănite – Când avem ‘motive să ne plângem’

Sentimente rănite – Când avem ‘motive să ne plângem’

„O soră din congregaţie m-a acuzat pe nedrept că i-am furat bani. Au aflat şi alţii despre asta şi au început să se formeze două tabere. În cele din urmă, sora mi-a spus că aflase unele informaţii care mă absolveau de orice vină. Deşi şi-a cerut scuze, am simţit că nu aş putea să o iert niciodată.” (Linda)

TE REGĂSEŞTI în cele relatate de Linda, care a fost profund rănită de acţiunile unei surori? Din nefericire, unii sunt atât de tulburaţi de conduita altora, încât acest lucru se răsfrânge negativ asupra activităţii lor în congregaţie. S-a întâmplat la fel în cazul tău?

Poate cineva ‘să ne separe de iubirea lui Dumnezeu’?

E-adevărat, ne-ar putea fi foarte greu să iertăm un colaborator creştin care ne-a rănit. La urma urmei, creştinii ar trebui să se iubească unii pe alţii (Ioan 13:34, 35). Dacă am fost nedreptăţiţi de un frate, dezamăgirea şi durerea pe care le-am simţit pot fi devastatoare (Psalmul 55:12).

Biblia arată că există situaţii în care creştinii au uneori ‘motive să se plângă’ unii de alţii (Coloseni 3:13). Totuşi, când ni se întâmplă nouă aceasta, ne-ar putea fi greu să facem faţă situaţiei. Ce anume ne poate ajuta? Să analizăm trei principii biblice.

Tatăl nostru ceresc vede totul. Iehova observă tot ce se întâmplă, inclusiv nedreptăţile cu care ne confruntăm şi suferinţa pe care acestea ne-o provoacă (Evrei 4:13). Mai mult, Iehova simte alături de noi când suferim (Isaia 63:9). El nu permite niciodată ca „necazul sau strâmtorarea” sau orice altceva – nici chiar vreun slujitor al său – ‘să ne separe de iubirea lui’ (Romani 8:35, 38, 39). Nu ne simţim impulsionaţi să reacţionăm într-o manieră asemănătoare, nepermiţând niciunui lucru ori niciunui om să se interpună între noi şi Iehova?

A ierta nu înseamnă a tolera. Când îi iertăm pe cei ce ne-au greşit, nu înseamnă că minimalizăm, justificăm, scuzăm sau tolerăm acţiunile lor. Nu uita, Iehova nu aprobă niciodată păcatul, dar îl iartă dacă există motive să o facă (Psalmul 103:12, 13; Habacuc 1:13). Când ne îndeamnă să-i iertăm pe alţii, Iehova ne cere, de fapt, să îl imităm. El nu rămâne „indignat pe veşnicie” (Psalmul 103:9; Matei 6:14).

Când decidem să nu mai nutrim resentimente, noi avem de câştigat. În ce sens? Imaginează-ţi următoarea situaţie. Să zicem că ridici de jos o piatră nu tocmai uşoară şi o ţii cu braţul întins. Probabil nu ţi-ar fi greu să o ţii aşa preţ de câteva secunde. Dar dacă ai încerca să o ţii mai mult timp? Cât ai rezista? Câteva minute? O oră? Mai mult? Fără îndoială, braţul ţi-ar obosi foarte tare! Fireşte, greutatea pietrei rămâne aceeaşi. Însă cu cât o vei ţine mai mult, cu atât ţi se va părea mai grea. La fel stau lucrurile şi cu resentimentele. Cu cât le nutrim mai mult timp – chiar dacă nu sunt intense – , cu atât ne facem mai mult rău nouă înşine. Nu e de mirare, aşadar, că Iehova ne sfătuieşte să înlăturăm resentimentele. Este spre binele nostru! (Proverbele 11:17)

Când decidem să nu mai nutrim resentimente, noi avem de câştigat

„M-am simţit de parcă Iehova însuşi mi-ar fi vorbit”

Ce anume a ajutat-o pe Linda să nu nutrească resentimente din cauza modului în care a fost tratată de o colaboratoare creştină? Printre altele, ea a meditat la motivele biblice pentru care trebuia să ierte (Psalmul 130:3, 4). Pe Linda a mişcat-o profund gândul că, dacă noi îi iertăm pe alţii, şi Iehova ne iartă pe noi (Efeseni 4:32–5:2). Ea ne spune cum a influenţat-o meditarea la acest lucru: „M-am simţit de parcă Iehova însuşi mi-ar fi vorbit”.

Cu timpul, Linda a reuşit să înlăture resentimentele din inima ei. Ea şi-a iertat cu mărinimie sora, iar acum ele sunt prietene apropiate. Linda continuă să-i slujească lui Iehova. Fii sigur că el doreşte să te ajute şi pe tine să acţionezi la fel.