După ce îngerul Gabriel îi spune tinerei Maria că va naşte un fiu care va domni ca Rege pentru eternitate, Maria îl întreabă: „Cum se va face aceasta, de vreme ce n-am relaţii intime cu vreun bărbat?” (Luca 1:34).

Îngerul îi răspunde: „Spiritul sfânt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va acoperi cu umbra sa. Astfel, şi cel ce se va naşte va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35).

Probabil pentru a o ajuta pe Maria să accepte mesajul, Gabriel adaugă: „Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput şi ea un fiu la bătrâneţe. Ea, cea numită stearpă, este acum în luna a şasea, pentru că la Dumnezeu niciun cuvânt nu rămâne neîmplinit” (Luca 1:36, 37).

Maria acceptă ce i-a spus Gabriel, aşa cum reiese din răspunsul ei: „Iată sclava lui Iehova! Să mi se facă după cuvintele tale” (Luca 1:38).

După plecarea lui Gabriel, Maria se pregăteşte să meargă în vizită la Elisabeta şi la soţul ei, Zaharia, care locuiesc în apropiere de Ierusalim, în regiunea deluroasă a Iudeii. Din Nazaret, oraşul unde locuieşte Maria, până acolo este cale de trei, patru zile.

Maria ajunge, în sfârşit, acasă la Zaharia şi la Elisabeta, ruda sa. După ce Maria intră şi o salută pe Elisabeta, aceasta se umple de spirit sfânt şi îi spune: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! Cum de am acest privilegiu, să vină la mine mama Domnului meu? Pentru că iată, când mi-a ajuns la urechi glasul salutului tău, pruncul mi-a săltat în pântece de bucurie” (Luca 1:42-44).

La auzul acestor cuvinte, Maria răspunde cu recunoştinţă: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Iehova şi spiritul mi s-a umplut de o mare bucurie în Dumnezeu, Salvatorul meu, pentru că el a privit la starea umilă a sclavei sale. Fiindcă iată că de acum înainte toate generaţiile mă vor numi fericită, pentru că Cel puternic a făcut fapte mari pentru mine”. Este demn de remarcat că, deşi i s-a arătat favoare, Maria îi acordă toată onoarea lui Dumnezeu. Ea spune: „Sfânt este numele său. Din generaţie în generaţie, îndurarea lui este peste cei care se tem de el” (Luca 1:46-50).

Prin cuvinte profetice inspirate, Maria continuă să-l laude pe Dumnezeu: „El a înfăptuit lucrări măreţe cu braţul său, i-a împrăştiat pe cei trufaşi în planurile inimii lor. I-a dat jos de pe tronuri pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei de condiţie umilă, i-a săturat cu bunătăţi pe cei flămânzi şi i-a alungat fără nimic pe cei bogaţi. A venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său, arătând că-şi aminteşte promisiunea de a avea îndurare pentru totdeauna faţă de Avraam şi sămânţa lui, aşa cum le-a spus strămoşilor noştri” (Luca 1:51-55).

Maria rămâne cu Elisabeta aproximativ trei luni, fiindu-i, probabil, de ajutor în ultimele săptămâni de sarcină. Ce bine că aceste două femei fidele, care poartă fiecare în pântece un copil cu ajutorul lui Dumnezeu, pot fi împreună în această perioadă din viaţa lor!

Să remarcăm că lui Isus i s-a acordat onoare chiar şi înainte de a se naşte. Elisabeta l-a numit ‘Domnul meu’, iar pruncul din pântecele ei ‘a săltat de bucurie’ când Maria a intrat în casa Elisabetei. Mai târziu însă, alţii îi vor trata diferit pe Maria şi pe copilul ei încă nenăscut‚ aşa cum vom vedea.