În preajma Paştelui din anul 32 e.n., Isus predică cu zel în Galileea. Apoi, foarte probabil că merge la Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui, aşa cum prevede Legea lui Dumnezeu. Dar el este prudent, întrucât evreii caută să-l omoare (Ioan 7:1). După aceea se întoarce în Galileea.

Isus este probabil în Capernaum când fariseii şi scribii vin la el de la Ierusalim. Dar de ce fac această călătorie? Ei caută motive pentru a-l acuza pe Isus de încălcarea unei legi sau a unui obicei religios. Ei îl întreabă: „De ce încalcă discipolii tăi tradiţia bătrânilor? De pildă, ei nu-şi spală mâinile înainte să mănânce” (Matei 15:2). Dumnezeu nu le-a cerut slujitorilor săi să respecte obiceiul ‘de a-şi spăla mâinile până la cot’ (Marcu 7:3). Totuşi, fariseii consideră că o persoană este vinovată de o încălcare gravă a tradiţiei dacă nu face aceasta.

Isus nu le răspunde în mod direct fariseilor care îi aduc această acuzaţie, ci scoate în evidenţă cum încalcă ei în mod voit Legea lui Dumnezeu. „Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre?”, îi întreabă el. „De pildă, Dumnezeu a zis: «Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta» şi: «Cine îşi insultă tatăl sau mama să plătească cu moartea». Dar voi ziceţi: «Cine îi spune tatălui sau mamei lui: „Orice lucru pe care-l am şi cu care ţi-aş putea fi de folos este un dar dedicat lui Dumnezeu”, acela nu mai trebuie să-şi onoreze tatăl».” (Matei 15:3-6; Exodul 20:12; 21:17)

Fariseii susţin că banii, proprietăţile sau alte lucruri care sunt daruri dedicate lui Dumnezeu aparţin templului şi deci nu pot fi folosite în alt scop. Dar, în realitate, persoana în cauză încă deţine darul dedicat lui Dumnezeu. De exemplu, un fiu ar putea spune că banii săi sau proprietatea sa sunt „corban”, un dar dedicat lui Dumnezeu sau templului, ca şi cum templul ar avea acum drept prioritar asupra darului. Banii sau proprietatea sunt încă în posesia fiului, însă acesta pretinde că nu-i poate folosi pentru a-şi ajuta părinţii în vârstă şi nevoiaşi. Astfel se eschivează de la responsabilitatea de a-i îngriji (Marcu 7:11).

Isus este pe bună dreptate indignat că fariseii denaturează în acest fel Legea lui Dumnezeu şi spune: „Aţi anulat cuvântul lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre. Ipocriţilor, bine a profeţit Isaia despre voi când a zis: «Poporul acesta mă onorează cu buzele, dar inima lor este departe de mine. În zadar mi se închină ei, fiindcă îi învaţă pe oameni doctrine care sunt porunci omeneşti»”. Fariseii nu spun nimic când Isus îi critică atât de aspru. De aceea, el cheamă mulţimea să se apropie şi spune: „Ascultaţi şi înţelegeţi: Nu ceea ce intră în gură îl întinează pe om, ci ceea ce iese din gură îl întinează pe om” (Matei 15:6-11; Isaia 29:13).

Mai târziu, în timp ce se află într-o casă, discipolii îl întreabă pe Isus: „Ştii că fariseii s-au poticnit când au auzit ce-ai spus?”. El le răspunde: „Orice plantă pe care n-a sădit-o Tatăl meu ceresc va fi smulsă din rădăcină. Lăsaţi-i! Sunt nişte călăuze oarbe şi, dacă un orb călăuzeşte alt orb, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:12-14).

Isus se arată surprins când Petru, vorbind în numele discipolilor, cere clarificări cu privire la ce anume îl întinează pe om. El spune: „Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură trece prin pântece şi se duce în hazna? Însă ce iese din gură vine din inimă şi aceasta îl întinează pe om. De pildă, din inimă ies gândurile rele, omorurile, adulterele, fornicaţiile, furturile, mărturiile mincinoase, blasfemiile. Acestea îl întinează pe om,  dar a mânca având mâinile nespălate nu-l întinează pe om” (Matei 15:17-20).

Isus nu vrea să spună că normele de igienă obişnuite nu trebuie respectate, nici nu susţine că o persoană nu trebuie să se spele pe mâini înainte de a pregăti o mâncare sau de a lua masa. De fapt, el condamnă ipocrizia conducătorilor religioşi care încearcă să ignore legile drepte ale lui Dumnezeu înlocuindu-le cu tradiţii omeneşti. Realitatea este că faptele greşite provenite dintr-o inimă rea sunt cele care îl întinează pe om.