O vreme, Isus şi-a desfăşurat activitatea îndeosebi în Galileea, unde oamenii au fost mai receptivi decât în Iudeea. În plus, când a fost în Ierusalim şi a vindecat un om în sabat, ‘iudeii au căutat să-l omoare’ (Ioan 5:18; 7:1).

Este toamna anului 32 e.n. şi Sărbătoarea Tabernacolelor, sau a Colibelor, se apropie. Această sărbătoare durează şapte zile, fiind urmată în a opta zi de o adunare solemnă. Sărbătoarea marchează sfârşitul anului agricol şi este un timp de mare bucurie, în care israeliţii îşi exprimă recunoştinţa faţă de Iehova.

Fraţii vitregi ai lui Isus – Iacov, Simon, Iosif şi Iuda – îl îndeamnă: „Pleacă de aici şi du-te în Iudeea”. Ierusalimul este centrul religios al ţării. În timpul celor trei sărbători anuale, oraşul este aglomerat. Fraţii lui Isus îi zic: „Nimeni nu face ceva pe ascuns când caută să fie cunoscut public. Dacă faci lucrurile acestea, arată-te lumii!” (Ioan 7:3, 4).

În realitate, aceşti patru fraţi ai lui Isus ‘nu manifestă credinţă în el’; ei nu cred că Isus este Mesia. Totuşi, vor ca oamenii adunaţi în Ierusalim cu ocazia sărbătorii să-l vadă înfăptuind miracole. Conştient de pericol, Isus le spune: „Lumea n-are de ce să vă urască pe voi, dar pe mine mă urăşte pentru că mărturisesc despre ea că faptele ei sunt rele. Urcaţi voi la sărbătoare; eu încă nu urc la sărbătoarea aceasta, pentru că nu mi s-a împlinit încă timpul” (Ioan 7:5-8).

La câteva zile după ce fraţii lui Isus pornesc la drum cu grupul de călători, Isus şi discipolii săi pleacă în ascuns, fără să atragă atenţia oamenilor. Ei o iau pe drumul mai direct, prin Samaria, nu pe cel obişnuit, de-a lungul râului Iordan. Isus şi discipolii săi vor avea nevoie de găzduire în Samaria, de aceea, Isus trimite mesageri înaintea lui ca să facă pregătiri. Oamenii dintr-un anumit sat nu vor să-l primească sau să-i arate ospitalitate, aşa cum se obişnuieşte, deoarece Isus se îndreaptă spre Ierusalim pentru Sărbătoarea Tabernacolelor, o sărbătoare evreiască. Furioşi, Iacov şi Ioan îl întreabă pe Isus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie?” (Luca 9:54). Isus îi mustră chiar şi pentru că s-au gândit la aşa ceva. Apoi pornesc din nou la drum.

În timpul călătoriei, un scrib vine la Isus şi îi spune: „Învăţătorule, te voi urma oriunde vei merge”. Isus îi răspunde: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde să-şi pună capul” (Matei 8:19, 20). Isus vrea să-i dea de înţeles scribului că, dacă va deveni  continuatorul său, se va confrunta cu greutăţi. Şi se pare că scribul este prea mândru pentru a accepta acest mod de viaţă. Prin urmare, fiecare dintre noi se poate întreba: Sunt cu adevărat dispus să-l urmez pe Isus?

Unui alt om, Isus îi spune: „Urmează-mă!”. Acesta îi răspunde: „Lasă-mă mai întâi să mă duc şi să-mi îngrop tatăl”. Cunoscându-i situaţia, Isus îi zice: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, iar tu du-te şi anunţă pretutindeni regatul lui Dumnezeu” (Luca 9:59, 60). Evident, tatăl acestui om încă nu a murit. Dacă ar fi murit, foarte probabil că fiul său n-ar fi aici, vorbind cu Isus. Bărbatul nu este pregătit să pună Regatul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă.

În timp ce îşi continuă drumul spre Ierusalim, Isus întâlneşte un alt bărbat care îi spune: „Te voi urma, Doamne, dar lasă-mă mai întâi să-mi iau rămas-bun de la cei din casa mea”. Isus îi răspunde: „Niciun om care a pus mâna pe plug şi priveşte la lucrurile din urmă nu este potrivit pentru regatul lui Dumnezeu” (Luca 9:61, 62).

Cei care vor să fie discipoli ai lui Isus trebuie să se concentreze asupra serviciului pentru Regat. Dacă un agricultor nu se uită drept înainte când ară, probabil că brazda va ieşi strâmbă. Dacă va lăsa plugul jos pentru a privi înapoi, va rămâne în urmă cu lucrul la câmp. În mod asemănător, oricine priveşte în urmă la acest sistem vechi nu va rămâne pe drumul care duce la viaţă veşnică.