Se pare că Isus se află în Capernaum când îi mustră pe farisei. Mai târziu în aceeaşi zi, el iese din casa unde stă şi merge la Marea Galileii, aflată în apropiere, unde se adună mulţimi de oameni. Isus se urcă într-o barcă, se îndepărtează de ţărm şi începe să-i înveţe pe oameni despre Regatul cerurilor folosind mai multe ilustrări, sau parabole. Ascultătorilor lui Isus le sunt cunoscute multe dintre cadrele sau situaţiile menţionate de el, fiindu-le mai uşor să înţeleagă anumite aspecte privitoare la Regat.

Mai întâi, Isus vorbeşte despre un semănător care seamănă sămânţă. Unele seminţe cad de-a lungul drumului şi sunt mâncate de păsări. Altele cad pe locuri stâncoase, unde nu este mult pământ. Rădăcinile plantei nu se pot dezvolta bine deoarece solul nu este adânc, iar plantele abia încolţite sunt arse de soare şi se usucă. Alte seminţe cad printre spini, care înăbuşă plantele tinere când acestea răsar din pământ. Iar altele cad pe pământ bun şi dau rod: „una o sută, alta şaizeci şi alta treizeci” (Matei 13:8).

Într-o altă ilustrare, Isus compară Regatul cu un om care seamănă sămânţă. În acest caz, indiferent dacă omul doarme sau este treaz, seminţele cresc „fără ca el să ştie cum” (Marcu 4:27). Acestea cresc de la sine şi dau rod, pe care omul îl poate secera.

Isus face apoi o a treia ilustrare despre semănat. Un om seamănă sămânţă bună, dar, ‘în timp ce oamenii dorm’, un duşman seamănă neghină în mijlocul grâului. Sclavii stăpânului îl întreabă dacă să smulgă neghina. El le răspunde: „Nu, ca  nu cumva, strângând neghina, să smulgeţi din rădăcină şi grâul odată cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş şi la vremea secerişului le voi spune secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să fie arsă, apoi duceţi-vă să strângeţi grâul în hambarul meu” (Matei 13:24-30).

Mulţi dintre ascultătorii lui Isus ştiu cum se cultivă pământul. El face referire şi la alt lucru bine cunoscut de auditoriul său: mica sămânţă de muştar. Aceasta creşte şi devine un pom atât de mare, încât păsările se pot adăposti în ramurile lui. Isus spune privitor la această sămânţă: „Regatul cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar pe care un om l-a luat şi l-a semănat în ogorul lui” (Matei 13:31). Isus nu predă o lecţie de botanică, ci face o ilustrare cu privire la o creştere impresionantă, arătând cum ceva foarte mic poate deveni foarte mare.

Apoi Isus vorbeşte despre un proces pe care mulţi dintre ascultătorii săi îl cunosc. El aseamănă Regatul cerurilor cu plămădeala „pe care o femeie a luat-o şi a ascuns-o în trei măsuri mari de făină” (Matei 13:33). Deşi plămădeala este ascunsă, adică amestecată cu făina, ea face să dospească tot aluatul, producând o creştere considerabilă şi schimbări care nu pot fi observate uşor.

După ce face aceste ilustrări, Isus le dă drumul mulţimilor şi se întoarce la casa în care stă. Nu după mult timp, discipolii vin la el deoarece vor să înţeleagă semnificaţia ilustrărilor sale.

Discipolii l-au mai auzit şi înainte pe Isus făcând ilustrări, dar acum este prima oară când foloseşte atât de multe. Ei îl întreabă: „De ce le vorbeşti în ilustrări?” (Matei 13:10).

Un motiv pentru care Isus face aceasta este că astfel împlineşte o profeţie biblică. În Evanghelia după Matei se spune: „Nu le vorbea fără ilustrări, ca să se împlinească ce se spusese prin profetul care a zis: «Îmi voi deschide gura în ilustrări şi voi vesti lucruri ascunse de la întemeierea lumii»” (Matei 13:34, 35; Psalmul 78:2).

Isus foloseşte ilustrări şi dintr-un alt motiv. Acestea pot dezvălui atitudinea oamenilor. Cei mai mulţi îl caută pe Isus doar pentru că-l privesc ca pe un povestitor bun şi pentru că face miracole. Ei nu-l consideră Domnul lor de care trebuie să asculte şi pe care trebuie să-l urmeze cu abnegaţie (Luca 6:46, 47). Nu vor să-şi schimbe concepţiile şi modul de viaţă. Nu, ei nu vor ca mesajul să-i influenţeze în asemenea măsură.

Răspunzând la întrebarea discipolilor, Isus le spune: „De aceea le vorbesc în ilustrări, pentru că, deşi privesc, privesc în zadar şi, deşi aud, aud în zadar şi nu înţeleg. Şi cu ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice: «. . . Inima acestui popor a ajuns insensibilă»” (Matei 13:13-15; Isaia 6:9, 10).

Aceste cuvinte nu se aplică însă la toţi cei care îl aud pe Isus. El explică: „Fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit” (Matei 13:16, 17).

Cei doisprezece apostoli şi alţi discipoli loiali sunt receptivi la mesajul lui Isus. De aceea, Isus  spune: „Vouă vă este dat să înţelegeţi secretele sacre ale regatului cerurilor, dar acelor oameni nu le este dat” (Matei 13:11). Întrucât ei doresc cu sinceritate să înţeleagă învăţăturile sale, Isus le explică ilustrarea despre semănător.

„Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu”, spune Isus (Luca 8:11). Pământul reprezintă inima unei persoane. Aceste informaţii sunt esenţiale pentru a înţelege ilustrarea sa.

Referitor la sămânţa semănată în pământul bătătorit de la marginea drumului, Isus explică: „Diavolul . . . ia cuvântul din inima lor, ca să nu creadă şi să nu fie salvaţi” (Luca 8:12). Sămânţa semănată pe locul stâncos îi reprezintă pe oamenii care primesc cuvântul cu bucurie, dar nu lasă ca acesta să pătrundă adânc în inima lor. Ei se poticnesc „când vine un necaz sau o persecuţie din cauza cuvântului”. Da, „în timp de încercări”, poate când întâmpină opoziţie din partea familiei sau a altora, ei renunţă (Matei 13:21; Luca 8:13).

Ce se poate spune despre sămânţa care cade printre spini? Isus le zice discipolilor că aceasta se referă la oamenii care au auzit cuvântul, dar sunt copleşiţi de „îngrijorările acestui sistem” şi se lasă înşelaţi de „puterea amăgitoare a bogăţiilor” (Matei 13:22). Ei au avut cuvântul în inima lor, însă acesta este înăbuşit şi devine neroditor.

Ultimul tip de sol menţionat de Isus este pământul bun. Acesta se referă la cei care aud cuvântul şi îl acceptă în inima lor, înţelegându-i pe deplin sensul. Drept urmare, ei „aduc rod”. Totuşi, din cauza unor împrejurări precum vârsta înaintată sau problemele de sănătate, nu toţi pot da rod în aceeaşi măsură; unul dă o sută, altul şaizeci şi altul treizeci. Într-adevăr, cei ce sunt binecuvântaţi în serviciul adus  lui Dumnezeu sunt „cei care, după ce au auzit cuvântul cu o inimă curată şi bună, îl păstrează şi aduc rod cu perseverenţă” (Luca 8:15).

Cât de impresionaţi trebuie să fie discipolii care l-au căutat pe Isus ca să le explice învăţăturile sale! Acum ei înţeleg în profunzime ilustrările lui Isus. El vrea ca discipolii să înţeleagă ilustrările sale pentru a putea şi ei să le împărtăşească altora adevărul. „Oare este adusă lampa ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat?”, întreabă Isus. „Nu este ea adusă ca să fie pusă pe lampadar?” De aceea, Isus dă următorul sfat: „Cine are urechi de auzit să audă” (Marcu 4:21-23).

După ce Isus le explică ilustrarea despre semănător, discipolii vor să cunoască mai multe. „Explică-ne ilustrarea despre neghina din ogor”, îl roagă ei (Matei 13:36).

Cerând aceasta, discipolii manifestă o atitudine total diferită de a celorlalţi oameni din mulţimea adunată pe ţărm. Acei oameni au auzit învăţăturile lui Isus, dar nu au avut dorinţa de a afla semnificaţia ilustrărilor sale şi modul în care se aplică ele. Ei s-au mulţumit cu o explicaţie sumară a adevărurilor la care făceau referire ilustrările. Isus realizează un contrast între auditoriul de pe ţărm şi discipolii săi, care sunt dornici să înveţe.

El spune: „Fiţi atenţi la ce auziţi. Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura, ba vi se va şi adăuga” (Marcu 4:24). Discipolii iau seama la cele auzite de la Isus. Ei sunt interesaţi de lucrurile spuse de el şi le acordă atenţie într-o măsură mare, fiind binecuvântaţi cu mai multă instruire, cu mai multă lumină spirituală. Răspunzându-le discipolilor la întrebarea referitoare la ilustrarea despre grâu şi neghină, Isus explică: „Semănătorul seminţei bune este Fiul omului; ogorul este lumea; cât despre sămânţa bună, aceştia sunt fiii regatului, iar neghina sunt fiii celui rău; duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este încheierea unui sistem, iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13:37-39).

După ce menţionează ce reprezintă fiecare aspect din ilustrarea sa, Isus descrie deznodământul. El spune că, la încheierea sistemului, secerătorii, sau îngerii, îi vor separa pe creştinii falşi, asemănători cu neghina, de „fiii regatului”. „Cei drepţi” vor fi strânşi şi, în cele din urmă, vor străluci „în regatul Tatălui lor”. Iar „fiii celui rău” vor fi distruşi; de aceea, pentru ei „va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:41-43).

Isus îi binecuvântează pe discipolii săi cu mai multă cunoştinţă făcându-le alte trei ilustrări. Mai întâi, el spune: „Regatul cerurilor este asemenea  unei comori ascunse într-un câmp, pe care un om a găsit-o şi a ascuns-o. Apoi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără câmpul acela” (Matei 13:44).

Isus continuă: „Regatul cerurilor este şi asemenea unui negustor voiajor care caută perle scumpe. Când a găsit o perlă de mare valoare, a plecat, a vândut imediat tot ce avea şi a cumpărat-o” (Matei 13:45, 46).

Prin ambele ilustrări, Isus scoate în evidenţă dispoziţia unei persoane de a face sacrificii pentru ceea ce este cu adevărat preţios. Negustorul vinde imediat tot ce are pentru a obţine perla de mare valoare. Exemplul referitor la o perlă de mare valoare este uşor de înţeles pentru discipolii lui Isus. Iar omul care găseşte o comoară ascunsă într-un câmp vinde şi el tot ce are pentru a intra în posesia ei. În ambele situaţii, se poate obţine ceva valoros, ce merită dobândit şi preţuit. Sacrificiile făcute de cei doi bărbaţi din ilustrări pentru a obţine acele lucruri de valoare pot fi comparate cu sacrificiile pe care le face o persoană pentru a-şi satisface necesităţile spirituale (Matei 5:3). Unii dintre cei care aud aceste ilustrări au dovedit deja că sunt dispuşi să facă eforturi mari ca să-şi satisfacă necesităţile spirituale şi să fie cu adevărat continuatori ai lui Isus (Matei 4:19, 20; 19:27).

În final, Isus aseamănă Regatul cerurilor cu un năvod care adună tot felul de peşti (Matei 13:47). Când peştii sunt separaţi, cei buni sunt păstraţi în vase, dar cei răi sunt aruncaţi. Isus spune că la fel va fi şi la încheierea sistemului: îngerii îi vor separa pe cei răi de cei drepţi.

Isus însuşi desfăşura un fel de pescuit spiritual când i-a chemat pe primii săi discipoli să fie „pescari de oameni” (Marcu 1:17). Însă el precizează că ilustrarea despre năvod se aplică în viitor, „la încheierea acestui sistem” (Matei 13:49). Aşadar, apostolii şi alţi discipoli care îl ascultă pe Isus îşi pot da seama că în viitor se vor întâmpla lucruri deosebit de interesante.

Cei care au auzit ilustrările spuse de Isus când se afla în barcă primesc şi mai multă lumină spirituală. Isus arată că este dispus să le explice discipolilor săi deoparte toate lucrurile (Marcu 4:34). El este „asemenea unui om, stăpânul unei case, care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi” (Matei 13:52). Făcând aceste ilustrări, Isus nu-şi etalează aptitudinile de predare, ci le împărtăşeşte discipolilor săi adevăruri care sunt asemenea unei comori preţioase. Isus este într-adevăr un „învăţător public” ca nimeni altul!