Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 38

Ioan vrea să afle ce are de spus Isus despre sine

Ioan vrea să afle ce are de spus Isus despre sine

MATEI 11:2-15 LUCA 7:18-30

  • IOAN BOTEZĂTORUL VREA SĂ ŞTIE MAI MULTE DESPRE ROLUL LUI ISUS

  • ISUS ÎL LAUDĂ PE IOAN

Ioan Botezătorul este în închisoare de aproximativ un an. Totuşi, el află despre miracolele înfăptuite de Isus. Să ne gândim ce simte Ioan când discipolii săi îi spun că Isus l-a înviat pe fiul văduvei din Nain. Însă el vrea să afle direct de la Isus ce semnificaţie au toate acestea. Prin urmare, Ioan îi trimite pe doi dintre discipolii săi să-l întrebe pe Isus: „Tu eşti Cel care vine sau să aşteptăm pe altul?” (Luca 7:19).

Dar poate că nu ne-am fi aşteptat ca Ioan să pună o astfel de întrebare. Ioan este un bărbat fidel care, în urmă cu aproape doi ani, când l-a botezat pe Isus, a văzut spiritul sfânt coborând peste el şi a auzit vocea lui Dumnezeu, care l-a aprobat. Nu avem niciun motiv să ne gândim că credinţa lui Ioan a slăbit. Dacă ar fi aşa, Isus nu ar vorbi în termeni apreciativi despre Ioan, cum o face cu această ocazie. Însă, dacă nu are îndoieli, de ce îi pune Ioan lui Isus această întrebare?

Poate că vrea pur şi simplu ca Isus însuşi să-i confirme că este Mesia. Aceasta l-ar întări în timp ce se află în închisoare. Dar se pare că el îi pune lui Isus această întrebare şi dintr-un alt motiv. Ioan cunoaşte profeţiile biblice care arată că Unsul lui Dumnezeu va fi rege şi eliberator. Totuşi, el este încă întemniţat, deşi Isus a fost botezat cu multe luni în urmă. Aşadar, Ioan întreabă dacă trebuie să vină altcineva, un succesor al lui Isus, ca să zicem aşa, care va împlini profeţiile ce mai trebuiau să fie împlinite referitoare la ce va realiza Mesia.

În loc să le spună discipolilor lui Ioan: „Bineînţeles că eu sunt Cel care trebuie să vină”, Isus dovedeşte că are sprijinul lui Dumnezeu vindecând mulţi oameni de tot felul de boli. Apoi le spune discipolilor: „Duceţi-vă şi spuneţi-i lui Ioan ce auziţi şi vedeţi: Orbii văd din nou şi ologii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, iar morţii sunt sculaţi şi săracilor li se anunţă vestea bună” (Matei 11:4, 5).

Întrebarea lui Ioan ar putea sugera că el se aşteaptă ca Isus să facă mai mult decât face, poate chiar să-l elibereze din închisoare. Isus însă îi spune să nu se aştepte la mai mult decât la miracolele pe care le înfăptuieşte.

După ce discipolii lui Ioan pleacă, Isus declară înaintea mulţimii că Ioan nu este un simplu profet. El este mesagerul lui Iehova prezis în Maleahi 3:1. De asemenea, el este profetul Ilie despre care se vorbeşte în Maleahi 4:5, 6. Isus explică: „Adevărat vă spun că printre cei născuţi din femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul, dar cel mai mic în regatul cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11:11).

Spunând că cel mai mic în Regatul cerurilor este mai mare decât Ioan, Isus arată că Ioan nu va fi în Regatul ceresc. Ioan a pregătit calea pentru Isus, dar a murit înainte ca Cristos să le ofere oamenilor posibilitatea de a merge la cer (Evrei 10:19, 20). Însă Ioan a fost un profet fidel al lui Dumnezeu şi va fi un supus pământesc al Regatului lui Dumnezeu.