Petru a auzit sfatul lui Isus cu privire la modul în care un frate trebuie să rezolve o problemă dintre el şi un alt frate, şi anume să o discute direct cu cel care i-a greşit. Dar se pare că Petru vrea să ştie exact de câte ori trebuie cineva să facă aceasta.

El întreabă: „Doamne, de câte ori poate să păcătuiască fratele meu împotriva mea şi eu să-l iert? Până la şapte ori?”. Unii conducători religioşi îi învaţă pe oameni că trebuie să ierte de trei ori. Prin urmare, poate că Petru crede că ar da dovadă de multă mărinimie dacă şi-ar ierta fratele „până la şapte ori” (Matei 18:21).

Însă a ţine o evidenţă a greşelilor cuiva nu este în armonie cu învăţătura lui Isus. De aceea, Isus îl corectează pe Petru: „Eu îţi spun: Nu până la şapte ori, ci până la şaptezeci şi şapte de ori” (Matei 18:22). Altfel spus, nu există o limită în ce priveşte iertarea. Petru nu trebuie să stabilească de câte ori trebuie să-şi ierte fratele.

Apoi, pentru a evidenţia că au obligaţia de a fi iertători, Isus le spune lui Petru şi celorlalţi o ilustrare despre un sclav care nu se dovedeşte la fel de îndurător ca stăpânul lui. Regele vrea să-şi încheie socotelile cu sclavii săi. Îi este adus unul dintre ei, care are o datorie imensă de zece mii de talanţi [60 000 000 de dinari]. Pentru că acesta nu are de unde să o plătească, regele porunceşte să fie vânduţi el, soţia lui şi copiii lui şi să se plătească datoria. Atunci, sclavul cade la picioarele stăpânului său şi-l imploră: „Fii răbdător cu mine şi îţi voi plăti totul” (Matei 18:26).

Regelui i se face milă de sclav şi, arătându-i îndurare, îi anulează imensa datorie. După aceea, sclavul iese şi-l găseşte pe unul dintre tovarăşii lui de sclavie, care îi datorează o sută de dinari. Pune mâna pe el şi începe să-l strângă de gât, zicându-i: „Plăteşte ce datorezi!”. Tovarăşul lui de sclavie îi cade la picioare şi-l imploră: „Fii răbdător  cu mine şi îţi voi plăti” (Matei 18:28, 29). Însă sclavul a cărui datorie a fost anulată de rege nu arată îndurare asemenea stăpânului său. El îl aruncă pe tovarăşul lui în închisoare, unde va rămâne până îi va plăti ceea ce-i datorează, deşi suma datorată este mult mai mică.

Isus spune apoi că alţi sclavi care au văzut cât de neîndurător a fost tovarăşul lor de sclavie merg şi îi relatează stăpânului cele întâmplate. Mâniindu-se, stăpânul îl cheamă pe sclav şi îi spune: „Sclav rău, eu ţi-am anulat toată datoria când m-ai implorat. Nu trebuia să te înduri şi tu de tovarăşul tău de sclavie, aşa cum m-am îndurat şi eu de tine?”. Furios, regele îl dă pe sclavul neîndurător pe mâna temnicerilor până îi va plăti tot ce-i datorează. Isus spune în încheiere: „Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare, din toată inima, pe fratele său” (Matei 18:32-35).

Ce lecţie extraordinară despre iertare! Dumnezeu ne-a iertat o datorie imensă, păcatul. Prin comparaţie, orice lucru cu care ne-ar greşi un frate al nostru ar fi neînsemnat. În plus, Iehova nu ne iartă doar o dată, ci de mii de ori. Nu putem şi noi să ne iertăm fratele, poate de mai multe ori, chiar dacă am fi îndreptăţiţi să ne plângem împotriva lui? Isus ne-a învăţat în Predica de pe munte că Dumnezeu ne va ierta datoriile, ‘aşa cum şi noi le iertăm datornicilor noştri’ (Matei 6:12).