Isus este pentru ultima oară la templu. El continuă să demaşte ipocrizia scribilor şi a fariseilor, numindu-i în faţă ipocriţi. Folosind un limbaj expresiv, Isus spune: „Voi curăţaţi partea din afară a paharului şi a farfuriei, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf şi necumpătare. Fariseu orb, curăţă mai întâi partea dinăuntru a paharului şi a farfuriei, pentru ca şi partea din afară să fie curată!” (Matei 23:25, 26). Fariseii sunt riguroşi în ce priveşte curăţenia ceremonială şi aspectul lor exterior, însă nu acordă atenţie persoanei lăuntrice şi nu-şi purifică inima figurativă.

Ei se dovedesc ipocriţi şi prin faptul că zidesc morminte pentru profeţi şi le împodobesc. Dar, aşa cum menţionează Isus, ei sunt „fiii celor care i-au ucis pe profeţi” (Matei 23:31). Ei au demonstrat aceasta prin încercările lor de a-l ucide pe Isus (Ioan 5:18; 7:1, 25).

Apoi Isus arată ce îi aşteaptă pe aceşti conducători religioşi dacă nu se căiesc: „Şerpi, pui de vipere, cum veţi fugi de judecata Gheenei?” (Matei 23:33). Gheena, sau Valea lui Hinom, aflată în apropiere, este folosită pentru arderea gunoaielor, fiind un simbol potrivit pentru distrugerea definitivă de care vor avea parte scribii şi fariseii răi.

Discipolii lui Isus îl vor reprezenta în calitate de „profeţi, înţelepţi şi învăţători publici”. Cum vor fi ei trataţi? Adresându-li-se conducătorilor religioşi, Isus spune: „Pe unii îi veţi omorî şi îi veţi ţintui pe stâlp, pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din oraş în oraş, ca să vină asupra voastră tot sângele celor drepţi vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia . . . pe care l-aţi ucis”. El avertizează: „Adevărat vă spun: Toate lucrurile acestea vor veni peste această generaţie” (Matei 23:34-36). Şi, într-adevăr, aşa s-a întâmplat în 70 e.n., când armatele romane au distrus Ierusalimul, iar sute de mii de iudei şi-au pierdut viaţa.

Gândindu-se la această situaţie îngrozitoare, Isus se mâhneşte şi spune: „Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, cum îşi adună cloşca puii sub aripi! Dar voi n-aţi vrut! Iată! Casa vă este părăsită şi lăsată vouă” (Matei 23:37, 38). Cei care aud aceste cuvinte probabil că se întreabă despre ce casă vorbeşte Isus. Face el referire la templul impunător din Ierusalim, care pare a fi ocrotit de Dumnezeu? Este posibil.

Apoi Isus adaugă: „Vă spun: De acum înainte, nicidecum nu mă veţi mai vedea până nu veţi zice: «Binecuvântat este cel care vine în numele lui Iehova!»” (Matei 23:39). El citează cuvintele profetice din Psalmul 118:26: „Binecuvântat să fie Cel ce vine în numele lui Iehova! Vă binecuvântăm din casa lui Iehova”. Evident, odată ce acest templu va fi distrus, nimeni nu va mai veni la el în numele lui Dumnezeu.

Isus merge acum într-o parte a templului unde se află cutiile trezoreriei. Oamenii îşi pot pune contribuţiile printr-o deschizătură mică, aflată în partea superioară a fiecărei cutii. Isus îi vede pe mai mulţi iudei făcând acest lucru, cei bogaţi ‘punând multe monede’. Apoi el observă o văduvă săracă ce pune „doi bănuţi” (Marcu 12:41, 42). Fără îndoială, Isus ştie că Dumnezeu apreciază darul ei.

Chemându-i pe discipoli, Isus le zice: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi cei care au pus bani în cutiile trezoreriei”. De ce se poate spune aceasta? El explică: „Toţi au pus din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i rămăsese  ca să trăiască” (Marcu 12:43, 44). Cât de mult se deosebeşte modul de a gândi şi de a acţiona al văduvei de al conducătorilor religioşi!

Această zi de 11 nisan este ultima petrecută de Isus în templu. Când el iese împreună cu discipolii săi de aici, unul dintre ei exclamă: „Învăţătorule, uite ce pietre şi ce clădiri!” (Marcu 13:1). Într-adevăr, unele pietre din care sunt făcute zidurile templului sunt foarte mari, dând impresia că acesta este rezistent şi trainic. Prin urmare, ceea ce spune Isus în continuare poate părea ciudat: „Vezi tu aceste clădiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată” (Marcu 13:2).

După ce a spus aceste cuvinte, Isus traversează împreună cu apostolii săi valea Chedron şi urcă pe Muntele Măslinilor. La un moment dat, Isus este cu patru dintre apostolii săi – Petru, Andrei, Iacov şi Ioan. Din locul în care s-au oprit pe munte, ei pot vedea templul grandios.