Deşi Isus a fost batjocorit şi supus unui tratament inuman, eforturile lui Pilat de a-l elibera nu au niciun efect asupra preoţilor principali şi a acoliţilor lor. Aceştia vor cu orice preţ ca Isus să fie condamnat la moarte. Ei continuă să strige: „Pe stâlp cu el! Pe stâlp cu el!”. Pilat le răspunde: „Luaţi-l voi şi ţintuiţi-l pe stâlp, fiindcă eu nu găsesc nicio vină în el” (Ioan 19:6).

Evreii nu reuşesc să-l convingă pe Pilat că Isus merită să moară pe motiv că a comis o infracţiune împotriva Romei. Ei încearcă acum să-l învinuiască de încălcarea unei legi religioase, aducându-i din nou acuzaţia de blasfemie pentru care a fost condamnat în timpul procesului ţinut înaintea Sanhedrinului. „Noi avem o lege”, spun ei, „şi, potrivit legii, el trebuie să moară, fiindcă s-a făcut pe sine fiul lui Dumnezeu” (Ioan 19:7). Este prima dată când Pilat aude această acuzaţie.

El se întoarce în palatul său şi încearcă să găsească o modalitate de a-l elibera pe acest om care a fost supus unui tratament brutal şi cu privire la care însăşi soţia lui a avut un vis (Matei 27:19). Dar ce se poate spune despre noua acuzaţie pe care i-o aduc evreii, că prizonierul este „fiul lui Dumnezeu”? Pilat ştie că Isus este din Galileea (Luca 23:5-7). Totuşi, el îl întreabă: „De unde eşti?” (Ioan 19:9). Vrea Pilat să afle dacă Isus a avut o existenţă anterioară şi dacă, într-un anumit sens, este de provenienţă divină? Posibil.

Pilat a auzit că Isus este rege chiar de la el. Dar Isus i-a zis şi că Regatul său nu face parte din această lume. Nefiind cazul să detalieze ce a spus mai devreme, el tace. Însă refuzul său de a răspunde îi răneşte lui Pilat orgoliul. Acesta îi spune indignat lui Isus: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am autoritate să te eliberez şi am autoritate să te ţintuiesc pe stâlp?” (Ioan 19:10).

Isus îi răspunde: „N-ai avea nicio autoritate împotriva mea dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. Iată de ce omul care m-a predat ţie are un mai mare păcat” (Ioan 19:11). Probabil, Isus nu se gândeşte la o persoană anume, ci vrea să spună că marele preot, Caiafa, complicii lui şi luda Iscariot au o vină mai mare decât a lui Pilat.

Impresionat de comportamentul şi de cuvintele lui Isus şi temându-se şi mai mult că el ar putea fi de origine divină, Pilat încearcă din nou să-l elibereze. Însă iudeii menţionează un alt lucru de care Pilat, fără îndoială, se teme. Ei îl ameninţă: „Dacă-l eliberezi pe omul acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine rege vorbeşte împotriva Cezarului” (Ioan 19:12).

Guvernatorul îl aduce încă o dată pe Isus înaintea mulţimii şi, stând pe scaunul de judecată, spune: „Iată regele vostru!”. Iudeii însă nu se înduplecă. „Ucide-l! Ucide-l! Pe stâlp cu el!”, strigă ei. Pilat îi întreabă: „Să-l ţintuiesc pe stâlp pe regele vostru?”. Iudeii sunt de multă vreme nemulţumiţi de stăpânirea romană; totuşi, acum, preoţii principali afirmă fără şovăire: „N-avem alt rege decât pe Cezar” (Ioan 19:14, 15).

Cedând cu laşitate la cererile stăruitoare ale evreilor, Pilat li-l dă pe Isus ca să fie executat. Soldaţii îi scot mantia purpurie şi îi pun veşmintele sale. Isus trebuie să-şi poarte singur stâlpul de tortură până la locul unde va fi executat.

Dimineaţa de vineri, 14 nisan, se apropie de sfârşit. Isus este treaz de joi dimineaţă devreme şi a îndurat chinuri cumplite. Sub povara stâlpului de tortură, puterile îl părăsesc. De aceea, soldaţii îl obligă pe un trecător, Simon din oraşul african Cirena, să-i ducă stâlpul de tortură până la locul execuţiei. Mulţi oameni îi urmează, unii dintre ei bătându-se în piept de durere şi jelind.

 Isus le spune femeilor îndurerate: „Fiice ale Ierusalimului, nu mai plângeţi pentru mine! Plângeţi pentru voi şi pentru copiii voştri, fiindcă iată că vin zile când oamenii vor zice: «Fericite sunt femeile sterpe, pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat!» Atunci vor începe să le spună munţilor: «Cădeţi peste noi!» şi dealurilor: «Acoperiţi-ne!» Pentru că, dacă fac aceste lucruri când pomul este verde, ce se va întâmpla când va fi uscat?” (Luca 23:28-31).

Isus se referă la naţiunea evreiască. Ea este asemenea unui pom care urmează să se usuce, dar care mai are puţină sevă deoarece Isus este în mijlocul acestei naţiuni şi la fel şi un grup de iudei care cred în el. Când ei vor fi scoşi din această naţiune, va rămâne doar o naţiune uscată din punct de vedere spiritual, asemenea unui pom fără viaţă. Vor fi plânsete amarnice când armatele romane vor executa judecata divină împotriva acestei naţiuni.