Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 116

Isus predă o lecţie despre umilinţă cu ocazia ultimului Paşte

Isus predă o lecţie despre umilinţă cu ocazia ultimului Paşte

MATEI 26:20 MARCU 14:17 LUCA 22:14-18 IOAN 13:1-17

  • ISUS MĂNÂNCĂ ULTIMUL PAŞTE CU APOSTOLII SĂI

  • EL LE PREDĂ APOSTOLILOR O LECŢIE SPĂLÂNDU-LE PICIOARELE

Petru şi Ioan au venit deja în Ierusalim ca să facă pregătiri pentru Paşte, aşa cum le-a spus Isus. Mai târziu, şi Isus împreună cu ceilalţi zece apostoli vor porni spre Ierusalim. După-masă, în timp ce soarele începe să apună, Isus şi discipolii săi coboară de pe Muntele Măslinilor. Este ultima dată înainte de învierea sa când Isus se bucură ziua de această privelişte.

Nu după multă vreme, Isus şi apostolii ajung în oraş şi se îndreaptă spre casa unde vor celebra Paştele. Ei urcă scările până în camera mare de sus. Aici totul este pregătit pentru cina pe care Isus o va lua doar cu apostolii săi. El a aşteptat cu nerăbdare această ocazie. Isus spune: „Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi înainte de a suferi” (Luca 22:15).

Obiceiul ca participanţii la cina de Paşte să dea de la unul la altul mai multe pahare cu vin s-a împământenit cu mulţi ani în urmă. Acum, după ce primeşte un pahar, Isus aduce mulţumiri şi zice: „Luaţi-l şi treceţi-l de la unul la altul între voi, pentru că vă spun: De acum înainte nu voi mai bea din rodul viţei până nu va veni regatul lui Dumnezeu” (Luca 22:17, 18). Aşadar, moartea sa este aproape.

La un moment dat în timpul cinei pascale, se întâmplă ceva neobişnuit. Isus se ridică, îşi pune deoparte mantia şi ia un prosop. Apoi toarnă apă într-un lighean. De obicei, gazda se asigură că oaspeţilor le sunt spălate picioarele, probabil de un servitor (Luca 7:44). Însă acum nu există o gazdă, prin urmare, Isus îndeplineşte această sarcină. Oricare dintre apostoli s-ar fi putut oferi să facă aceasta, dar niciunul nu a luat iniţiativa. Oare din cauză că există încă rivalitate între ei? Indiferent cum ar sta lucrurile, apostolii se simt ruşinaţi că Isus le spală picioarele.

Când Isus vrea să-i spele picioarele, Petru se împotriveşte: „Nu, niciodată nu-mi vei spăla picioarele!”. Isus îi zice: „Dacă nu te spăl, n-ai parte cu mine”. Atunci Petru îi răspunde: „Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul!”. Cât de surprins trebuie să fie el când Isus spune: „Cine s-a îmbăiat n-are nevoie decât să-i fie spălate picioarele, fiindcă este în întregime curat. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi” (Ioan 13:8-10).

Isus le spală picioarele tuturor celor doisprezece apostoli, inclusiv lui Iuda Iscariot. După ce se îmbracă cu mantia şi se întinde din nou la masă, Isus le zice: „Înţelegeţi ce v-am făcut? Voi mă numiţi «Învăţător» şi «Domn» şi aveţi dreptate, pentru că asta sunt. Deci, dacă eu, deşi Domn şi Învăţător, v-am spălat picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. Fiindcă v-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut eu, aşa să faceţi şi voi. Foarte adevărat vă spun: Sclavul nu este mai mare decât stăpânul lui, nici cel trimis nu este mai mare decât cel care l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, fericiţi sunteţi dacă le faceţi” (Ioan 13:12-17).

Ce lecţie extraordinară despre a le sluji altora cu umilinţă! Continuatorii lui Isus nu trebuie să caute întâietate, gândindu-se că sunt importanţi şi că ar trebui să li se slujească. Ei trebuie să urmeze exemplul lui Isus, însă nu respectând un ritual de spălare a picioarelor, ci fiind dispuşi să le slujească altora cu umilinţă şi fără părtinire.