Când Isus este arestat în grădina Ghetsimani, apostolii îl părăsesc, fugind cuprinşi de teamă. Însă doi dintre ei se hotărăsc la un moment dat să-l urmeze pe Isus. Aceştia sunt Petru, „precum şi un alt discipol”, din câte se pare apostolul Ioan (Ioan 18:15; 19:35; 21:24). Poate că ei îl ajung din urmă pe Isus în timp ce acesta este dus la casa lui Ana. Când Ana îl trimite pe Isus la marele preot, Caiafa, Petru şi Ioan îl urmează de departe. Probabil, ei au sentimente contradictorii: pe de o parte, se tem pentru vieţile lor, pe de altă parte, sunt îngrijoraţi de ceea ce se va întâmpla cu Stăpânul lor.

Ioan este cunoscut de marele preot şi astfel reuşeşte să intre în curtea casei sale. Petru rămâne afară, la uşă, până când Ioan se întoarce şi vorbeşte cu o servitoare care este portăreasă. Apoi lui Petru i se dă voie să intre.

Este o noapte rece, prin urmare, cei din curte au făcut un foc de cărbuni. Petru stă cu ei să se încălzească în timp ce aşteaptă ‘să vadă ce se va întâmpla până la urmă’ la procesul lui Isus (Matei 26:58). La lumina focului, portăreasa care l-a lăsat pe Petru înăuntru îl vede mai bine. „Nu cumva eşti şi tu unul dintre discipolii acestui om?”, îl întreabă ea (Ioan 18:17). Şi alţii îl recunosc pe Petru şi îl acuză că a fost cu Isus (Matei 26:69, 71-73; Marcu 14:70).

Acest lucru îl deranjează mult pe Petru. El încearcă să treacă neobservat şi chiar se retrage în pridvor. Petru neagă că a fost cu Isus, la un moment dat spunând: „Nici nu-l cunosc, nici nu înţeleg ce zici” (Marcu 14:67, 68). De asemenea, el începe „să blesteme şi să se jure”. Aceasta înseamnă că este dispus să confirme prin jurământ că ceea ce zice este adevărat şi să suporte consecinţele nefaste în cazul în care nu spune adevărul (Matei 26:74).

Între timp, procesul lui Isus continuă, după cât se pare într-o parte a casei lui Caiafa care este deasupra curţii. Poate că Petru şi cei ce aşteaptă în curte îi văd intrând şi ieşind pe martorii aduşi să depună mărturie.

Accentul galileean al lui Petru dovedeşte că el n-a spus adevărul când l-a renegat pe Isus. În plus, unul dintre cei aflaţi acolo este rudă cu Malcus, omul căruia Petru i-a tăiat urechea. El îi spune lui Petru pe un ton acuzator: „Nu te-am văzut eu în grădină cu el?”. Când Petru neagă a treia oară, se aude un cocoş cântând, aşa cum a fost prezis (Ioan 13:38; 18:26, 27).

Se pare că în acest moment Isus se află într-un balcon ce dă spre curte. Domnul se întoarce şi îl priveşte pe Petru. Cu siguranţă, privirea lui îi străpunge lui Petru inima. El îşi aminteşte ce i-a spus Isus cu doar câteva ore înainte în camera de sus. Să ne imaginăm ce simte Petru când îşi dă seama ce a făcut! El iese afară şi plânge amarnic (Luca 22:61, 62).

Cum a fost posibil să se întâmple aceasta? Cum a putut Petru, care se credea loial şi puternic pe plan spiritual, să-şi renege Stăpânul? Adevărul este deformat, iar Isus este prezentat ca un răufăcător josnic. Când ar fi putut să ia apărarea unui om nevinovat, Petru i-a întors spatele chiar Celui care are „cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68).

Situaţia dureroasă prin care a trecut Petru arată că până şi o persoană care are credinţă şi devoţiune se poate clătina dacă nu este bine pregătită pentru încercări sau ispite neaşteptate. Fie ca acest episod din viaţa lui Petru să le servească drept avertisment tuturor slujitorilor lui Dumnezeu!