Noaptea este pe sfârşite când Petru îl reneagă pe Isus a treia oară. Membrii Sanhedrinului au încheiat aşa-zisul proces şi s-au despărţit. Vineri, la revărsatul zorilor, Sanhedrinul se întruneşte iar, probabil pentru a lăsa impresia că procesul din timpul nopţii a fost legal. Isus este adus înaintea lor.

Membrii Curţii îi cer din nou: „Dacă tu eşti Cristosul, spune-ne!”. Isus răspunde: „Chiar dacă v-aş spune, tot n-aţi crede. Iar dacă v-aş întreba, tot n-aţi răspunde”. Totuşi, Isus îşi dezvăluie plin de curaj identitatea, arătându-le că el este cel prezis în Daniel 7:13. Isus zice: „De acum înainte, Fiul omului va sta la dreapta plină de putere a lui Dumnezeu” (Luca 22:67-69; Matei 26:63).

Ei insistă: „Eşti tu deci Fiul lui Dumnezeu?”. Isus răspunde: „Voi înşivă spuneţi că sunt”. Răspunsul său pare să fie suficient pentru ca ei să-l condamne la moarte pentru blasfemie. „Ce nevoie mai avem de mărturie?”, întreabă membrii Curţii (Luca 22:70, 71; Marcu 14:64). Prin urmare, îl leagă pe Isus şi îl duc la guvernatorul roman Ponţiu Pilat.

Probabil, Iuda Iscariot vede că Isus este dus la Pilat. Când îşi dă seama că Isus a fost condamnat, Iuda are oarecare remuşcări şi este cuprins de deznădejde. Totuşi, el nu se întoarce la Dumnezeu căindu-se cu adevărat, ci se duce să înapoieze cei treizeci de arginţi. Iuda le spune preoţilor principali: „Am păcătuit trădând un om drept”. Însă ei îi răspund fără milă: „Ce ne priveşte? Este treaba ta!” (Matei 27:4).

Iuda aruncă cei treizeci de arginţi în templu. Apoi comite încă un păcat încercând să se sinucidă. Când Iuda vrea să se spânzure, se pare că creanga de care îşi leagă funia se rupe. El cade şi corpul i se izbeşte de stâncile aflate dedesubt (Faptele 1:17, 18).

Este încă dimineaţă devreme când Isus este dus la palatul lui Ponţiu Pilat. Dar evreii care îl  aduc aici nu vor să intre deoarece aceasta ar însemna să stea în prezenţa unor oameni din naţiuni. Ei cred că, făcând aşa, s-ar pângări. Astfel, nu ar mai putea lua masa din 15 nisan, prima zi a Sărbătorii Turtelor Nedospite, care este considerată parte a perioadei Paştelui.

Pilat iese la ei şi îi întreabă: „Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?”. Ei răspund: „Dacă acest om n-ar fi un răufăcător, nu ţi l-am fi predat”. Poate, Pilat are impresia că ei încearcă să facă presiuni asupra lui, de aceea, le spune: „Luaţi-l voi şi judecaţi-l după legea voastră!”. Iudeii arată că intenţia lor este să-l omoare, spunând: „Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni” (Ioan 18:29-31).

De fapt, dacă l-ar omorî pe Isus în timpul sărbătorii Paştelui, foarte probabil că poporul ar fi nemulţumit. Dar, dacă îi vor putea determina pe romani să-l execute pe Isus pentru o infracţiune împotriva Romei, lucru pe care romanii au dreptul să-l facă, atunci aceşti iudei ar putea părea fără vină înaintea oamenilor.

Conducătorii religioşi nu-i spun lui Pilat că l-au condamnat pe Isus pentru blasfemie. Ei născocesc acum alte trei acuzaţii: „L-am găsit pe omul acesta instigând naţiunea noastră, interzicând plătirea de impozite Cezarului şi spunând că el este Cristos, un rege” (Luca 23:2).

Ca reprezentant al Romei, Pilat are motive de îngrijorare cu privire la acuzaţia că Isus se consideră rege. Aşadar, Pilat se întoarce în palat, îl cheamă pe Isus la el şi-l întreabă: „Eşti tu regele iudeilor?”. Pilat vrea, de fapt, să ştie dacă Isus a încălcat legea romană declarându-se rege şi deci rival al Cezarului. Probabil pentru a afla cât de multe lucruri a auzit deja Pilat despre el, Isus îl întreabă: „De la tine însuţi spui lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre mine?” (Ioan 18:33, 34).

Susţinând că nu are informaţii despre Isus, dar fiind dornic să le afle, Pilat răspunde: „Sunt eu iudeu?”. Apoi adaugă: „Naţiunea ta şi preoţii principali mi te-au predat. Ce-ai făcut?” (Ioan 18:35).

Isus nu încearcă să evite subiectul în discuţie – că este rege. El răspunde într-un mod care, fără îndoială, îl uimeşte mult pe guvernatorul Pilat.