Ce susțin mulți oameni de știință? Mulți biologi și cercetători consideră că ADN-ul și instrucțiunile pe care le conține au apărut în urma unor evenimente întâmplătoare, necontrolate, ce au avut loc pe parcursul a milioane de ani. Ei susțin că nu se găsesc dovezi ale existenței unui proiect nici în structura acestei molecule, nici în informațiile pe care le conține și le transmite, nici în modul ei de funcționare.¹⁷

Ce spune Biblia? Când descrie formarea părților corpului nostru, precum și momentul formării lor, Biblia face referire la o carte simbolică ce provine de la Dumnezeu. Iată descrierea pe care o face regele David sub inspirație divină: „Ochii tăi [ai lui Dumnezeu] m-au văzut când eram doar un embrion și în cartea ta au fost așternute în scris toate părțile lui în zilele când au fost întocmite, deși nu exista încă niciuna dintre ele”. (Psalmul 139:16)

Ce arată dovezile? Dacă teoria evoluției este adevărată, ar trebui să existe cel puțin câteva dovezi că ADN-ul putea să apară în urma unor evenimente întâmplătoare. Iar dacă ceea ce spune Biblia este adevărat, ar trebui să existe dovezi incontestabile că ADN-ul este opera unei minți inteligente, bine organizate.

Când sunt prezentate în termeni simpli, informațiile despre ADN sunt ușor de înțeles și fascinante. Așadar, să mai facem o călătorie în interiorul unei celule. De data aceasta însă, vom explora celula  umană. Ca să înțelegi cum funcționează, imaginează-ți că vizitezi un muzeu. Acest muzeu constituie o reprezentare a celulei umane, mărită de aproximativ 13 000 000 de ori. El este de dimensiunea unui stadion uriaș, cu o capacitate de circa 70 000 de locuri.

Când intri în muzeu, rămâi fără cuvinte observând toate formele și structurile ciudate din acest loc magnific. Aproape de centrul celulei se află nucleul, o sferă foarte mare, cam cât o clădire cu 20 de etaje. Văzându-l, te îndrepți spre el.

Intri în nucleu pe o ușă din învelișul lui exterior, adică din membrană, și te uiți în jur. Privirile ți se opresc asupra celor 46 de cromozomi, care domină această încăpere. Ei sunt grupați în perechi de cromozomi identici. Perechile au înălțimi diferite. De exemplu, cea de lângă tine este înaltă cât o clădire de aproximativ 12 etaje. Fiecare cromozom (1) are spre mijloc o porțiune mai îngustă, astfel că seamănă oarecum cu doi crenvurști legați, de grosimea trunchiului unui copac masiv. Cromozomii sunt înfășurați într-o mulțime de fâșii. Când te apropii, observi că fiecare fâșie orizontală este brăzdată de linii verticale. Între acestea se găsesc linii orizontale, mai scurte (2). Te întrebi: Oare ce sunt acestea, teancuri de cărți? Nu, sunt marginile exterioare ale unor bucle, dispuse sub formă de coloană. Tragi de una dintre ele și iese ușor. Constați cu uimire că bucla este alcătuită din spirale mai mici (3), aranjate și ele cu grijă. Aceste spirale conțin elementul cel mai important, ceva ce seamănă cu o funie foarte, foarte lungă. Despre ce este vorba?

Această „funie” are aproximativ 2,6 centimetri grosime și este înfășurată strâns în jurul unor bobine (4), astfel încât se formează spirale în spirale. Spiralele sunt prinse de un fel de suport care le ține fixe. Pe panoul din dreptul exponatului se arată că sistemul de împachetare a funiei este foarte eficient. Dacă ai desfășura funiile tuturor cromozomilor din muzeu și ai face o singură funie, lungimea ei ar fi aproximativ cât jumătate din circumferința Pământului! *

O carte de știință numește acest sistem eficient de împachetare „o excepțională performanță inginerească”.¹⁸ Ți se pare credibilă ipoteza că această performanță s-a realizat de la sine, fără să fi fost nevoie de un inginer? Să presupunem că în muzeu ar exista un magazin uriaș cu milioane de obiecte de vânzare, care ar fi atât de bine aranjate, încât ai putea găsi cu ușurință  orice produs. Ai crede oare că produsele s-au aranjat de la sine, fără să le pună cineva în ordine? Bineînțeles că nu! Dar un astfel de mod de organizare nici nu se poate compara cu sistemul eficient de împachetare menționat anterior.

Un panou de afișaj din muzeu te invită să iei o bucată din această funie și să o privești mai îndeaproape. Când o iei în mână, îți dai seama că nu este o funie obișnuită (5). Ea este alcătuită din două fire răsucite unul în jurul celuilalt și unite prin niște bețe minuscule, care se află la distanțe egale unele de altele. Funia arată ca o scară ce a fost răsucită în formă de spirală (6). Dintr-o dată îți dai seama că ții în mână modelul unei molecule de ADN, unul dintre marile mistere ale vieții!

O singură moleculă de ADN, împachetată cu grijă împreună cu bobinele și suportul ei, alcătuiește un cromozom. Treptele scării se numesc perechi de baze (7). Ce rol au ele? De fapt, la ce folosesc toate acestea? Legenda de pe panoul de afișaj ne oferă o explicație simplificată.

Pe panoul de afișaj se spune că secretul înțelegerii ADN-ului stă în aceste trepte, care unesc cele două părți ale scării. Imaginează-ți acum că scara se împarte în  două: pe fiecare parte a scării rămân porțiuni de trepte. Aceste porțiuni sunt doar de patru tipuri, iar oamenii de știință le numesc A, T, C și G. Ei au rămas uimiți când au descoperit că ordinea acestor litere transmite informații sub formă de cod!

Probabil că ai auzit despre codul Morse. Acest cod a fost inventat în secolul al XIX-lea pentru ca oamenii să poată comunica prin intermediul telegrafului. Deși avea doar două „litere” – un punct și o linie –, cu ajutorul lui s-au putut transmite nenumărate cuvinte și propoziții. ADN-ul are un cod compus din patru litere. Aceste litere – A, T, C și G – formează „cuvinte” numite codoni. Codonii alcătuiesc „povestiri” numite gene. Fiecare genă conține, în medie, 27 000 de litere. Aceste gene și spațiile mari dintre ele sunt compilate în „capitole” distincte: cromozomii individuali. 23 de cromozomi alcătuiesc o „carte”: genomul, sau totalitatea informațiilor genetice despre un organism. *

Genomul poate fi considerat, așadar, o carte uriașă. Cât de multe informații cuprinde? Genomul uman este alcătuit din aproximativ trei miliarde de perechi de baze, sau trepte ale scării ADN-ului.¹⁹ Imaginează-ți o colecție de enciclopedii, fiecare volum având peste o mie de pagini. Genomul ar umple 428 de astfel de volume. Adăugând și copia genomului, care se găsește în fiecare celulă, s-ar umple 856 de volume. Dacă ai scrie singur genomul, lucrând 8 ore pe zi, fără vacanță, ți-ar trebui 80 de ani ca să-l termini!

Dar toată această muncă ar fi în zadar. În fond, cum ai putea să înghesui sutele de volume groase în fiecare dintre cele 100 de trilioane de celule microscopice ale corpului tău? Ar fi imposibil să comprimi atât de mult un volum așa de mare de informații!

Un profesor de biologie moleculară și de informatică a remarcat: „Un gram de ADN – care, deshidratat, ar avea un volum de aproximativ un centimetru cub – poate stoca cam tot atâtea informații cât un trilion de CD-uri [compact discuri]”.²⁰ Ce înseamnă aceasta? După cum am văzut, ADN-ul conține gene, adică instrucțiunile pentru alcătuirea unui corp uman unic. Fiecare celulă deține un set complet de instrucțiuni. Informațiile din ADN sunt atât de concentrate, încât o linguriță de ADN ar conține instrucțiunile necesare pentru a se forma de aproximativ 350 de ori mai mulți oameni decât trăiesc în prezent! ADN-ul celor șapte miliarde de locuitori ai planetei ar fi doar un strat subțire în linguriță.²¹

În pofida progreselor înregistrate în miniaturizare, niciun dispozitiv de stocare a informației realizat de om nu are o astfel de capacitate. Totuși, comparând ADN-ul cu un CD, înțelegem un lucru foarte important.  CD-ul poate impresiona prin forma simetrică, prin suprafața lucioasă și prin designul lui eficient. Este evident că a fost proiectat de persoane inteligente. Să ne gândim la un CD inscripționat cu informații, dar nu cu orice fel de informații, ci cu instrucțiuni clare și detaliate pentru construirea, întreținerea și repararea unei mașinării complexe. Aceste informații nu modifică semnificativ greutatea sau mărimea CD-ului. Totuși, ele reprezintă cea mai importantă caracteristică a sa. Oare nu sunt aceste instrucțiuni dovada existenței unei minți inteligente? În fond, pentru scrierea oricărei informații este nevoie de o persoană care să le scrie.

După cum am văzut, ADN-ul poate fi comparat cu un CD sau cu o carte. Comparația nu este deloc forțată. Iată ce se afirmă într-o lucrare despre genom: „La drept vorbind, genomul poate fi considerat o carte, dar nu în sens metaforic, ci în sens literal. Cartea este o informație digitală . . . Așa este și genomul”. Autorul adaugă: „Genomul este o carte foarte deșteaptă, pentru că în condiții normale se poate copia și citi singur”.²² Această afirmație aduce în atenție o altă caracteristică importantă a ADN-ului.

În această încăpere a muzeului totul pare încremenit. Te întrebi: Oare și în nucleul celulei este la fel? Apoi observi un alt panou. Deasupra vitrinei care conține o secvență a modelului de ADN scrie: „Pentru o demonstrație, apasă butonul”. Când apeși butonul, se aude o voce care explică: „ADN-ul îndeplinește cel puțin două funcții importante. Prima se numește replicare. ADN-ul trebuie să fie copiat pentru ca fiecare celulă nou formată să conțină o copie completă a informației genetice. Te invităm să privești următoarea simulare”.

Pe ușa de la capătul vitrinei intră un mecanism sofisticat. De fapt, este un grup de roboți interconectați. Mecanismul se  îndreaptă către ADN, se atașează de el și începe să se deplaseze de-a lungul lui, ca un tren pe șine. Acest mecanism se mișcă mult prea repede și nu reușești să vezi exact ce face. Totuși, vezi clar că în urma lui rămân două funii complete de ADN, nu una.

Naratorul explică: „Aceasta este o versiune extrem de simplificată a replicării ADN-ului. Un grup de mașini moleculare numite enzime se deplasează de-a lungul ADN-ului. Mai întâi îl desfac în două, apoi folosesc fiecare fir ca prototip pentru a face un fir nou, complementar. Nu avem cum să-ți arătăm toate dispozitivele utilizate în acest proces, de pildă aparatul minuscul care se deplasează înaintea mecanismului de replicare și care taie o parte a ADN-ului pentru ca acesta să se poată roti liber și să nu se răsucească prea strâns. Nu îți putem arăta nici modul în care este «verificat» ADN-ul. Acesta este verificat de câteva ori, iar erorile sunt detectate și corectate cu o acuratețe uimitoare”. (Vezi imaginea de la  paginile 16 și 17.)

Naratorul continuă: „Ceea ce putem totuși să-ți arătăm este viteza cu care se deplasează dispozitivele. Probabil că ai remarcat cât de repede se mișcă acest robot. Mașinile enzimatice din corpul uman se mișcă pe «șina» ADN-ului cu o viteză de aproximativ 100 de trepte, sau perechi de baze, pe secundă.²³ Dacă «șina» ar fi de mărimea unei linii de cale ferată, atunci această «locomotivă» s-ar deplasa cu o viteză de peste 80 de kilometri pe oră. Într-o bacterie, aceste micuțe mașini de replicare se pot deplasa chiar și de zece ori mai repede! În celula umană, sute de astfel de mașini de replicare acționează în diferite puncte de pe «șina» ADN-ului. Ele copiază întregul genom în doar opt ore”.²⁴ (Vezi chenarul „ O moleculă care poate fi citită și copiată”, de la pagina 20.)

Roboții de replicare a ADN-ului părăsesc scena și își face apariția altă mașină. Și aceasta se deplasează de-a lungul unei secvențe de ADN, dar mult mai încet. Funia de ADN intră printr-un capăt al acestei mașini și iese neschimbată prin celălalt capăt. Printr-o altă deschizătură a mașinii iese un fir nou, simplu, ca o coadă care crește încontinuu. Oare ce se întâmplă?

Naratorul oferă din nou explicații: „A doua funcție a ADN-ului se numește transcripție. ADN-ul nu părăsește niciodată adăpostul sigur al nucleului. Atunci cum pot fi citite și folosite genele, sau rețetele pentru toate proteinele corpului uman? Mașina enzimatică depistează de-a lungul ADN-ului un punct în care o genă  a fost activată prin semnale chimice venite din exteriorul nucleului celular. Apoi mașina folosește o moleculă numită ARN (acid ribonucleic) pentru a realiza o copie a acelei gene. ARN-ul seamănă cu un fir simplu de ADN, însă are un rol diferit, acela de a prelua informațiile codificate din gene. ARN-ul preia aceste informații când se află în mașina enzimatică, apoi iese din nucleu și se îndreaptă spre un ribozom, unde informațiile vor fi folosite la formarea unei proteine”.

Această demonstrație este impresionantă și te face să reflectezi la ingeniozitatea celor care au proiectat și au construit mecanismele din muzeu. Dar dacă ai putea vedea toate exponatele puse în mișcare concomitent? Ar fi un spectacol cu adevărat uluitor!

De fapt, chiar acum, în cele 100 de trilioane de celule ale corpului tău se desfășoară concomitent mii de procese! Acestea au loc cu ajutorul unor mecanisme minuscule, complexe. Chiar în acest moment ADN-ul este citit, iar instrucțiunile pe care le conține sunt folosite la construirea sutelor de mii de proteine care alcătuiesc corpul tău: enzimele, țesuturile,  organele etc. Totodată, ADN-ul este copiat și corectat, astfel încât un nou set de instrucțiuni poate fi citit în fiecare celulă nouă.

Să revenim la întrebarea de la început: „De unde provin instrucțiunile?”. Biblia arată că această „carte” cu instrucțiuni are un Autor supraomenesc. Este această idee perimată sau neștiințifică?

Gândește-te: Ar putea oamenii să construiască muzeul descris mai înainte? Dacă ar încerca, le-ar fi foarte greu, întrucât nici acum nu înțeleg prea bine genomul uman și modul lui de funcționare. Cercetătorii încă încearcă să afle unde sunt situate toate genele și ce rol îndeplinesc ele. Iar genele reprezintă doar o mică parte a lanțului de ADN. Ce se poate spune despre zonele care nu conțin gene? La început, oamenii de știință le-au considerat reziduuri de ADN, dar ulterior și-au schimbat punctul de vedere. Este posibil ca aceste zone să  controleze modul și măsura în care sunt folosite genele. Și chiar dacă cercetătorii ar reuși să construiască un model complet al ADN-ului, cu mecanismele care îl copiază și îl corectează, l-ar putea face ei să funcționeze asemenea celui real?

Cu puțin timp înaintea morții sale, renumitul om de știință Richard Feynman a lăsat scris pe o tablă: „Nu înțeleg ceea ce nu pot crea”.²⁵ Umilința lui sinceră este lăudabilă, iar afirmația sa este cât se poate de adevărată în ce privește ADN-ul. Cercetătorii nu pot crea ADN-ul, cu mecanismele lui de replicare și de transcripție, și nici nu-l pot înțelege pe deplin. Totuși, unii susțin că știu sigur că a venit în existență printr-o serie de accidente și de evenimente necontrolate. Dar sprijină dovezile pe care tocmai le-ai analizat afirmația lor?

Anumiți erudiți au ajuns la concluzia că dovezile arată altceva. De exemplu, Francis Crick, unul dintre cercetătorii care au descoperit structura de dublu helix a ADN-ului, a ajuns la concluzia că această moleculă este mult prea bine organizată ca să fi apărut din întâmplare. El a vorbit despre posibilitatea ca unele ființe extraterestre inteligente să fi trimis ADN-ul pe pământ pentru ca viața să apară și aici.²⁶

Recent, renumitul filozof Antony Flew, care a fost un adept al ateismului timp de 50 de ani, și-a schimbat radical punctul de vedere. La vârsta de 81 de ani, el a început să creadă că viața a fost creată de o ființă inteligentă. Ce a dus la această schimbare? Studierea ADN-ului. Se pare că, atunci când a fost întrebat dacă nu cumva avea să-și atragă antipatia oamenilor de știință din cauza noilor sale idei, Flew a răspuns: „Asta este! Toată viața m-am condus după principiul . . . [de a] urma dovezile indiferent unde ar duce ele”.²⁷

Tu ce crezi? Așadar, unde duc dovezile? Imaginează-ți că te afli într-o fabrică și găsești camera calculatorului. Acesta rulează un program complex, care coordonează toată activitatea din fabrică. De asemenea, acest program transmite constant instrucțiuni pentru construirea și întreținerea tuturor utilajelor din fabrică. În plus, el se copiază și corectează copiile făcute. La ce concluzie te conduc dovezile? Acel calculator și programul lui s-au făcut singure ori au fost realizate de minți inteligente, bine organizate? Răspunsul este evident.