Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 6

Paradisul este aproape!

Paradisul este aproape!

Lucrurile rele care se petrec acum pe pământ arată că Paradisul este aproape. Biblia a spus că, puțin înainte de venirea Paradisului, vom fi martorii unor timpuri înspăimântătoare. Noi trăim aceste timpuri acum! Iată câteva dintre lucrurile prezise de Biblie:

Războaie de proporții. „Se va ridica națiune contra națiune și regat contra regat.” (Matei 24:7) Această profeție s-a împlinit. Începând din 1914 au avut loc două războaie mondiale și multe războaie mai mici. Acestea au cauzat moartea a milioane de oameni.

Epidemii. Vor fi „dintr-un loc în altul epidemii”. (Luca 21:11) S-a împlinit acest lucru? Da. Cancerul, bolile cardiace, tuberculoza, malaria, SIDA și alte boli au ucis milioane de oameni.

Lipsă de alimente. Pe tot pământul există oameni care nu au suficientă hrană. În fiecare an mor de foame milioane de oameni. Acesta este un alt semn care arată că Paradisul este foarte aproape. Biblia spune: „Vor fi . . . lipsuri de alimente”. (Marcu 13:8)

Cutremure. „Vor fi . . . cutremure de pământ dintr-un loc în altul.” (Matei 24:7) Și acest lucru se împlinește în zilele noastre. Din 1914 încoace, peste un milion de oameni au murit din cauza cutremurelor.

Oameni răi. Oamenii vor fi „iubitori de bani” și „iubitori de sine”. Vor fi „mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”. Copiii vor fi „neascultători de părinți”. (2 Timotei 3:1-5) Nu sunteți de acord că astăzi există mulți oameni de acest fel? Ei sunt lipsiți de respect față de Dumnezeu și le fac necazuri celor care încearcă să învețe despre el.

Delincvență. Va exista, de asemenea, o ‘înmulțire a nelegiuirii’. (Matei 24:12) Probabil, veți fi de acord că, spre deosebire de anii trecuți, situația s-a agravat în ceea ce privește delincvența. Oriunde s-ar afla, oamenii riscă să fie jefuiți, înșelați sau vătămați.

Toate aceste lucruri arată că Regatul lui Dumnezeu este aproape. Biblia spune: „Când veți vedea aceste lucruri întâmplându-se, să știți că regatul lui Dumnezeu este aproape”. (Luca 21:31) Ce este Regatul lui Dumnezeu? Este guvernul ceresc al lui Dumnezeu care va aduce Paradisul pe pământ. Regatul lui Dumnezeu va înlocui guvernele umane. (Daniel 2:44)