Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATAREA 95

Modul lui Isus de a-i învăța pe alții

Modul lui Isus de a-i învăța pe alții

ÎNTR-O zi, Isus îi spune unui om că trebuie să-și iubească aproapele. Omul îl întreabă pe Isus: ‘Cine este aproapele meu?’ Isus știe însă ce gândește acest om. Omul se gândește că aproapele său poate fi numai o persoană de aceeași rasă și religie ca el. Așadar, să vedem ce-i spune Isus.

Uneori, Isus îi învață pe alții relatând o istorioară. La fel face și acum. El spune o istorioară despre un iudeu și un samaritean. Am învățat deja că majoritatea iudeilor nu-i iubesc pe samariteni. Iată istorioara lui Isus:

Într-o zi un iudeu cobora pe un drum de munte spre Ierihon. Dar tâlharii l-au atacat, i-au luat banii și l-au bătut până când l-au lăsat aproape mort.

Mai târziu, a trecut pe drum un preot iudeu. El l-a văzut pe omul bătut măr. Ce crezi că a făcut? A trecut pe partea cealaltă a drumului și a mers mai departe. Apoi a trecut pe acolo o altă persoană foarte religioasă. Era un levit. Oare acesta s-a oprit? Nu, nici el nu s-a oprit să-i dea ajutor celui bătut zdravăn. În ilustrație poți vedea în depărtare cum preotul și levitul își continuă drumul.

Uită-te însă cine se află aici împreună cu omul lovit. Este un samaritean. El îl ajută pe iudeu. Îi pansează rănile. După aceea, îl duce într-un loc unde să se poată odihni și vindeca.

După ce își sfârșește istorioara, Isus îl întreabă pe omul cu care discuta: ‘Care dintre aceștia trei crezi că a fost aproapele omului bătut? Preotul, levitul sau samariteanul?’

Omul răspunde: ‘Samariteanul. El i-a arătat bunăvoință celui bătut’.

Isus spune: ‘Ai dreptate. Așadar, du-te și tratează-i pe alții la fel ca el’.

Îți place modul în care îi învață Isus pe alții? Și noi putem învăța foarte multe lucruri importante dacă ascultăm ceea ce spune Isus în Biblie, nu-i așa?