Salt la conţinut

Salt la cuprins

RELATAREA 110

Timotei – Noul ajutor al lui Pavel

Timotei – Noul ajutor al lui Pavel

TÂNĂRUL pe care-l vezi aici cu Pavel este Timotei. Timotei locuiește împreună cu familia sa în Listra. Mama sa se numește Eunice, iar bunica sa, Lois.

Este a treia oară când Pavel vizitează Listra. Cu aproximativ un an în urmă, Pavel și Barnaba au venit aici pentru prima dată într-o călătorie de predicare. Iar acum, Pavel a revenit aici cu prietenul său Sila.

Știi ce-i spune Pavel lui Timotei? ‘Ți-ar plăcea să vii cu Sila și cu mine?’, îl întreabă el. ‘Ne-am putea folosi de ajutorul tău pentru a le predica unor oameni din locuri îndepărtate.’

‘Da, răspunde Timotei, mi-ar plăcea să merg cu voi.’ Astfel, la scurt timp după aceea, Timotei își părăsește familia și pleacă împreună cu Pavel și cu Sila. Însă, înainte de a afla ceva despre călătoria lor, să vedem ce s-a mai întâmplat cu Pavel. Au trecut aproape 17 ani de când i s-a arătat Isus pe drumul spre Damasc.

Amintește-ți că Pavel venea la Damasc să le facă rău discipolilor lui Isus, dar acum el însuși este un discipol. Mai târziu, câțiva dușmani plănuiesc să-l omoare pe Pavel deoarece nu le place învățătura lui despre Isus. Însă discipolii îl ajută pe Pavel să scape. Ei îl pun într-un coș și-l coboară în afara zidului orașului.

După aceea, Pavel se duce să predice în Antiohia. Aici, continuatorii lui Isus sunt numiți pentru prima dată creștini. Din Antiohia, Pavel și Barnaba sunt trimiși apoi într-o călătorie de predicare spre ținuturi foarte îndepărtate. Unul dintre orașele pe care le vizitează este Listra, unde locuiește Timotei.

Acum, adică cu aproximativ un an mai târziu, Pavel este iarăși la Listra într-o a doua călătorie. Când Timotei pleacă cu Pavel și cu Sila, știi unde se duc ei? Privește harta și să observăm câteva locuri.

Mai întâi, ei se duc în orașul vecin, Iconia, apoi într-un al doilea oraș numit Antiohia. După aceea, ei se duc în Filipi, Tesalonic și Bereea. Vezi pe hartă unde este Atena? Pavel predică și acolo. După aceea, ei petrec un an și jumătate predicând în Corint. În cele din urmă, fac o scurtă oprire în Efes. Apoi, se întorc cu corabia în Cezareea și se duc în Antiohia unde stă Pavel.

Astfel, Timotei călătorește sute de kilometri ajutându-l pe Pavel să predice „vestea bună“ și să întemeieze multe congregații creștine. Când vei crește mai mare, vei fi oare și tu un slujitor fidel al lui Dumnezeu, la fel ca Timotei?