Salt la conţinut

Salt la cuprins

CAPITOLUL 10

Să ne folosim puterea ca „imitatori ai lui Dumnezeu”

Să ne folosim puterea ca „imitatori ai lui Dumnezeu”

1. În ce capcană subtilă cad cu ușurință oamenii?

 „NU EXISTĂ putere care să nu ascundă o capcană perfidă.” Aceste cuvinte aparținând unei poete din secolul al XIX-lea atrag atenția asupra unui pericol subtil: abuzul de putere. Din nefericire, oamenii imperfecți cad cu prea multă ușurință în această capcană. Într-adevăr, istoria demonstrează că ‘omul a stăpânit peste alt om spre paguba lui’. (Eclesiastul 8:9) Puterea exercitată fără iubire a cauzat omenirii suferințe de nedescris.

2, 3. a) De ce este remarcabil modul în care își folosește Iehova puterea? b) Ce ar putea să însemne puterea noastră și cum ar trebui să ne folosim puterea?

2 Nu este însă extraordinar că, deși are o putere nelimitată, Iehova Dumnezeu nu abuzează niciodată de ea? Așa cum am observat în capitolele anterioare, el își folosește întotdeauna puterea – indiferent că este vorba de puterea creatoare, distrugătoare, ocrotitoare sau de restabilire – în armonie cu scopurile sale iubitoare. Când reflectăm la modul în care își exercită Iehova puterea, ne simțim îndemnați să ne apropiem de el. Lucrul acesta, la rândul lui, ne poate motiva să ne folosim puterea ca „imitatori ai lui Dumnezeu”. (Efeseni 5:1) Dar ce putere deținem noi, oamenii, niște ființe neînsemnate?

3 Să nu uităm că omul a fost creat „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu. (Geneza 1:26, 27) Prin urmare, și noi avem putere, cel puțin o mică măsură. În puterea noastră stă fie să facem anumite lucruri, de pildă, să muncim; fie să exercităm control sau autoritate asupra altora; fie să-i influențăm pe alții, îndeosebi pe cei ce ne iubesc. Puterea noastră ar putea însemna și forța noastră fizică, sau vigoarea, ori bunurile materiale pe care le posedăm. Psalmistul a spus cu privire la Iehova: „La tine este izvorul vieții”. (Psalmul 36:9) Prin urmare, în mod direct sau indirect, Dumnezeu este Sursa oricărei puteri legitime pe care am putea-o avea. De aceea, noi vrem s-o folosim într-un mod care să-i facă plăcere. Dar cum?

Secretul este iubirea

4, 5. a) Care este secretul folosirii corecte a puterii și ce exemplu ne oferă Dumnezeu în acest sens? b) Cum ne va ajuta iubirea să ne folosim corect puterea?

4 Secretul folosirii corecte a puterii este iubirea. Și nu este însuși Dumnezeu cel mai mare exemplu în acest sens? Amintește-ți de cele patru calități ale lui Dumnezeu: puterea, dreptatea, înțelepciunea și iubirea, calități pe care le-am analizat în capitolul 1. Care dintre ele este predominantă? Iubirea. „Dumnezeu este iubire”, se spune în 1 Ioan 4:8. Într-adevăr, Iehova este iubire prin însăși natura lui. Iubirea se vede în tot ceea ce face el. De aceea, fiecare expresie a puterii sale izvorăște din iubire și este, mai presus de toate, spre binele celor ce-l iubesc.

5 Iubirea ne va ajuta și să ne folosim puterea în mod corect. Biblia ne spune că iubirea este „bună” și „nu își caută propriile interese”. (1 Corinteni 13:4, 5) Prin urmare, iubirea nu ne va permite să acționăm cu asprime sau cu cruzime față de cei asupra cărora avem o oarecare autoritate. Dimpotrivă, ea ne va îndemna să-i tratăm pe alții cu demnitate și să punem necesitățile și sentimentele lor mai presus de ale noastre. (Filipeni 2:3, 4)

6, 7. a) Ce este teama sfântă și cum ne poate ajuta ea să evităm folosirea greșită a puterii? b) Dați un exemplu pentru a arăta legătura dintre teama de a-i displăcea lui Dumnezeu și iubirea pentru Dumnezeu.

6 Iubirea este legată de o altă calitate care ne poate ajuta să evităm abuzul de putere: teama sfântă. Cât de prețioasă este această calitate? „Din teamă de Iehova omul se abate de la rău”, se spune în Proverbele 16:6. Abuzul de putere este una dintre căile rele de pe care trebuie să ne întoarcem. Teama de Dumnezeu ne va împiedica să ne purtăm aspru cu cei asupra cărora avem autoritate. De ce? În primul rând, pentru că suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care îi tratăm. (Neemia 5:1-7, 15) Dar teama sfântă înseamnă mai mult decât atât. Cuvintele folosite în original pentru „teamă” transmit ideea de respect profund și venerație față de Dumnezeu. În felul acesta, Biblia asociază teama cu iubirea pentru Dumnezeu. (Deuteronomul 10:12, 13) Această venerație, adică teamă reverențioasă, include teama sănătoasă de a-i displăcea lui Dumnezeu – nu pentru că ne temem de consecințe, ci pentru că îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu.

7 Să ilustrăm: Gândește-te la legătura strânsă dintre un băiețel și tatăl lui. Băiatul simte afecțiunea și interesul iubitor al tatălui său față de el. Totodată, copilul este conștient și de ceea ce așteaptă tatăl lui de la el, precum și că acesta îl va disciplina dacă nu se poartă frumos. Totuși, băiatul nu trăiește cu o teamă morbidă față de tatăl său. Dimpotrivă, ține mult la el. Micuțul se bucură să facă ceea ce știe că îi va aduce aprobarea tatălui său. La fel stau lucrurile și cu teama sfântă. Deoarece îl iubim pe Iehova, Tatăl nostru ceresc, ne este groază să facem ceva ce l-ar ‘mâhni în inima lui’. (Geneza 6:6) Dimpotrivă, dorința noastră este să-i bucurăm inima. (Proverbele 27:11) Acesta este motivul pentru care vrem să ne folosim corect puterea. În continuare, analiza noastră se va concentra asupra câtorva domenii în care putem proceda astfel.

În familie

8. a) Ce autoritate au soții în familie și cum trebuie exercitată aceasta? b) Cum poate demonstra soțul că își onorează soția?

8 Ne vom referi mai întâi la cercul familial. „Soțul este capul soției”, se spune în Efeseni 5:23. Cum trebuie să-și exercite soțul autoritatea încredințată de Dumnezeu? Biblia le spune soților să locuiască cu soțiile lor „potrivit cunoștinței” și ‘să le dea onoare ca unui vas mai slabʼ. (1 Petru 3:7) Substantivul grecesc tradus prin „onoare” înseamnă „preț, valoare, . . . respect”. Diferite forme ale acestui cuvânt se traduc prin „daruri” și „prețios”. (Faptele 28:10; 1 Petru 2:7) Un soț care își iubește soția nu o maltratează fizic, nu o umilește și nu o discreditează, făcând-o să se simtă fără valoare. Dimpotrivă, el îi recunoaște valoarea și o tratează cu respect. El arată prin cuvinte și fapte – în particular și în public – că ea este prețioasă pentru el. (Proverbele 31:28) Un asemenea soț câștigă nu numai iubirea și respectul soției sale, ci, mai important, și aprobarea lui Dumnezeu.

Soții și soțiile își folosesc corect puterea tratându-se cu iubire și respect

9. a) Ce putere au soțiile în familie? b) Ce o poate ajuta pe o soție să-și folosească aptitudinile pentru a-și sprijini soțul și cu ce rezultat?

9 Și soțiile au o anumită putere în familie. Biblia vorbește despre femei credincioase care, fără a încălca principiul autorității, au luat inițiativa ajutându-și soții să ia decizii bune sau să evite erori de judecată. (Geneza 21:9-12; 27:46–28:2) Poate că o soție are o minte mai ageră decât soțul ei sau poate că are anumite aptitudini pe care soțul ei nu le are. Totuși, ea trebuie să aibă „un respect profund față de soțul ei” și ‘să-i fie supusă ca Domnului’. (Efeseni 5:22, 33) Dorința de a-i plăcea lui Dumnezeu o va ajuta să-și folosească aptitudinile pentru a-și sprijini soțul, nu pentru a-l discredita sau pentru a încerca să-l domine. „Femeia cu adevărat înțeleaptă” colaborează îndeaproape cu soțul ei pentru a suda relațiile din sânul familiei. În felul acesta, ea păstrează pacea cu Dumnezeu. (Proverbele 14:1)

10. a) Ce autoritate le-a acordat Dumnezeu părinților? b) Care este semnificația cuvântului „disciplină” și cum trebuie administrată ea? (Vezi și nota de subsol.)

10 Părinții au primit și ei autoritate de la Dumnezeu. Biblia dă următorul sfat: „Taților, nu-i iritați pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și în învățătura lui Iehova”. (Efeseni 6:4) În Biblie, cuvântul „disciplină” poate să însemne „creștere, educație, instruire”. Copiii au nevoie de disciplină; ei se dezvoltă armonios într-un mediu în care există reguli și limite clar stabilite. Biblia pune această disciplină, sau instruire, în legătură cu iubirea. (Proverbele 13:24) Prin urmare, „nuiaua disciplinării” a nu trebuie folosită niciodată în mod exagerat, nici pe plan emoțional, nici fizic. (Proverbele 22:15; 29:15) Disciplina rigidă sau severă administrată fără pic de iubire este un abuz de autoritate din partea părinților și poate să zdrobească spiritul copilului. (Coloseni 3:21) Pe de altă parte, disciplina echilibrată, administrată în mod corect, le transmite copiilor că părinții lor îi iubesc și că nu le este indiferent ce fel de persoane vor deveni când se vor face mari.

11. Cum își pot folosi copiii puterea în mod corect?

11 Ce se poate spune despre copii? Cum își pot folosi ei în mod corect puterea? „Gloria tinerilor este forța lor”, se spune în Proverbele 20:29. Cu siguranță, cel mai bun mod în care tinerii își pot folosi forța și vigoarea este acela de a-i sluji Marelui lor Creator. (Eclesiastul 12:1) E bine ca tinerii să nu uite că acțiunile lor pot influența sentimentele părinților. (Proverbele 23:24, 25) Când copiii ascultă de părinții lor temători de Dumnezeu și adoptă o conduită corectă, ei le bucură inima. (Efeseni 6:1) O astfel de conduită este ʻplăcută Domnuluiʼ. (Coloseni 3:20)

În congregație

12, 13. a) Cum trebuie să-și considere bătrânii autoritatea în congregație? b) Dați un exemplu pentru a arăta de ce bătrânii trebuie să trateze turma cu tandrețe.

12 Iehova a numit supraveghetori care să ia inițiativa în congregația creștină. (Evrei 13:17) Acești bărbați calificați trebuie să-și folosească autoritatea primită de la Dumnezeu oferind ajutor când este necesar și contribuind la bunăstarea spirituală a turmei. Le dă oare poziția pe care o au în congregație dreptul să stăpânească peste colaboratorii lor? Nicidecum! Bătrânii trebuie să aibă un punct de vedere umil și echilibrat asupra rolului pe care îl au în congregație. (1 Petru 5:2, 3) Biblia le spune supraveghetorilor: „Păstoriți congregația lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu”. (Faptele 20:28) Acesta este un motiv serios pentru a-l trata cu tandrețe pe fiecare membru al turmei.

13 Această situație ar putea fi ilustrată astfel: Un prieten apropiat te roagă să ai grijă de un obiect la care ține mult. Știi că prietenul tău a investit mulți bani în obiectul respectiv. Nu ai umbla cu el cu atenție și cu grijă ca să nu-l strici? În mod asemănător, Dumnezeu le-a încredințat bătrânilor responsabilitatea de a avea grijă de ceva cu adevărat prețios: congregația, ai cărei membri sunt asemănați cu oile. (Ioan 21:16, 17) Iehova își iubește oile, le iubește atât de mult, încât le-a cumpărat cu sângele prețios al Fiului său unic-născut, Isus Cristos. Prețul pe care l-a plătit Iehova este cel mai mare preț care putea fi plătit. Bătrânii umili nu uită lucrul acesta și tratează oile lui Iehova cu considerație.

„Puterea limbii”

14. Ce putere are limba?

14 „Moartea și viața sunt în puterea limbii”, spune Biblia. (Proverbele 18:21) Într-adevăr, limba poate face mult rău. Cine nu s-a simțit lezat de o remarcă necugetată sau chiar defăimătoare? Dar limba are și puterea de a aduce alinare. „Limba înțelepților este vindecare”, se spune în Proverbele 12:18. Da, cuvintele constructive și încurajatoare pot fi ca un calmant sau ca un balsam pentru inimă. Să analizăm câteva exemple.

15, 16. În ce fel ne putem folosi limba pentru a-i încuraja pe alții?

15 „Să le vorbiți consolator celor deprimați”, suntem îndemnați în 1 Tesaloniceni 5:14. Da, chiar și slujitorii fideli ai lui Iehova pot cădea uneori pradă descurajării. Cum îi putem ajuta? Adresați-le laude sincere pentru lucruri concrete, ajutându-i astfel să înțeleagă cât de valoroși sunt în ochii lui Iehova. Adresați-le cuvinte încurajatoare din Biblie, arătându-le că Iehova îi iubește cu adevărat pe cei „cu inima frântă” și „cu spiritul zdrobit” și că le poartă de grijă. (Psalmul 34:18) Când ne folosim puterea limbii pentru a-i consola pe alții, demonstrăm că îl imităm pe Dumnezeul nostru plin de compasiune, „care îi mângâie pe cei descurajați”. (2 Corinteni 7:6)

16 De asemenea, ne putem folosi de puterea limbii pentru a le adresa altora cuvintele încurajatoare de care au mare nevoie. A pierdut un colaborator în credință pe cineva drag în moarte? Cuvintele prin care ne exprimăm grija și compasiunea pot mângâia o inimă îndurerată. Se luptă un frate sau o soră în vârstă cu sentimentul inutilității? Câteva cuvinte bine gândite îi pot asigura pe cei în vârstă că sunt valoroși și apreciați. Se luptă cineva cu o boală cronică? Câteva cuvinte amabile scrise într-o scrisoare ori spuse la telefon sau personal pot ridica moralul unei persoane bolnave. Cât de mulțumit trebuie să fie Creatorul nostru când ne folosim puterea limbii pentru a rosti cuvinte „bune, care zidesc”! (Efeseni 4:29)

17. Care este o modalitate importantă prin care ne putem folosi limba pentru a le face bine altora și de ce trebuie să facem lucrul acesta?

17 Nu există modalitate mai importantă de a ne folosi puterea limbii ca împărtășirea veștii bune despre Regatul lui Dumnezeu altor persoane. În Proverbele 3:27 se spune: „Nu te reține să le faci bine celor ce au nevoie, când stă în puterea ta să o faci”. Avem obligația de a le spune altora vestea bună salvatoare de vieți. Nu ar fi corect să ținem doar pentru noi mesajul urgent pe care ni l-a încredințat Iehova cu atâta generozitate! (1 Corinteni 9:16, 22) Dar în ce măsură se așteaptă Iehova să participăm la această lucrare?

Declararea veștii bune – o modalitate excelentă de a ne folosi puterea

Să-i slujim lui Iehova cu „toată puterea” noastră

18. Ce așteaptă Iehova de la noi?

18 Iubirea noastră pentru Iehova ne îndeamnă să participăm din plin la serviciul creștin. Ce așteaptă Iehova de la noi? Ceva ce fiecare poate să dea, indiferent de situația în care se află: „Orice lucru faceți, să-l faceți din tot sufletul, ca pentru Iehova, nu ca pentru oameni”. (Coloseni 3:23) Enunțând cea mai mare poruncă, Isus a spus: „Să-l iubești pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta”. (Marcu 12:30) Da, Iehova se așteaptă ca fiecare dintre noi să-l iubească și să-i slujească din tot sufletul.

19, 20. a) De vreme ce sufletul include inima, mintea și forța, de ce sunt menționate și acestea în Marcu 12:30? b) Ce înseamnă a-i sluji lui Iehova cu tot sufletul?

19 Ce înseamnă să-i slujim lui Dumnezeu cu tot sufletul? Sufletul se referă la întreaga noastră ființă, la capacitățile noastre mintale și fizice. De vreme ce sufletul cuprinde inima, mintea și forța, de ce mai sunt menționate și acestea în Marcu 12:30? Să facem o ilustrare. În timpurile biblice, o persoană se putea vinde (își vindea sufletul) în sclavie. Totuși, sclavul putea să nu-i slujească stăpânului său din toată inima; el putea să nu-și folosească toată forța sau toate capacitățile intelectuale în interesul stăpânului său. (Coloseni 3:22) Prin urmare, după cât se pare, Isus a menționat și aceste capacități pentru a sublinia că trebuie să oferim în serviciul adus lui Dumnezeu tot ce avem. A-i sluji lui Dumnezeu cu tot sufletul înseamnă a ne oferi pe noi înșine, folosindu-ne în serviciul său toată forța și toată energia.

20 A sluji cu tot sufletul înseamnă oare să dedicăm cu toții același timp și aceeași energie în predicare? Ar fi imposibil, deoarece situația și aptitudinile diferă de la o persoană la alta. De exemplu, o persoană tânără, cu o sănătate bună și în putere va putea să petreacă mai mult timp în predicare decât o persoană în vârstă, pe care au lăsat-o puterile. O persoană celibatară, care nu are obligații familiale, va face, probabil, mai mult decât o persoană care trebuie să se îngrijească de familie. Dacă avem forța necesară, iar situația ne permite să facem mult în predicare, ar trebui să fim foarte recunoscători! Bineînțeles, nu am vrea să avem niciodată un spirit critic și să ne comparăm cu alții. (Romani 14:10-12) Dimpotrivă, vrem să ne folosim puterea pentru a-i încuraja pe alții.

21. Care este cea mai bună și mai eficientă modalitate de a ne folosi puterea?

21 Iehova a dat exemplul perfect în ce privește exercitarea corectă a puterii. Noi vrem să-l imităm cât mai bine posibil. Ne vom folosi corect puterea dacă îi vom trata cu demnitate pe cei asupra cărora avem o anumită măsură de autoritate. În plus, dorim să îndeplinim cu tot sufletul lucrarea de predicare, salvatoare de vieți, pe care ne-a încredințat-o Iehova. (Romani 10:13, 14) Nu uita că Iehova este bucuros când îi oferi tot ce ai tu mai bun. Nu te îndeamnă inima să faci tot ce poți pentru a-i sluji unui Dumnezeu atât de înțelegător și de iubitor? Acesta este cel mai bun și mai important mod în care ne putem folosi puterea.

a În ebraica biblică, termenul folosit pentru „nuia” făcea referire la un băț sau la un toiag, cum era cel folosit de un păstor pentru a-și îndruma oile. (Psalmul 23:4) Tot la fel, „nuiaua” autorității părinților sugerează o îndrumare iubitoare, nu o pedeapsă severă sau brutală.