Demonii pretind în mod fals că morţii trăiesc
Biblia spune că Satan „înşală întreaga lume“ (Apocalipsa 12:9). Satan şi demonii lui nu vor ca noi să credem Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Ei încearcă să-i facă pe oameni să creadă că morţii trăiesc undeva în domeniul spiritelor. Să vedem prin ce mijloace fac ei aceasta.
Religia falsă
Multe religii învaţă că fiecare om are un suflet care trece în domeniul spiritelor după moartea corpului fizic. Ele afirmă că moare corpul, dar nu şi sufletul. În plus, ele susţin că sufletul nu poate să moară, că este nemuritor.
Însă Cuvântul lui Dumnezeu nu învaţă acest lucru. Biblia arată că sufletul este persoana, şi nu ceva din interiorul persoanei. De exemplu, descriind crearea lui Adam, Biblia afirmă: „Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu“ (Geneza 2:7). Deci lui Adam nu i s-a dat un suflet; el era un suflet.
Animalele sunt de asemenea numite suflete. — Facerea cap. I,
vers. 26 — BIBLIA adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ, ediţia 1688.Deoarece cuvântul „suflet“, folosit în Biblie, înseamnă persoana însăşi, nu ar trebui să ne surprindă să aflăm că sufletele pot să moară şi chiar mor. Scripturile spun:
-
„Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.“ — Ezechiel 18:4.
-
„Şi Samson a zis: «Să moară sufletul mieu cu filistenii.»“ — Judecători cap. XVI, vers. 31 — BIBLIA adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ, ediţia 1688.
-
„Se cuvine sâmbeta a face bine sau a face reu, a scăpa un suflet sau a omorî?“ — Marcu cap. III, vers. 4 — BIBLIA adecă DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ, ediţia 1688.
Alte versete biblice arată că sufletele pot fi distruse (Geneza 17:14), ucise cu sabia (Iosua 10:37), strangulate (Iov 7:15) şi înecate (Iona 2:5). Aşadar, sufletul moare.
Dacă veţi citi Biblia de la un capăt la altul, nu veţi găsi Proverbe 6:16–19; 1 Timotei 4:1, 2.
nicăieri expresia „suflet nemuritor“. Sufletul uman nu este spirit. Doctrina despre nemurirea sufletului nu este biblică. Este o doctrină a lui Satan şi a demonilor lui. Iehova urăşte toate minciunile religioase. —Medii spiritiste
Un alt mijloc prin care Satan îi înşală pe oameni sunt mediile. Un medium este o persoană care poate să primească mesaje direct din lumea spiritelor. Un mare număr de persoane, inclusiv mediile, cred că aceste mesaje provin de la spiritele morţilor. Dar după cum am văzut din Biblie, acest lucru este imposibil. — Eclesiast 9:5, 6, 10.
Atunci, de la cine provin aceste mesaje? Chiar de la demoni! Demonii sunt capabili să observe o persoană în timpul vieţii; ei ştiu cum vorbea persoana respectivă, cum arăta, ce făcea şi ce ştia. Prin urmare, nu le este greu să imite persoane care au murit. — 1 Samuel 28:3–19.
Relatări false
Un alt mijloc prin care Satan promovează minciuna despre morţi sunt relatările false. Deseori asemenea relatări îi îndepărtează pe oameni de la adevărul Bibliei. — 2 Timotei 4:4.
În Africa există multe istorisiri despre oameni care au fost văzuţi vii după ce au murit. În mod tipic, asemenea apariţii au loc departe de locul în care a trăit persoana respectivă. Însă reflectaţi: Pare rezonabil ca în cazul că o persoană ar avea puterea să se întoarcă din morţi, să se întoarcă într-un loc departe de familia şi prietenii ei?
De asemenea, ar fi imposibil ca persoana văzută să semene pur şi simplu cu persoana care a murit? De exemplu, doi miniştri creştini care predicau într-o zonă de provincie au observat un bătrân care îi urmărea de câteva ore. Când i-au adresat câteva întrebări, au aflat că omul credea că unul dintre miniştri era fratele lui care murise cu câţiva ani în urmă. Fireşte, el se înşelase, dar refuza să creadă că se înşelase. Imaginaţi-vă povestea pe care bătrânul le-a spus-o mai târziu prietenilor şi vecinilor lui!
Apariţii, vise şi voci
Fără îndoială că aţi auzit despre lucruri ciudate pe care oamenii le-au văzut, le-au auzit sau le-au visat. Asemenea întâmplări supranaturale îi înspăimântă deseori pe cei care le trăiesc. Marein, care locuia în Africa Occidentală, auzea cu regularitate vocea bunicii ei decedate chemând-o noaptea. Îngrozită, Marein ţipa trezind toată casa. În cele din urmă s-a îmbolnăvit psihic.
Deci, dacă morţii ar trăi cu adevărat, este rezonabil să-i îngrozească pe cei dragi? Desigur că nu. Sursa unor asemenea mesaje chinuitoare sunt demonii.
Dar ce se poate spune despre mesajele care par să fie folositoare şi consolatoare? De exemplu, Gbassay, din Sierra Leone, era bolnavă. Ea a avut un vis în care i-a apărut tatăl decedat. El i-a recomandat să meargă la un anumit copac, să ia o frunză, să o amestece cu apă şi să bea. Ea nu trebuia să vorbească cu nimeni înainte de a face astfel. A procedat întocmai şi s-a însănătoşit.
O altă femeie a spus că soţul ei i-a apărut într-o noapte după ce murise. Ea a spus că el arăta foarte bine şi că purta haine frumoase.
Psalm 31:5). El nu consimte niciodată să ne înşele sau să ne inducă în eroare. Numai demonii fac acest lucru.
Asemenea mesaje şi apariţii par bune şi folositoare. Provin ele de la Dumnezeu? Nu, deloc. Iehova este „Dumnezeul adevărului“ (Dar există demoni buni? Nu. Chiar dacă par uneori dispuşi să ajute, toţi sunt răi. Când i-a vorbit Evei, Satan părea binevoitor (Geneza 3:1). Însă care a fost rezultatul faptului că l-a ascultat şi a făcut ce i-a spus el? Eva a murit.
Se ştie că nu este ceva neobişnuit ca o persoană rea să fie binevoitoare faţă de aceia pe care vrea să-i inducă în eroare şi să-i înşele. „Dinţi albi, inimă neagră“, spune proverbul african. Iar Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Satan se preface într-un înger de lumină“. — 2 Corinteni 11:14.
Dumnezeu nu mai comunică cu oamenii de pe pământ prin intermediul viselor, apariţiilor sau al vocilor provenite din lumea spiritelor. El îi îndrumă şi îi instruieşte cu ajutorul Bibliei, care poate să-l facă pe un om „cu totul pregătit pentru orice lucrare bună“. — 2 Timotei 3:17.
Astfel, când Iehova ne avertizează împotriva stratagemelor Diavolului, face acest lucru pentru că ne iubeşte. El ştie că demonii sunt duşmani primejdioşi.