1-3. a) Prin ce chin a trecut Isus în grădina Ghetsimani și de ce? b) Ce se poate spune despre exemplul de perseverență al lui Isus și la ce întrebări merită să medităm?

 MOMENTE de încordare extremă. Isus n-a trăit niciodată un asemenea zbucium. Sunt ultimele sale ore de viață pe pământ. Împreună cu apostolii, se îndreaptă spre grădina Ghetsimani, unde fuseseră de atâtea ori. Dar în noaptea aceasta, Isus simte nevoia să fie singur. Își lasă apostolii și se afundă în grădină. Îngenunchează și se roagă. Atât de fierbinte-i este rugăciunea, atât de mare chinul, încât sudoarea i se face ‘ca niște picături de sânge care cad pe pământ’. (Luca 22:39-44)

² Dar de ce este Isus atât de tulburat? Știe că-l așteaptă suferințe cumplite, dar nu acesta este motivul zbuciumului său. Ceva mult mai important îl frământă. Este profund preocupat de sfințirea numelui Tatălui său și își dă seama că viitorul familiei umane depinde de loialitatea sa. Știe cât este de important să persevereze până la sfârșit. Altminteri, ar aduce oprobriu asupra numelui lui Iehova. Dar Isus nu dă greș. În aceeași zi, cu doar câteva clipe înainte de a-și da ultima suflare, omul care ne-a lăsat cel mai viu exemplu de perseverență strigă triumfător: „S-a împlinit!”. (Ioan 19:30)

³ Biblia ne încurajează ‘să privim țintă’ la exemplul de perseverență al lui Isus. (Evrei 12:1-3) Să medităm la câteva întrebări: Care sunt unele încercări pe care le-a îndurat Isus? Ce l-a ajutat să persevereze? Cum îi putem urma exemplul? Însă înainte de a răspunde, să vedem ce este perseverența.

4, 5. a) Ce este „perseverența”? b) Ce ilustrare putem folosi pentru a arăta că a persevera înseamnă mai mult decât a trece prin necazuri pe care nu le poți evita?

⁴ Din când în când, cu toții suntem mâhniți „prin diferite încercări”. (1 Petru 1:6) Dar faptul că trecem printr-o încercare înseamnă și că manifestăm perseverență? Nicidecum. Substantivul grecesc tradus „perseverență” înseamnă „capacitate de a rezista sau de a ține piept necazurilor”. Un erudit spune despre perseverența la care fac referire scriitorii Bibliei: „Este starea de spirit datorită căreia poți îndura încercările, nu cu resemnare, ci cu o speranță înflăcărată. . . . Este calitatea care îl ține pe om în picioare în bătaia vântului. Este virtutea care poate transforma cea mai grea încercare în glorie, pentru că dincolo de durere vede finalitatea”.

⁵ Așadar, a persevera nu înseamnă doar a trece printr-o încercare pe care oricum nu o poți evita. În sens biblic, a persevera înseamnă a rămâne statornic, a-ți păstra un mod de gândire corect și a rămâne optimist când treci prin necazuri. Să ne gândim la o ilustrare: Doi bărbați trimiși la închisoare din motive diferite au aceleași condiții de detenție. Unul este infractor și își ispășește pedeapsa abătut, măcinat de resentimente. Celălalt, un creștin adevărat închis pentru fidelitatea sa, rămâne ferm în credință și își păstrează un spirit pozitiv, deoarece vede în această situație un prilej de a-și arăta credința. Infractorul nu poate fi considerat un exemplu de perseverență. Creștinul loial, în schimb, manifestă din plin această calitate. (Iacov 1:2-4)

6. Cum putem cultiva perseverență?

⁶ Dacă vrem să fim salvați, trebuie să perseverăm. (Matei 24:13) Fiindcă nu ne-am născut cu această neprețuită  calitate, trebuie să o cultivăm. Cum? „Necazul aduce perseverență”, se spune în Romani 5:3. Dacă vrem cu adevărat să cultivăm perseverență, nu trebuie să ne speriem și să fugim din fața tuturor problemelor care ne pun la încercare credința, ci trebuie să le înfruntăm. Când zi de zi izbutim să depășim încercările, mici sau mari, noi dăm dovadă de perseverență. Fiecare încercare pe care o depășim ne dă tăria să o înfruntăm pe următoarea. Evident că nu cultivăm perseverență doar cu forțe proprii. Noi ‘ne bazăm pe forța pe care o dă Dumnezeu’. (1 Petru 4:11) Pentru a rămâne statornici, Iehova ne-a dat cel mai bun ajutor: exemplul Fiului său. Să analizăm în profunzime această calitate pe care Isus a manifestat-o în mod perfect.

7, 8. Prin ce a trecut Isus la sfârșitul vieții sale omenești?

⁷ La sfârșitul vieții sale pământești, Isus a suportat încercări crâncene. Pe lângă zbuciumul intens din ultima sa noapte pe pământ, să ne gândim și la câtă dezamăgire și la câte umilințe a îndurat. A fost trădat de un colaborator apropiat, a fost părăsit de cei mai buni prieteni și a fost judecat abuziv. În timpul procesului, membrii tribunalului religios suprem al țării l-au ridiculizat, l-au scuipat și l-au lovit cu pumnii. Dar el a suportat totul cu demnitate și tărie. (Matei 26:46-49, 56, 59-68)

⁸ În ultimele ore de viață, Isus a îndurat o suferință greu de descris. A fost biciuit, primind lovituri crunte care, potrivit unei bine cunoscute reviste medicale, i-au făcut „răni adânci, din care a curs mult sânge. . . . Moartea i-a fost lentă, în chinuri dintre cele mai cumplite”. Gândiți-vă la suferința cruntă pe care trebuie să o fi simțit când a fost pironit pe stâlp, mâinile și picioarele fiindu-i străpunse de cuie  mari. (Ioan 19:1, 16-18) Imaginați-vă durerea crâncenă care l-a cuprins când stâlpul a fost ridicat: corpul îi atârna greu în cuie, iar spatele sfâșiat i se freca de stâlp. Și de-ar fi fost doar atât! Isus era însă cuprins și de un mare zbucium lăuntric, așa cum am văzut la începutul acestui capitol.

9. Ce înseamnă a-ți lua „stâlpul de tortură” și a-l urma pe Isus?

⁹ Ce suferințe avem de înfruntat noi, continuatorii lui Cristos? Isus a spus: „Dacă vrea cineva să vină după mine, . . . să-și ia stâlpul de tortură și să mă urmeze neîncetat”. (Matei 16:24) Expresia „stâlpul de tortură” este folosită aici în sens figurat și înseamnă suferință, rușine sau chiar moarte. Nu este ușor să-l urmezi pe Cristos. Normele creștine ne fac diferiți de semeni. Lumea ne urăște fiindcă nu facem parte din ea. (Ioan 15:18-20; 1 Petru 4:4) Dar suntem gata să ne luăm stâlpul de tortură! Suntem gata să îl urmăm neîncetat pe Cel ce ne este Exemplu, chiar de-ar fi să suferim sau să murim! ( 2 Timotei 3:12)

10-12. a) De ce imperfecțiunile celor din jurul său au fost un test de perseverență pentru Isus? b) Menționați unele încercări grele prin care a trecut Isus.

¹⁰ În timpul serviciului său pământesc, Isus a trecut și prin încercări cauzate de imperfecțiunile celor din jurul său. Să ne amintim că el a fost ‘meșterul iscusit’ pe care Iehova l-a folosit la crearea pământului și a vieții de pe el. (Proverbele 8:22-31) Așadar, Isus știa care era scopul lui Iehova cu privire la oameni: trebuiau să imite calitățile Tatălui și să se bucure de viață, având o sănătate perfectă. (Geneza 1:26-28) Dar, când a venit pe pământ, Isus a văzut consecințele amare ale păcatului dintr-o altă perspectivă: era el însuși om, cu sentimente și emoții omenești. Cât de mult trebuie să fi suferit când a văzut cu ochii lui că omenirea era departe de perfecțiunea primilor doi oameni, Adam și Eva! Ce test de perseverență a fost acesta pentru Isus! S-a descurajat,  a renunțat la misiunea sa, considerându-i pe oamenii păcătoși o cauză pierdută? Să vedem.

¹¹ Indiferența evreilor l-a îndurerat atât de mult pe Isus, încât a plâns în văzul tuturor. Dar a permis oare ca spiritul lor de indiferență să-i slăbească zelul sau să-l determine să nu mai predice? Nicidecum! „El a continuat să predea zilnic în templu”. (Luca 19:41-44, 47) Era „adânc mâhnit” din cauza insensibilității fariseilor care nu-l scăpau din ochi, vrând să vadă dacă nu cumva vindeca pe cineva în sabat. Dar le-a permis el acelor împotrivitori, ce se socoteau drepți, să-l intimideze? În nici un caz! A rămas ferm și a vindecat un om, chiar în sinagogă! (Marcu 3:1-5)

¹² Dar și slăbiciunile celor mai apropiați discipoli ai săi l-au pus la grea încercare pe Isus. Așa cum am văzut în capitolul al treilea, apostolii erau încă stăpâniți de dorința de a avea  întâietate. (Matei 20:20-24; Luca 9:46) Isus i-a sfătuit de nenumărate ori să fie umili. (Matei 18:1-6; 20:25-28) Dar cât le-a trebuit ca să cultive această calitate! Deși pare de necrezut, în ultima noapte pe care Isus a petrecut-o cu ei, s-a iscat între apostoli o „ceartă aprinsă” cu privire la care era cel mai mare! (Luca 22:24) I-a abandonat Isus, gândindu-se că erau pierduți? Nicidecum. Răbdător ca întotdeauna, el și-a păstrat optimismul. Isus nu și-a pierdut speranța și n-a încetat să vadă ce era bun în ei. Știa că, în inima lor, îl iubeau pe Iehova și doreau cu sinceritate să facă voința sa. (Luca 22:25-27)

13. Cu ce fel de încercări, asemănătoare celor prin care a trecut Isus, ne-am putea confrunta și noi?

¹³ Și noi am putea întâmpina încercări asemănătoare. De exemplu, am putea întâlni oameni indiferenți la mesajul despre Regat sau care se împotrivesc adevărului. Vom permite reacțiilor lor negative să ne descurajeze sau, dimpotrivă, vom predica mai departe cu zel? (Tit 2:14) Și imperfecțiunile fraților noștri creștini ar putea fi o încercare pentru noi. Un cuvânt necugetat sau o faptă nechibzuită ne-ar putea răni. (Proverbele 12:18) Vom permite ca slăbiciunile lor să ne determine să le întoarcem spatele sau vom continua să trecem peste greșelile lor și să ne uităm la ce e bun în ei? (Coloseni 3:13)

14. Menționați cele două lucruri care l-au ajutat pe Isus să rămână ferm.

¹⁴ Ce l-a ajutat pe Isus să rămână ferm și să-și păstreze neștirbită integritatea în ciuda umilințelor, a dezamăgirilor și a suferințelor îndurate? Două lucruri importante. În primul rând, Isus a privit în sus, cerându-i ajutor ‘Dumnezeului care dă perseverență’. (Romani 15:5) În al doilea rând, el  a privit înainte, gândindu-se la roadele perseverenței. Dar să ne oprim asupra fiecărui aspect.

15, 16. a) Ce anume arată că Isus nu s-a bazat pe propria putere pentru a persevera în încercări? b) Cum s-a încrezut Isus în Tatăl său și de ce?

¹⁵ Deși era Fiul perfect al lui Dumnezeu, Isus nu s-a bazat pe propria putere pentru a persevera în încercări. El s-a îndreptat către Tatăl său ceresc, rugându-l să-i dea ajutor. Apostolul Pavel a scris: „Cristos i-a făcut implorări și cereri, cu strigăte puternice și lacrimi, Celui care putea să-l salveze de la moarte”. (Evrei 5:7) Să remarcăm că Isus „a făcut” nu numai cereri, ci și implorări. Termenul „implorare” se referă mai ales la o rugăminte sinceră și fierbinte, la o cerere pentru ajutor. Folosirea formei de plural, „implorări”, arată că Isus s-a rugat în repetate rânduri Tatălui său. Într-adevăr, în grădina Ghetsimani, Isus s-a rugat din toată inima, și nu numai o dată. (Matei 26:36-44)

¹⁶ Isus a fost absolut convins că Iehova îi va răspunde la implorări, fiindcă știa că Tatăl său este ‘Ascultătorul rugăciunii’. (Psalmul 65:2) De-a lungul existenței sale preumane, Fiul întâi născut a văzut cum răspunde Tatăl la rugăciunile închinătorilor Săi loiali. De pildă, Fiul a văzut din ceruri cum Iehova a trimis un înger să răspundă la rugăciunea fierbinte a profetului Daniel, chiar înainte ca profetul să o fi terminat de rostit. (Daniel 9:20, 21) Cum ar fi putut Tatăl să nu-i răspundă unicului său Fiu când acesta i-a spus tot ce avea pe inimă, „cu strigăte puternice și lacrimi”? Iehova a răspuns la rugămințile Fiului său, trimițând un înger să-l întărească, să poată suporta chinul. (Luca 22:43)

17. De ce trebuie să privim spre Dumnezeu ca să putem persevera și cum putem face acest lucru?

¹⁷ Ca să putem persevera, și noi trebuie să privim spre Dumnezeul care ‘ne dă putere’. (Filipeni 4:13) Dacă Fiul  perfect al lui Dumnezeu a simțit nevoia să implore ajutor de la Iehova, cu cât mai mult ar trebui noi să facem acest lucru! Poate că, asemenea lui Isus, trebuie să-l implorăm în repetate rânduri pe Iehova. (Matei 7:7) Deși nu ne așteptăm să fim întăriți chiar de un înger, putem fi siguri de un lucru: Dumnezeul nostru iubitor le va răspunde creștinilor loiali care „stăruie în implorări și în rugăciuni zi și noapte”. (1 Timotei 5:5) Indiferent de încercările prin care trecem – o boală, moartea cuiva drag sau persecuții –, Iehova va răspunde la rugăciunile noastre fierbinți pentru înțelepciune, pentru curaj și pentru forța de a persevera. ( 2 Corinteni 4:7-11; Iacov 1:5)

18. Cum a privit Isus dincolo de suferință, la ceea ce îi stătea înainte?

¹⁸ Al doilea lucru care l-a ajutat pe Isus să persevereze a fost faptul că a privit dincolo de suferință, la ceea ce-i stătea înainte. Biblia spune despre Isus: „Pentru bucuria care îi era pusă înainte, el a suportat stâlpul de tortură”. (Evrei 12:2) Exemplul lui Isus arată legătura strânsă dintre speranță, bucurie și perseverență: speranța aduce bucurie, iar bucuria duce la perseverență. (Romani 15:13; Coloseni 1:11) Isus avea perspective mărețe. El știa că prin loialitatea sa va contribui la sfințirea numelui Tatălui său și va putea  răscumpăra familia umană din păcat și moarte. Isus avea și speranța de a fi Rege și Mare Preot. Astfel, urma să aducă belșug de binecuvântări asupra oamenilor ascultători. (Matei 20:28; Evrei 7:23-26) Gândindu-se neîncetat la ceea ce-i era pus înainte, păstrând vie în minte speranța, Isus a simțit o bucurie nemărginită, bucurie care l-a ajutat să persevereze.

19. Când credința ne este pusă la încercare, ce putem face pentru a lăsa speranța, bucuria și perseverența să ne călăuzească?

¹⁹ Asemenea lui Isus, trebuie să lăsăm ca speranța, bucuria și perseverența să ne călăuzească. „Bucurați-vă în speranță. Suportați în necazuri”, a spus apostolul Pavel. (Romani 12:12) Vă e pusă cumva credința la grea încercare chiar în acest moment? Priviți cu orice preț înainte! Nu pierdeți din vedere că prin perseverența voastră este lăudat numele divin, Iehova! Păstrați vie în minte prețioasa speranță a Regatului! Închipuiți-vă că sunteți în lumea nouă a lui Dumnezeu, care este atât de aproape, și imaginați-vă că primiți binecuvântări în Paradis! Privind la împlinirea lucrurilor minunate pe care Iehova ni le promite – inclusiv sfințirea numelui său, înlăturarea răutății de pe pământ și sfârșitul bolii și al morții – vi se va umple inima de bucurie. Iar bucuria vă va ajuta să suportați toate încercările care s-ar putea abate asupra voastră. Când ne gândim la împlinirea speranței referitoare la Regat, orice suferință în acest sistem este cu adevărat ‘de-o clipă și ușoară’. (2 Corinteni 4:17)

20, 21. Ce așteaptă Iehova de la noi în privința perseverenței și care ar trebui să ne fie hotărârea?

²⁰ Isus știa că nu este deloc ușor să calci pe urmele lui, că aceasta este o cale de viață care cere perseverență. (Ioan 15:20) El era gata să-i îndrume pe alții, știind că exemplul său îi va întări. (Ioan 16:33) Isus a lăsat un exemplu perfect  de perseverență. Noi însă suntem departe de a fi perfecți. Ce așteaptă Dumnezeu de la noi? Petru spune: „Cristos însuși a suferit pentru voi, lăsându-vă un model ca să călcați cât mai exact pe urmele lui”. (1 Petru 2:21) Prin modul în care a suportat încercările, Isus ne-a lăsat „un model”, care trebuie copiat. a Perseverența sa de nezdruncinat poate fi comparată cu „urmele” pașilor lui. Nu putem să călcăm în mod perfect pe urmele lui, dar putem să călcăm „cât mai exact” pe ele.

²¹ Să fim hotărâți să urmăm îndeaproape exemplul lui Isus! Și să nu uităm niciodată: călcând cât mai fidel pe urmele lui, vom fi mai bine echipați să perseverăm „până la sfârșit”, până la sfârșitul acestui sistem vechi sau până la sfârșitul vieții noastre. Nu știm care sfârșit va veni primul, dar un lucru știm sigur: Iehova ne va binecuvânta veșnic pentru perseverența noastră! (Matei 24:13)