1-3. Cum a intrat Isus în Ierusalim și de ce unii care se aflau acolo au fost uimiți?

 IERUSALIMUL freamătă de nerăbdare. O mare personalitate trebuie să sosească dintr-un moment în altul. Oamenii i-au ieșit în cale, dincolo de porțile orașului și îl așteaptă cu înfrigurare. Se zice că e un urmaș al regelui David și Conducătorul de drept al Israelului. Unii au venit să-l întâmpine cu frunze de palmier, alții au așternut haine și ramuri pe drum. (Matei 21:7, 8; Ioan 12:12, 13) Mulți se întreabă, probabil, cum va intra în oraș.

² Unii își imaginează că va veni cu mare pompă, amintindu-și, fără îndoială, de intrarea fastuoasă a altor personalități. De exemplu, Absalom, fiul lui David, care s-a autoproclamat rege, a trimis înaintea carului său 50 de alergători. (2 Samuel 15:1, 10) Împăratul roman Iulius Caesar a vrut un și mai mare fast. Odată, a condus o procesiune triumfală până la Capitoliu, flancat de 40 de elefanți ce purtau pe spate lămpi! Dar acum, Ierusalimul așteaptă un om mult mai important. Fie că își dau seama pe deplin cine e acest om, fie că nu, el este Mesia, cel mai mare om care a trăit vreodată! Când îl zăresc pe viitorul Rege intrând în oraș, unii sunt surprinși.

³ Nici vorbă de care, alergători, cai sau elefanți! Dimpotrivă, Isus vine călare pe un biet animal de povară, pe un măgar. a  Nu poartă veșminte strălucitoare, iar animalul nu e împodobit în niciun fel. În loc de o șa scumpă, discipolii apropiați ai lui Isus au pus pe spinarea animalului niște haine. Dar de ce a ales Isus să-și facă o intrare atât de modestă în Ierusalim, când oameni cu mult mai prejos decât el au venit cu mare alai?

4. Ce a prezis Biblia despre modul în care avea să intre în Ierusalim Regele mesianic?

⁴ Isus împlinește, de fapt, o profeție: „Bucură-te mult [. . .]! Strigă triumfătoare, fiică a Ierusalimului! Iată că regele tău vine la tine! El este drept și aduce salvare, este umil și vine călare pe un măgar”. (Zaharia 9:9) Această profeție spunea că Cel Uns de Dumnezeu, Mesia, avea să se arate într-o bună zi Ierusalimului ca Rege numit de Dumnezeu. Modul în care urma să intre în oraș, faptul că a ales să vină călare pe măgar, avea să dezvăluie o calitate deosebită a inimii sale: umilința.

5. De ce umilința lui Isus ne atinge inima și de ce este esențial să învățăm să imităm această calitate?

⁵ Umilința lui Isus este una dintre cele mai plăcute calități ale sale, o calitate care ne atinge inima. Așa cum am văzut în capitolul anterior, Isus este „calea, adevărul și viața”. (Ioan 14:6) E limpede, niciunul dintre miliardele de oameni care au trăit pe pământ nu se poate compara cu Fiul lui Dumnezeu! Cu toate acestea, în el n-a fost urmă de mândrie, aroganță sau înfumurare, trăsături proprii multor oameni imperfecți. Pentru a călca pe urmele lui Cristos, trebuie să luptăm cu tendința spre mândrie. (Iacov 4:6) Să nu uităm că Iehova urăște mândria. Prin urmare, este esențial să învățăm să imităm umilința lui Isus.

6. Ce este umilința și de unde a știut Iehova că Mesia avea să fie umil?

⁶ Umilința este opusul mândriei, sau aroganței. Este o calitate care izvorăște din inimă și este evidentă în vorbirea, în comportamentul unui om și în relațiile lui cu semenii. De unde știa Iehova că Mesia avea să fie umil? El știa că Fiul urma exemplul Său perfect de umilință. (Ioan 10:15) În plus, El a văzut cum Fiul a demonstrat această calitate. Când?

7-9. a) Cum a demonstrat Mihael umilință în confruntarea cu Satan? b) Cum ar trebui să imite creștinii umilința lui Mihael?

⁷ Cartea Iuda oferă un exemplu deosebit: „Dar arhanghelul Mihael, când a avut o dispută cu Diavolul și l-a contrazis cu privire la corpul lui Moise, n-a îndrăznit să-l condamne folosind cuvinte ofensatoare, ci a zis: «Iehova să te mustre!»”. (Iuda 9) Mihael este unul dintre numele purtate de Isus – înainte și după venirea sa pe pământ – în calitate de arhanghel, sau căpetenie a armatei de îngeri a lui Iehova. (1 Tesaloniceni 4:16) b Să vedem ce a făcut Mihael ca să pună capăt acestui conflict.

⁸ Relatarea lui Iuda nu spune ce avea de gând să facă Satan cu trupul lui Moise, dar suntem siguri că Diavolul avea un scop meschin. Poate că voia să încurajeze folosirea rămășițelor pământești ale lui Moise în închinarea falsă, ceea ce ar fi fost o mare greșeală! Mihael s-a împotrivit planului mișelesc al lui Satan, dând dovadă totodată de o remarcabilă stăpânire de sine. Satan merita fără îndoială să fie mustrat. Însă, în momentul în care discuta în contradictoriu cu Satan, Mihael nu primise încă „toată judecata”; așadar, el știa că numai Iehova Dumnezeu avea dreptul să-l judece. (Ioan 5:22) Ca arhanghel,  Mihael avea o autoritate foarte mare. Cu toate acestea, el nu și-a dorit mai multă autoritate decât i se cuvenea, ci i s-a supus cu umilință lui Iehova. Pe lângă umilință, el a arătat modestie, demonstrând astfel că-și cunoaște limitele.

⁹ A existat un motiv pentru care Iuda a fost inspirat să aștearnă în scris această întâmplare. Din nefericire, unii creștini din zilele sale nu erau umili. Umflați de mândrie, ‘vorbeau în mod ofensator despre toate lucrurile pe care, de fapt, nu le înțelegeau’. (Iuda 10) Cât de ușor putem cădea pradă mândriei, noi, oamenii imperfecți! Când nu înțelegem ceva ce s-a făcut în congregația creștină, poate o decizie luată de corpul de bătrâni, cum reacționăm? Dacă am vorbi negativ sau critic, deși nu avem cum să cunoaștem toți factorii implicați, oare n-am demonstra că nu suntem umili? Mai bine să-l imităm pe Mihael, sau Isus, evitând să fim critici în situații în care nu avem autoritate de la Dumnezeu!

10, 11. a) De ce este deosebit faptul că Fiul lui Dumnezeu a acceptat misiunea de a veni pe pământ? b) Cum putem imita umilința lui Isus?

¹⁰ Fiul lui Dumnezeu a mai arătat umilință acceptând misiunea de a veni pe pământ. Să ne gândim la ce a lăsat în urmă. Era arhanghel, dar era și „Cuvântul”, sau purtătorul de cuvânt al lui Iehova însuși. (Ioan 1:1-3) Locuia în cer, „locașul . . . grandios de sfințenie și glorie” al lui Iehova. (Isaia 63:15) Cu toate acestea, Fiul „s-a golit pe sine, a luat chip de sclav și a devenit om”. (Filipeni 2:7) Gândiți-vă ce implica misiunea sa pe pământ! Viața i-a fost transferată în pântecele unei fecioare evreice, iar după nouă luni, a văzut lumina zilei în casa unui tâmplar sărac. A fost copil mic, băiețel și apoi adolescent. Deși perfect, în copilărie le-a fost supus părinților săi imperfecți. (Luca 2:40, 51, 52) Ce dovadă extraordinară de umilință!

¹¹ Putem imita umilința lui Isus acceptând cu bucurie  unele responsabilități care par umilitoare? De pildă, predicarea veștii bune despre Regatul lui Dumnezeu ar putea părea umilitoare când oamenii sunt apatici, ne ridiculizează sau chiar ni se împotrivesc. (Matei 28:19, 20) Dacă perseverăm în această lucrare, putem salva vieți. Și, indiferent de rezultatele pe care le obținem, învățăm să fim umili și să călcăm pe urmele Stăpânului nostru Isus Cristos.

12-14. a) Cum a arătat Isus umilință când oamenii i-au adus laude? b) Cum a demonstrat Isus umilință în relațiile cu semenii? c) Ce dovedește că umilința lui Isus nu era de suprafață și nici nu ținea de bunele maniere?

¹² Isus s-a distins prin umilință în întreaga lui activitate pe pământ. A fost umil îndreptând toate laudele și gloria spre Tatăl său. Uneori, oamenii îl lăudau pentru cuvintele înțelepte, pentru miracolele pline de putere și pentru blândețea sa. Dar Isus nu a considerat niciodată că gloria i se cuvenea. El i-a atribuit-o lui Iehova. (Marcu 10:17, 18; Ioan 7:15, 16)

¹³ Isus a arătat umilință și în relațiile cu cei din jur. El a spus clar că venise pe pământ pentru a le sluji oamenilor, nu pentru a i se sluji. (Matei 20:28) A dovedit umilință, fiind blând și rezonabil. Când discipolii l-au dezamăgit, nu i-a mustrat cu asprime, ci a încercat de fiecare dată să le atingă inima. (Matei 26:39-41) În rarele lui momente de liniște, când voia să fie singur și să se odihnească, mulțimi de oameni veneau la el. Dar nu-i trimitea acasă, ci li se dăruia bucuros, învățându-i „multe lucruri”. (Marcu 6:30-34). Când o femeie care nu era israelită a stăruit să-i vindece fiica, i-a dat de înțeles că nu o va ajuta, dar nu a îndepărtat-o cu furie. Totuși, văzând cât de mare îi era credința, i-a îndeplinit rugămintea, așa cum vom vedea în capitolul al paisprezecelea. (Matei 15:22-28)

¹⁴ Isus a demonstrat în numeroase feluri adevărul cuvintelor  pe care le-a rostit despre sine: „Eu sunt blând și am o inimă umilă”. (Matei 11:29) Umilința sa nu era de suprafață și nu ținea de bunele maniere. Ea izvora din inimă, din adâncul sufletului. Nu e de mirare că Isus a ținut mult să-i învețe pe discipoli umilința!

15, 16. Ce diferență a spus Isus că există între atitudinea conducătorilor lumii și cea pe care trebuie să o cultive continuatorii săi?

¹⁵ Apostolilor nu le-a fost ușor să cultive umilință. Isus s-a văzut obligat să-i învețe în repetate rânduri să fie umili. Odată, Iacov și Ioan l-au rugat pe Isus, prin intermediul mamei lor, să le păstreze un loc de seamă în Regatul lui Dumnezeu. Plin de modestie, Isus le-a răspuns: „A sta la dreapta și la stânga mea nu este ceva ce eu pot să dau, ci aceste locuri le aparțin celor cărora li le-a pregătit Tatăl meu”. Ceilalți zece apostoli „s-au indignat” pe Iacov și pe Ioan. (Matei 20:20-24) Cum a rezolvat Isus problema?

¹⁶ I-a mustrat pe toți cu bunătate, zicând: „Așa cum știți, conducătorii națiunilor stăpânesc peste ele și cei mari exercită autoritate asupra lor. Între voi nu trebuie să fie așa, ci oricine vrea să fie mare printre voi trebuie să fie slujitorul vostru și oricine vrea să fie primul printre voi trebuie să fie sclavul vostru”. (Matei 20:25-27) Apostolii văzuseră probabil cât de aroganți, ambițioși și egoiști sunt „conducătorii națiunilor”. Isus a arătat că oricine vrea să-l urmeze trebuie să se deosebească de acești tirani avizi de putere, trebuie să fie umil. Au înțeles ei toate acestea?

17-19. a) Care a fost lecția de neuitat dată de Isus apostolilor, chiar cu o seară înainte de a muri? b) Care a fost cea mai mare lecție de umilință pe care le-a dat-o omul Isus?

¹⁷ Apostolilor nu le-a fost ușor să înțeleagă. Nu era nici prima și nici ultima dată când Isus a trebuit să-i învețe ce  este umilința. Cu ceva timp înainte, pe când se certau pentru întâietate, Isus a adus în mijlocul lor un copilaș și i-a îndemnat să fie precum copiii, care, spre deosebire de cei mari, nu sunt mândri și ambițioși și nici nu sunt interesați de felul cum îi privesc alții. (Matei 18:1-4) Însă, chiar cu o seară înainte de a muri, a văzut că apostolii săi, plini de mândrie, se certau din nou. Atunci le-a dat o lecție pe care n-aveau s-o uite niciodată! Și-a pus un prosop la brâu și a îndeplinit una dintre cele mai umile sarcini de care, pe atunci, se ocupau sclavii când stăpânii lor aveau oaspeți. Isus le-a spălat picioarele tuturor apostolilor, chiar și lui Iuda, cel care avea să-l trădeze! (Ioan 13:1-11)

¹⁸ Isus i-a ajutat să înțeleagă ce este umilința, spunându-le: „V-am dat un exemplu”. (Ioan 13:15) A ajuns el la inima lor? Tot în acea seară, mai târziu, s-au certat din nou, dorind să afle cine era cel mai mare! (Luca 22:24-27) Totuși, Isus n-a obosit să manifeste răbdare și să-i învețe cu umilință. Apoi a dat exemplul suprem de umilință: „S-a umilit și a fost ascultător până la moarte, da, moarte pe un stâlp de tortură”. (Filipeni 2:8) Isus s-a oferit să moară în chip umilitor, fiind condamnat pe nedrept ca răufăcător și blasfemator. Astfel, Fiul lui Dumnezeu s-a dovedit o ființă unică în creația lui Iehova, întrucât numai el a manifestat umilință în mod perfect, desăvârșit.

¹⁹ Probabil că această ultimă lecție de umilință, pe care le-a dat-o omul Isus, a lăsat o urmă de neșters în inimile apostolilor săi fideli. Biblia spune că acești oameni au dovedit umilință în lucrarea lor zeci de ani după moartea lui Isus. Dar ce se poate spune despre noi?

20. Cum putem ști dacă suntem umili?

²⁰ Pavel ne îndeamnă pe fiecare: „Să aveți același mod de  gândire ca al lui Cristos Isus”. (Filipeni 2:5) Și noi trebuie să fim umili asemenea lui Isus. Dar cum putem ști dacă suntem umili? Pavel ne reamintește ‘să nu facem nimic din spirit de ceartă sau din înfumurare, ci, cu umilință, să considerăm că ceilalți ne sunt superiori’. (Filipeni 2:3) Așadar, important este felul în care-i vedem pe alții. Trebuie să-i considerăm superiori nouă, mai importanți decât noi. Aplicăm acest sfat?

21, 22. a) De ce trebuie supraveghetorii creștini să fie umili? b) Cum putem arăta că suntem ‘îmbrăcați cu umilință’?

²¹ Mulți ani după moartea lui Isus, apostolul Petru se gândea încă la importanța umilinței. Petru i-a sfătuit pe supraveghetorii creștini să se achite cu umilință de sarcinile lor, să nu stăpânească niciodată peste oile lui Iehova. (1 Petru 5:2, 3) Responsabilitățile pe care le avem nu justifică mândria. Dimpotrivă, ele cer și mai multă umilință, umilință adevărată. (Luca 12:48) Evident, nu numai supraveghetorii, ci toți creștinii trebuie să fie umili.

²² Nu încape îndoială că Petru n-a uitat niciodată seara când Isus, în ciuda împotrivirii sale, i-a spălat picioarele. (Ioan 13:6-10) Petru le-a scris creștinilor: „Să vă îmbrăcați cu umilință unii față de alții”. (1 Petru 5:5) Expresia „să vă îmbrăcați” trimite cu gândul la ce făcea un sclav înainte de a se apuca de o treabă umilă: își punea un șorț. Expresia ne poate aminti și de momentul în care Isus însuși și-a pus un prosop la brâu și, stând în genunchi, le-a spălat picioarele apostolilor. Dacă ne gândim la exemplul lui Isus, ce însărcinare încredințată de Dumnezeu ar putea fi sub demnitatea noastră? Umilința noastră ar trebui să fie evidentă pentru toți, ca și cum am fi îmbrăcați cu ea.

23, 24. a) De ce ar trebui să ne împotrivim înclinației de a fi mândri? b) Ce idee eronată despre umilință ne va ajuta următorul capitol să corectăm?

²³ Mândria e ca otrava. Efectele ei pot fi catastrofale. Este  o trăsătură de caracter care poate face din cel mai înzestrat om un nimic înaintea lui Dumnezeu. Umilința, în schimb, îl poate face chiar și pe cel mai neînsemnat de mare preț în ochii Lui. Dacă vom cultiva zilnic această inestimabilă calitate, străduindu-ne să fim continuatori umili ai lui Cristos, răsplata ne va fi mare. Petru a scris: „Umiliți-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca el să vă înalțe la timpul potrivit”. (1 Petru 5:6) Deoarece Isus s-a umilit în chip desăvârșit, Iehova l-a înălțat nespus de mult. Dumnezeul nostru va fi bucuros să ne răsplătească pentru umilință.

²⁴ Din păcate, unii consideră că umilința e semn de slăbiciune. Exemplul lui Isus ne ajută să înțelegem că această idee este eronată, întrucât cel mai umil om de pe pământ a fost și cel mai curajos dintre toți. De fapt, despre acest lucru vom vorbi în capitolul următor.