1, 2. De ce este mulțumit un tată iubitor când își vede fiul ascultând de el și cum reflectă sentimentele sale pe cele ale lui Iehova?

 TATĂL se uită pe fereastră și-și vede băiețelul jucându-se cu prietenii. Mingea sare din curte în stradă. Băiețelul se uită cu părere de rău după ea. Un prieten îl îndeamnă să fugă și s-o aducă. Dar el dă din cap și spune: „N-am voie”. Tatăl zâmbește în sinea lui.

² De ce este el atât de mulțumit? Fiindcă și-a învățat copilul să nu se ducă singur pe stradă. Chiar dacă nu știe că tatăl îl vede, micuțul ascultă, iar tatăl e convins că fiul său a învățat să asculte și este în siguranță. Acest tată simte asemenea Tatălui nostru ceresc, Iehova. Dumnezeu știe că, dacă vrem să rămânem fideli și să vedem viitorul minunat pe care ni l-a rezervat, trebuie să învățăm să ne încredem în el și să ascultăm de el. (Proverbele 3:5, 6) În acest scop, ni l-a trimis pe cel mai bun învățător din câți au existat vreodată.

3, 4. Cum ‘a învățat Isus ascultarea’ și cum „a fost făcut perfect”? Explicați printr-o ilustrare.

³ Biblia spune ceva deosebit de interesant despre Isus: „Deși era fiu, a învățat ascultarea din lucrurile pe care le-a suferit. Și, după ce a fost făcut perfect, a primit ca responsabilitate salvarea veșnică a tuturor celor care ascultă de el”. (Evrei 5:8, 9) Fiul întâi născut trăise milenii în cer. El îi văzuse pe Satan și pe alți îngeri răzvrătindu-se, dar nu li s-a alăturat. El este cel despre care în profeția inspirată de Dumnezeu s-a spus: „Eu nu m-am răzvrătit”. (Isaia 50:5) Dar în ce sens „a învățat ascultarea” acest Fiu care ascultase deja în chip desăvârșit? Cum putea fi ‘făcută perfectă’ o ființă deja perfectă?

⁴ Să ne gândim la o ilustrare. Un soldat are o sabie de fier. N-a  fost niciodată încercată în luptă, dar este făcută cu măiestrie, potrivit scopului pentru care a fost creată. Dar soldatul dă sabia pe una mai rezistentă, din oțel dur, care a trecut prin focul luptei. N-a fost înțelept procedând astfel? Cât despre Isus, el și-a demonstrat în mod perfect ascultarea înainte de a veni pe pământ. Însă, după ce și-a încheiat viața pe pământ, calitatea ascultării sale a fost cu totul alta. Acum era testată, oțelită, ca să spunem așa, și încercată în greutăți pe care n-ar fi avut cum să le înfrunte vreodată în cer.

5. De ce a fost ascultarea atât de importantă pentru Isus și ce vom discuta în acest capitol?

⁵ Ascultarea a jucat un rol esențial în misiunea pe care a avut-o Isus de îndeplinit pe pământ. În calitate de „ultimul Adam”, Isus a venit să facă ceea ce primul nostru părinte nu a reușit: să asculte de Iehova Dumnezeu chiar și în încercări. (1 Corinteni 15:45) Dar ascultarea lui Isus nu a fost formală. El a ascultat din toată inima, din tot sufletul și cu toată mintea. Și a ascultat cu bucurie. Pentru el era mai important să îndeplinească voința Tatălui decât să mănânce! (Ioan 4:34) Ce ne poate ajuta să imităm modul în care Isus a manifestat ascultare? Să observăm mai întâi ce l-a determinat pe Isus să fie ascultător. Cultivând aceleași motivații, vom putea rezista ispitelor și, totodată, vom înfăptui voința divină. În final, vom vedea câteva binecuvântări de care putem avea parte dacă ascultăm cum a ascultat Cristos.

6, 7. De ce a dat Isus dovadă de ascultare?

⁶ Isus asculta din adâncul inimii. După cum am văzut în al treilea capitol al acestei cărți, Cristos avea o inimă smerită. Mândria îi face pe oameni să disprețuiască ascultarea, în vreme ce umilința ne ajută să ascultăm cu dragă inimă de Iehova. (Exodul 5:1, 2; 1 Petru 5:5, 6) Lucrurile pe care le iubea și  cele pe care le ura au constituit fundamentul ascultării lui Isus.

⁷ Mai presus de toate, Isus îl iubea pe Tatăl său ceresc, Iehova. Această iubire, despre care vom discuta mai pe larg în capitolul al treisprezecelea, l-a ajutat pe Isus să cultive teama sfântă. Atât de adâncă îi era iubirea pentru Iehova, atât de profund respectul, încât se temea să nu-i displacă Tatălui. Teama lui sfântă a fost unul dintre motivele pentru care i-au fost ascultate rugăciunile. (Evrei 5:7) În plus, chiar domnia lui Isus în calitate de Rege mesianic se distinge prin teamă de Iehova. (Isaia 11:3)

8, 9. Așa cum se profețise, ce a simțit Isus față de ce era bine și ce era rău și cum și-a arătat el sentimentele?

⁸ Iubirea de Iehova înseamnă și ură față de ceea ce urăște El. Să remarcăm, de pildă, următoarea profeție despre Regele  mesianic: „Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea. De aceea, Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu uleiul exultării mai mult decât pe tovarășii tăi”. (Psalmul 45:7) „Tovarășii” lui Isus erau ceilalți regi din linia regelui David. Când a fost uns, Isus a avut mai multe motive de exultare, de bucurie nemărginită, decât ei. De ce? Răsplata lui avea să fie cu mult mai mare decât a lor, iar domnia sa urma să aducă infinit mai multe binecuvântări. El era răsplătit deoarece iubirea față de ce este drept și ura față de ce este rău îl îndemnaseră să asculte de Dumnezeu în toate.

⁹ Cum a lăsat Isus să se vadă ce simțea față de ce era bine și ce era rău? De exemplu, cum a reacționat Isus când discipolii săi au fost binecuvântați, deoarece ascultaseră de îndrumările primite de la el privind lucrarea de predicare? A fost foarte bucuros! (Luca 10:1, 17, 21) Ce a simțit el când oamenii din Ierusalim s-au răzvrătit în repetate rânduri, nesocotindu-i ajutorul oferit din iubire? A plâns, pentru că erau niște răzvrătiți. (Luca 19:41, 42) Bune sau rele, faptele lor nu-i erau nici pe departe indiferente!

10. Ce sentimente trebuie să cultivăm față de faptele drepte și față de cele greșite și ce ne-ar putea ajuta în acest sens?

¹⁰ Meditând la ceea ce a simțit Isus, putem înțelege de ce îl ascultăm noi pe Iehova. Deși imperfecți, putem cultiva o iubire sinceră față de ce este bine și o ură neprefăcută pentru ce e rău. Trebuie să ne rugăm lui Iehova să ne ajute să cultivăm sentimente ca ale sale și ca ale Fiului său. (Psalmul 51:10) Totodată, trebuie să evităm orice lucru care le-ar putea afecta. Este esențial să fim foarte atenți cum ne distrăm și cu cine ne întovărășim. (Proverbele 13:20; Filipeni 4:8) Dacă vom cultiva motivații ca ale lui Cristos, ascultarea noastră nu va fi formală. Vom face ce este drept fiindcă vrem să facem ce e drept. Vom evita să facem ce este rău, nu pentru că ne-ar fi teamă să nu fim descoperiți, ci pentru că urâm o astfel de conduită.

11, 12. a) Ce i s-a întâmplat lui Isus la începutul serviciului său pământesc? b) Cum l-a ispitit prima dată Satan și la ce tactici perfide a recurs el?

¹¹ Isus ura păcatul. În acest sens, el a fost încercat chiar la începutul serviciului său pământesc. După botez, a petrecut 40 de zile și 40 de nopți în pustiu fără să mănânce nimic. La sfârșitul acelei perioade, Satan l-a ispitit. Remarcați cât de viclean a fost Diavolul. (Matei 4:1-11)

¹² Satan a zis mai întâi: „Dacă ești un fiu al lui Dumnezeu, spune-le acestor pietre să se facă pâini”. (Matei 4:3) Cum se simțea Isus după lungile zile de post? Biblia spune clar: „I s-a făcut foame”. (Matei 4:2) Așadar, Satan a profitat de necesitatea firească a lui Isus de a mânca. Fără îndoială, el a așteptat momentul când Isus s-a simțit slăbit. Satan știa că Isus era „întâiul născut din toată creația”. Totuși, remarcați cât de sarcastic i s-a adresat: „Dacă ești fiul lui Dumnezeu”. (Coloseni 1:15) Dar Isus nu i-a permis lui Satan să-l facă să se răzvrătească. Isus știa că Dumnezeu nu dorea ca el să-și folosească puterea în scopuri egoiste. A refuzat să-i facă jocul lui Satan, arătând că se baza plin de umilință pe Iehova și că aștepta de la El sprijin și îndrumare. (Matei 4:4)

13-15. a) Cum l-a ispitit Satan a doua și a treia oară pe Isus și cum a reacționat Isus? b) De unde știm că lui Isus nu i-a slăbit niciodată vigilența?

¹³ Când l-a ispitit a doua oară, Satan l-a dus pe Isus într-un loc înalt, pe parapetul templului. Denaturând cu abilitate Cuvântul lui Dumnezeu, Satan l-a ispitit pe Isus să facă spectacol, îndemnându-l să se arunce de la acea înălțime, pentru ca îngerii să vină și să-l salveze. Dacă mulțimile de la templu vedeau un asemenea miracol, ar mai fi îndrăznit să pună la îndoială faptul că Isus era promisul Mesia? Iar dacă, după o asemenea demonstrație, mulțimile l-ar fi acceptat drept Mesia, n-ar fi fost el scutit de multe greutăți și necazuri? E posibil.  Dar Isus știa clar un lucru: Iehova dorea ca Mesia să-și înfăptuiască lucrarea cu umilință și nu să facă poporul să creadă în el atrăgând atenția în mod spectaculos asupra propriei persoane. (Isaia 42:1, 2) Isus a refuzat din nou să se răzvrătească împotriva lui Iehova. Faima nu însemna nimic pentru el.

¹⁴ Dar dorința de putere? Când l-a ispitit a treia oară, Satan i-a oferit lui Isus toate regatele lumii dacă se închina numai o dată înaintea sa. A meditat Isus îndelung la propunerea lui Satan? „Pleacă, Satan!”, a spus el. Și a adăugat: „Căci este scris: «Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini și numai lui să-i aduci un serviciu sacru»”. (Matei 4:10) Nimic nu l-ar fi putut convinge pe Isus să-i aducă închinare unui alt dumnezeu. Nici puterea, nici gloria acestei lumi nu l-ar fi putut face să se răzvrătească fie și numai o dată împotriva lui Dumnezeu.

¹⁵ S-a dat Satan bătut? La porunca lui Isus, el a plecat. Dar Evanghelia după Luca spune că Diavolul „a plecat de la el, așteptând un alt moment potrivit”. (Luca 4:13) Într-adevăr, Satan a căutat, chiar până în ultima clipă, ocazii ca să-l încerce și să-l ispitească pe Isus. Biblia ne spune că Isus ‘a fost pus la încercare în toate privințele’. (Evrei 4:15) Așadar, el nu a permis cu nici un chip să-i slăbească vigilența. Să-i urmăm deci exemplul!

16. Cum îi ispitește Satan pe slujitorii lui Dumnezeu de azi și cum îi putem rezista?

¹⁶ Satan îi ispitește și astăzi pe slujitorii lui Dumnezeu. Din nefericire, imperfecțiunea face adesea din noi o pradă ușoară pentru el. Satan profită de tendința înnăscută a omului spre egoism, mândrie și sete de putere. Prin materialism, care atrage atât de mult, Satan poate specula toate aceste trăsături nedorite, și asta în același timp! Este vital, așadar, să ne oprim din când în când să ne examinăm cu sinceritate. Să medităm la cuvintele din 1 Ioan 2:15-17 și să ne întrebăm dacă nu cumva dorințele cărnii, proprii acestui sistem, dorința de a avea  bunuri materiale și de a-i impresiona pe alții nu ne-au slăbit iubirea pentru Tatăl nostru ceresc. Să nu uităm că această lume e pe cale să dispară, ca și conducătorul ei, Satan. Să ne opunem eforturilor lui viclene de a ne atrage în păcat! Să-l imităm pe Stăpânul nostru, care „n-a comis păcat”! (1 Petru 2:22)

17. Cum privea Isus ascultarea de Tatăl și ce-ar putea obiecta unii?

¹⁷ A asculta înseamnă mai mult decât a nu păcătui. Cristos a îndeplinit cu zel toate poruncile Tatălui său. El a spus: „Fac mereu lucrurile care îi sunt plăcute”. (Ioan 8:29) Acest fel de ascultare i-a adus multă bucurie lui Isus. Fără îndoială, unii vor spune că lui nu i-a fost greu să dea dovadă de ascultare. Ei se gândesc că Isus trebuia să asculte numai de Iehova, care este perfect, în vreme ce noi trebuie, de multe ori, să ascultăm de niște oameni imperfecți care au poziții de răspundere. Adevărul este că Isus a ascultat și el de oameni imperfecți aflați în poziții de răspundere.

18. Ce exemplu de ascultare a lăsat copilul Isus?

¹⁸ În copilărie, Isus a fost sub autoritatea părinților lui imperfecți, Iosif și Maria. Nu încape îndoială că el vedea mai bine decât orice alt copil greșelile părinților săi. S-a răzvrătit el cumva, depășindu-și rolul încredințat de Dumnezeu și zicându-le cum să conducă familia? Remarcați ce se spune în Luca 2:51 despre Isus, copilul de 12 ani: „A continuat să asculte de ei”. Manifestând ascultare, el le-a lăsat un exemplu minunat tinerilor creștini care se străduiesc să asculte de părinții lor și să le acorde respectul cuvenit. (Efeseni 6:1, 2)

19, 20. a) Cum a fost încercat Isus în privința ascultării de oameni imperfecți? b) De ce ar trebui creștinii adevărați din zilele noastre să asculte de cei ce sunt în fruntea lor?

¹⁹ Isus a ascultat de ființele imperfecte, înfruntând încercări pe care creștinii adevărați de astăzi nu vor trebui niciodată să le înfrunte. Să ne gândim în ce epocă a trăit el. Sistemul religios  iudaic, cu templul din Ierusalim și cu preoția, fusese mult timp aprobat de Iehova, dar urma să fie înlăturat și înlocuit cu un alt sistem: congregația creștină. (Matei 23:33-38) Tot în acea vreme, mulți conducători religioși predau învățături false, inspirate de filozofia greacă. La templu era atâta înșelătorie încât Isus l-a numit „peșteră de tâlhari”. (Marcu 11:17) A evitat Isus să meargă la templu și în sinagogi? Nu! Iehova nu înlăturase încă acel sistem de închinare. Isus a ascultat, luând parte la sărbătorile de la templu și mergând la sinagogă, până când Dumnezeu a intervenit și a făcut schimbări. (Luca 4:16; Ioan 5:1)

²⁰ Dacă Isus a dat dovadă de ascultare în acele condiții, cât de ascultători ar trebui să fim noi, creștinii de astăzi! La urma urmei, trăim vremuri cu totul diferite. Sunt timpurile profețite demult în Biblie, timpuri în care avea să fie restabilită închinarea curată. Dumnezeu ne asigură că nu-i va permite lui Satan să-i corupă poporul restabilit. (Isaia 2:1, 2; 54:17) În congregația creștină vom mai auzi de păcate și slăbiciuni. Dar ar trebui să luăm slăbiciunile altora drept scuză pentru a nu asculta de Iehova, poate încetând să mai asistăm la întrunirile  creștine sau criticându-i pe bătrâni? Să nu permitem să ni se întâmple așa ceva! Să-i sprijinim din inimă pe cei din fruntea congregației creștine! Așadar, să dăm dovadă de ascultare, fiind prezenți la întrunirile congregației și aplicând sfaturile biblice pe care le primim! (Evrei 10:24, 25; 13:17)

21. Cum a reacționat Isus când oamenii au încercat să-l determine să nu asculte de Dumnezeu și ce exemplu ne-a lăsat el?

²¹ Isus nu le-a permis niciodată oamenilor, nici măcar prietenilor bine intenționați, să-l împiedice să asculte de Iehova. De exemplu, apostolul Petru a încercat să-și convingă Stăpânul că nu trebuia să sufere și să moară. Isus a respins ferm sfatul bine intenționat, dar greșit al lui Petru, de a fi bun cu el însuși. (Matei 16:21-23) În prezent, discipolii lui Isus au deseori de-a face cu rude bine intenționate care încearcă să-i determine să nu asculte de legile și de principiile divine. Asemenea discipolilor lui Isus din secolul I, noi rămânem fermi, ‘ascultând mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni’. (Faptele 5:29)

22. La ce întrebare a dat Isus răspuns și în ce fel?

²² Moartea a fost testul suprem de ascultare pentru Isus. În acea zi sumbră, el „a învățat ascultarea” în sensul ei deplin. Isus a înfăptuit voința Tatălui, nu propria voință. (Luca 22:42) Astfel, a lăsat un model perfect de integritate. (1 Timotei 3:16) În plus, a oferit răspunsul la o întrebare veche: Poate un om perfect să asculte de Iehova și când este pus la încercare? Adam n-a ascultat, și nici Eva. Apoi a venit Isus pe pământ, a trăit ca om, a murit și a dat un răspuns clar la această întrebare. Cea mai de seamă dintre ființele create de Iehova a dat cel mai bun răspuns cu putință. El a ascultat chiar și când ascultarea l-a costat scump.

23-25. a) În ce sens se înrudește ascultarea cu integritatea? Explicați printr-o ilustrare. b) Ce se va analiza în capitolul următor?

 ²³ Ascultarea este dovada integrității față de Iehova, a loialității manifestate din toată inima. Fiindcă a ascultat, Isus și-a păstrat neștirbită integritatea, iar întreaga omenire a avut de câștigat. (Romani 5:19) Iehova a revărsat binecuvântări asupra lui Isus. Dacă ascultăm de Stăpânul nostru, Cristos, Iehova ne va binecuvânta și pe noi. Ascultarea de Cristos duce la ‘salvare veșnică’. (Evrei 5:9)

²⁴ De fapt, integritatea în sine este o binecuvântare. În Proverbele 10:9 se spune: „Cine umblă în integritate va umbla în siguranță”. Dacă am compara integritatea cu o clădire din cărămidă de bună calitate, atunci fiecare situație în care ascultăm poate fi asemenea uneia dintre cărămizi. O cărămidă poate părea ceva nesemnificativ, dar își are locul și importanța ei în întreg. Iar multe cărămizi clădite au o și mai mare valoare. Când punem laolaltă situațiile în care am dat dovadă de ascultare, zi de zi, an de an, înălțăm un frumos edificiu al integrității.

²⁵ Ascultarea de-a lungul vieții ne amintește de altă calitate a lui Isus: perseverența, despre care vom vorbi în continuare.