1-3. Ce primejdie îl pândește pe Isus și cum reacționează el?

 O GLOATĂ de oameni cu săbii și ciomege în mâini, însoțită de soldați, îl caută pe Isus. Mânați parcă de același gând ucigaș, o iau pe străzile întunecate ale Ierusalimului, traversează valea Chedron și ajung pe Muntele Măslinilor. Deși este lună plină, poartă torțe și felinare. De ce își luminează drumul? Fiindcă luna e acoperită de nori? Sau fiindcă își închipuie că cel căutat se ascunde în umbra nopții? Un lucru e sigur: cine crede că Isus se va înspăimânta și va fugi, nu-l cunoaște cu adevărat.

² Isus e conștient de primejdia care-l pândește. Dar nu pleacă. Rămâne acolo. Mulțimea se apropie. Iuda, odinioară prieten de încredere, e în fruntea lor. Îl îmbrățișează și îl sărută cu ipocrizie pe Isus. Fără pic de rușine, își trădează fostul stăpân. Isus însă nu se pierde cu firea. Iese înaintea mulțimii și întreabă: „Pe cine căutați?”. „Pe Isus Nazarineanul”, răspund ei.

³ Mulți ar tremura de frică în fața unei gloate înarmate. Probabil chiar asta se și gândesc unii că va face Isus. Dar el nu se teme, nu fuge și nici nu spune cu seninătate vreo minciună, ci rostește simplu: „Eu sunt”. Atitudinea lui vădește atât de mult calm și curaj, încât oamenii sunt uluiți. Se dau înapoi și cad la pământ! (Ioan 18:1-6; Matei 26:45-50; Marcu 14:41-46)

4-6. a) Cu cine este asemănat Isus și de ce? b) Care sunt cele trei fațete ale curajului său?

⁴ Dar ce l-a ajutat pe Isus să înfrunte o asemenea primejdie,  păstrându-și atât de bine cumpătul și rămânând stăpân pe sine? Curajul! Puține calități sunt mai de admirat sau mai de dorit la un conducător. De fapt, nu numai că nimeni nu l-a întrecut în această privință, dar nici nu s-a ridicat vreodată cineva la înălțimea lui! În capitolul anterior am aflat cât de umil și de blând a fost Isus. Nu întâmplător a fost el numit „Mielul”. (Ioan 1:29) Însă curajul său trimite cu gândul la o altă comparație pe care Biblia o face referindu-se la Fiul lui Dumnezeu: „Iată . . . Leul din tribul lui Iuda”. (Revelația 5:5)

⁵ Despre leu se spune că este curajos. Ați dat vreodată ochii cu un leu? Probabil vă simțeați în siguranță pentru că fiara era în cușcă, la grădina zoologică. Într-o asemenea situație poți fi totuși cuprins de teamă. Te uiți la creatura puternică, uriașă din fața ta, iar ea se uită țintă la tine. Nu ți-ai putea imagina că leul ar fugi de frică. Biblia spune despre ‘leu, cel mai puternic dintre animale, că nu dă înapoi în fața nimănui’. (Proverbele 30:30) Și Cristos are un asemenea curaj.

⁶ Cum s-a dovedit Isus curajos ca un leu? Să analizăm trei fațete ale curajului său: a apărat adevărul, a susținut dreptatea și a înfruntat opoziția. Vom mai vedea că fiecare dintre noi, curajoși sau nu din fire, îl putem imita pe Isus, manifestând această calitate.

7-9. a) Ce s-a întâmplat când Isus avea 12 ani și de ce credeți că s-ar fi putut simți intimidat în acea situație? b) Cum a dovedit Isus curaj la templu, în relațiile cu învățătorii?

⁷ Într-o lume guvernată de Satan, „tatăl minciunii”, de cele mai multe ori îți trebuie curaj ca să aperi adevărul. (Ioan 8:44; 14:30) Isus nu a așteptat până la maturitate ca să manifeste această calitate. Când avea 12 ani, după sărbătoarea Paștelui care s-a ținut în Ierusalim, Isus a plecat de lângă  părinții săi. Maria și Iosif l-au căutat neliniștiți trei zile. În cele din urmă, l-au găsit în templu. Ce făcea acolo? Stătea „în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări”. (Luca 2:41-50) Să ne gândim la cadrul discuției.

⁸ Istoricii arată că unii conducători religioși de seamă obișnuiau să rămână după sărbători în templu, într-un portic mare, ca să învețe mulțimile. Oamenii stăteau la picioarele lor ascultându-i și punându-le întrebări. Acești învățători, de bună seamă erudiți, cunoșteau bine Legea mozaică și mulțimea de legi și tradiții omenești atât de complicate care, de-a lungul anilor, se tot înmulțiseră. Cum v-ați fi simțit în mijlocul lor? Intimidați? Ar fi fost firesc. Dar dacă n-ați fi avut decât 12 ani? Mulți copii sunt timizi. (Ieremia 1:6) Unii fac tot posibilul să nu atragă atenția profesorilor. Se tem să fie în centrul atenției. Se tem ca nu cumva să li se ceară să spună sau să facă ceva și să fie puși în încurcătură sau să fie ridiculizați.

⁹ Dar iată-l pe Isus în mijlocul acestor oameni învățați, punându-le fără teamă întrebări profunde. Relatarea biblică ne mai spune despre el: „Toți cei care îl ascultau erau uimiți de priceperea și de răspunsurile lui”. (Luca 2:47). Biblia nu amintește cuvintele lui, dar putem fi siguri că Isus nu a reprodus învățăturile false de care se atașaseră conducătorii religioși. (1 Petru 2:22) El a susținut adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, iar cei ce-l ascultau erau fără îndoială uimiți că un băiat de 12 ani putea să se exprime cu atâta curaj și să aibă atâta putere de pătrundere a lucrurilor.

10. Cum imită tinerii creștini de azi curajul lui Isus?

¹⁰ În prezent, mulți tineri creștini calcă pe urmele lui Isus. E adevărat, ei nu sunt perfecți precum tânărul Isus. Dar, asemenea lui, ei nu așteaptă să crească pentru a apăra adevărul. La școală sau în comunitățile în care locuiesc, ei le pun  cu tact întrebări oamenilor, îi ascultă și le vorbesc cu respect despre adevăr. (1 Petru 3:15) Ca grup, acești tineri i-au ajutat pe unii colegi, profesori și semeni de-ai lor să-l urmeze pe Cristos. Curajul lor este de mare preț în ochii lui Iehova! Cuvântul său îi aseamănă pe acești tineri cu picăturile de rouă, pentru că sunt mulți, frumoși, iar prezența lor îi înviorează pe alții. (Psalmul 110:3)

11, 12. Cum a arătat Isus curaj la maturitate, apărând adevărul?

¹¹ La maturitate, Isus a arătat în repetate rânduri curaj apărând adevărul. De fapt, serviciul său pământesc a început printr-o confruntare pe care mulți ar socoti-o înfricoșătoare. Isus a trebuit să-l înfrunte pe Satan, cel mai mare și mai înverșunat dușman al lui Iehova. Iar Isus nu mai era un arhanghel puternic, ci un simplu om. El i s-a împotrivit lui Satan chiar și când acesta a aplicat greșit un verset biblic inspirat. Isus a pus capăt acelei confruntări poruncindu-i cu îndrăzneală: „Pleacă, Satan!”. (Matei 4:2-11)

¹² Astfel, prin serviciul său, Isus a lăsat un model, apărând cu îndrăzneală Cuvântul Tatălui de cei care încercau să-l deformeze sau să-l aplice greșit. La fel ca în prezent, pe vremea aceea înșelătoriile religioase erau la ordinea zilei. Isus le-a spus conducătorilor religioși: „Anulați cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția voastră, pe care le-o transmiteți altora”. (Marcu 7:13) Acei conducători erau ridicați în slăvi de oameni, dar Isus i-a condamnat fără teamă spunând că sunt niște călăuze oarbe și niște ipocriți. (Matei 23:13, 16) a Cum putem imita această fațetă a curajului lui Isus?

13. Când încercăm să-l imităm pe Isus, de ce anume trebuie să fim conștienți și ce privilegiu avem?

¹³ Suntem conștienți însă că nu avem nici capacitatea lui  Isus de a citi inimile și nici autoritatea lui de a judeca. Cu toate acestea, îl putem imita, apărând cu îndrăzneală adevărul. De pildă, când demascăm învățăturile religioase false – minciuni despre Dumnezeu, despre scopurile și Cuvântul lui pe care le auzim deseori –, noi facem lumină într-o lume întunecată de propaganda satanică. (Matei 5:14; Revelația 12:9, 10) Îi ajutăm pe oameni să se elibereze din sclavia învățăturilor false care le umplu inimile de teamă morbidă și le otrăvesc relațiile cu Dumnezeu. Ce privilegiu avem să vedem împlinirea promisiunii lui Isus: „Adevărul vă va elibera”! (Ioan 8:32)

14, 15. a) Cum a arătat în mod clar Isus „ce este dreptatea”? b) Când a vorbit cu samariteana, de ce prejudecăți n-a ținut seama Isus?

¹⁴ Biblia a prezis că Mesia va arăta cât se poate de clar națiunilor „ce este dreptatea”. (Matei 12:18; Isaia 42:1) Isus a început să facă acest lucru când a fost pe pământ. Vădind un mare curaj, el a fost mereu drept și nepărtinitor în relațiile cu oamenii. De pildă, a respins prejudecățile și fanatismul fără temei biblic, care dominau lumea vremii sale.

¹⁵ Când Isus a vorbit cu o samariteană la o fântână din Sihar, discipolii săi au fost surprinși. De ce? În acele timpuri,  majoritatea evreilor îi urau pe samariteni. Era o ură veche. (Ezra 4:4) În plus, unii rabini le disprețuiau pe femei. Legile rabinice, așternute mai târziu în scris, nu le permiteau bărbaților să discute cu ele, ba chiar susțineau că femeile nu sunt demne să învețe Legea lui Dumnezeu. Mai cu seamă femeile din Samaria erau socotite necurate. Isus nu a ținut cont de aceste prejudecăți, nedrepte prin însăși natura lor, și a învățat-o în văzul tuturor pe samariteană (care ducea o viață imorală), dezvăluindu-i până și cine era el: Mesia. (Ioan 4:5-27)

16. De ce le trebuie creștinilor curaj ca să fie diferiți când e vorba de prejudecăți?

¹⁶ Ați fost vreodată în compania cuiva stăpânit de prejudecăți umilitoare pentru alții? Poate că e genul de om care face glume batjocoritoare pe seama celor de altă rasă sau naționalitate, care vorbește disprețuitor despre persoanele de sex opus sau care îi privește de sus pe cei ce au o stare economică diferită de a lui sau pe cei ce aparțin altei clase sociale. Cei ce-l urmează pe Cristos nu au asemenea păreri, care-i înjosesc pe alții. Ei fac eforturi mari să smulgă din rădăcini orice prejudecată care le-ar putea încolți în inimă. (Faptele 10:34) Cu toții trebuie să cultivăm curajul de a fi imparțiali!

17. Ce a făcut Isus în templu și de ce?

¹⁷ Curajul l-a îndemnat pe Isus să lupte pentru a susține închinarea pură și pentru ca poporul lui Dumnezeu să rămână curat. La începutul serviciului său pământesc, Isus a fost revoltat când i-a văzut pe negustori și pe schimbătorii de bani făcând afaceri în templul din Ierusalim. Pe bună dreptate mânios, Isus i-a izgonit din templu pe acei oameni lacomi cu mărfurile lor cu tot. (Ioan 2:13-17) La fel a făcut și mai târziu, în ultimele zile ale serviciului său pământesc. (Marcu 11:15-18) Deși aceasta a atras dușmănia înverșunată  a multora, Isus nu a dat înapoi. De ce? Încă de mic numise templul casa Tatălui său, și așa a rămas întotdeauna pentru el. (Luca 2:49) Întinarea închinării curate de la templu era o nedreptate pe care niciodată n-a putut s-o treacă cu vederea. Zelul i-a dat curajul de a face tot ce era necesar în acest sens.

18. Cum își pot demonstra curajul creștinii din timpurile noastre când e în joc puritatea congregației?

¹⁸ Cei ce-l urmează astăzi pe Cristos țin mult la puritatea poporului lui Dumnezeu și la închinarea adevărată. Dacă observă că un colaborator creștin păcătuiește grav, ei nu închid ochii, ci vorbesc cu curaj. (1 Corinteni 1:11) Se asigură că bătrânii de congregație știu ce s-a întâmplat, pentru că ei îi pot ajuta pe cei bolnavi din punct de vedere spiritual și pot lua măsuri să păstreze curată turma lui Iehova. (Iacov 5:14, 15)

19, 20. a) Ce nedreptăți se făceau pe timpul lui Isus și ce presiuni a înfruntat el? b) De ce continuatorii lui Isus nu se implică în politică și nu recurg la violență și ce reputație și-au făcut pentru atitudinea lor?

¹⁹ Ar trebui să tragem concluzia că Isus a luptat împotriva nedreptăților sociale în general? În societatea în care trăia, Isus întâlnea cu siguranță nedreptăți la tot pasul. Țara era ocupată de o forță străină. Romanii îi intimidau pe evrei cu armata lor puternică, puneau taxe și impozite grele pe umerii lor și nu le permiteau să țină unele obiceiuri religioase. Nu e de mirare că mulți ar fi vrut să-l vadă pe Isus pe scena politică a acelor timpuri. (Ioan 6:14, 15) Dar curajul său urma să-și spună din nou cuvântul.

²⁰ Isus a explicat că Regatul său nu este din lumea aceasta. Prin puterea propriului exemplu, el i-a învățat pe discipoli să nu se amestece în luptele politice din acea vreme, ci să se concentreze asupra predicării veștii bune despre Regatul lui Dumnezeu. (Ioan 17:16; 18:36) Când mulțimea a venit să-l aresteze, Isus le-a dat o excelentă lecție despre neutralitate.  Sub impulsul momentului, Petru își scosese rapid sabia și rănise un om. Nu ne e greu să-l înțelegem pe Petru. Noaptea în care Fiul nevinovat al lui Dumnezeu a fost atacat este fără îndoială singurul moment din istorie când violența, și ne gândim acum la gestul lui Petru, putea fi îndreptățită. Însă Isus a lăsat atunci un principiu pentru continuatorii săi de pe pământ, spunându-i lui Petru: „Pune-ți sabia la loc, pentru că toți cei care iau sabia de sabie vor pieri”. (Matei 26:51-54) Discipolii lui Cristos de atunci au avut nevoie de curaj ca să rămână liniștiți. La fel stau lucrurile și astăzi. Datorită neutralității lor creștine, membrii poporului lui Dumnezeu din perioada modernă nu pot fi învinuiți de implicare în multele războaie, holocausturi, revolte și alte acte de violență. Buna lor reputație se datorează curajului!

21, 22. a) Ce ajutor a primit Isus înainte de a trece prin cea mai cumplită încercare a vieții sale? b) Cum s-a dovedit Isus curajos până la sfârșit?

²¹ Fiul lui Iehova a știut cu mult înainte de a veni pe pământ că avea să întâmpine opoziție. (Isaia 50:4-7) El a fost în repetate rânduri în primejdie de moarte, cea mai grea situație de acest fel fiind descrisă chiar la începutul acestui capitol. Cum și-a păstrat Isus curajul în fața unor primejdii atât de mari? Ce a făcut el înainte ca gloata să vină să-l aresteze? S-a rugat fierbinte lui Iehova. Iar Biblia ne spune că „a fost ascultat”. (Evrei 5:7) Iehova a trimis un înger din cer ca să-l întărească pe curajosul său Fiu. (Luca 22:42, 43)

²² La scurt timp după ce a fost întărit de înger, Isus le-a spus apostolilor: „Ridicați-vă, să mergem!”. (Matei 26:46) Gândiți-vă cât curaj arătau aceste cuvinte. El a spus „să mergem”  știind că avea să-i ceară mulțimii să le cruțe viața prietenilor săi, știind că ei aveau să-l părăsească și să fugă, știind că avea să treacă singur prin cea mai cumplită încercare a vieții sale! Isus a făcut față singur unui proces nedrept, batjocurii, torturii și unei morți în chinuri. Dar în tot acest timp, curajul nu l-a părăsit.

23. Explicați de ce Isus nu a fost imprudent când a înfruntat primejdia și amenințarea cu moartea.

²³ A fost Isus imprudent? În niciun caz. Imprudența nu are nimic de-a face cu adevăratul curaj. De fapt, Isus și-a învățat discipolii să fie prevăzători și prudenți și să evite pericolul pentru a nu înceta niciodată să înfăptuiască voința lui  Dumnezeu. (Matei 4:12; 10:16) Isus știa însă că în această situație nu era cale de întoarcere. Știa și ce implica scopul lui Dumnezeu. Fiind hotărât să-și păstreze integritatea, Isus era conștient că nu exista altă soluție. Trebuia să meargă înainte și să înfrunte încercarea.

24. De ce avem convingerea că putem manifesta curaj în toate încercările?

²⁴ De câte ori n-au călcat continuatorii lui Isus pe urmele curajosului lor Stăpân! Mulți au rămas fermi când au fost batjocoriți, persecutați, arestați, închiși, torturați, ba chiar și în fața morții. De unde au avut atâta curaj niște oameni imperfecți ca ei? Curajul nu vine de la sine. Isus a primit curaj de sus. Tot de sus primesc curaj și discipolii săi. (Filipeni 4:13) Niciodată să nu ne temem de ce-ar putea aduce viitorul! Să fim hotărâți să ne păstrăm integritatea, iar Iehova ne va da curajul de care avem nevoie! Să ne întărim având în minte exemplul lui Isus, Conducătorul nostru, care a spus: „Curaj! Eu am învins lumea”! (Ioan 16:33)