1, 2. De ce își petrece Isus ultima seară cu apostolii și de ce înseamnă atât de mult pentru el aceste ultime clipe?

 ISUS se întâlnește cu apostolii în camera de sus a unei case din Ierusalim. Știe că e ultima seară pe care o va petrece cu ei. În scurt timp se va întoarce la Tatăl său. Mai sunt câteva ceasuri și va fi arestat, iar credința îi va fi încercată așa cum n-a mai fost vreodată. Îl așteaptă moartea, și totuși se gândește la necesitățile apostolilor.

² Apostolii știu că va pleca, dar Isus mai are multe să le spună ca să-i întărească pentru ce îi așteaptă. În aceste ultime clipe, atât de prețioase, le transmite idei profunde care îi vor ajuta să rămână fideli. Sunt dintre cele mai calde și mai prietenoase cuvinte pe care le-au auzit vreodată. Dar de ce se gândește Isus mai degrabă la apostoli decât la sine? De ce înseamnă atât de mult pentru el aceste ultime ore petrecute cu ei? Pentru că îi iubește. Iubirea pe care le-o poartă este profundă.

3. De unde știm că Isus nu a așteptat ultima seară a vieții sale pământești pentru a le arăta iubire discipolilor săi?

³ Câteva decenii mai târziu, apostolul Ioan a așternut în scris tot ce s-a întâmplat în acea seară. El a spus: „Isus știa înainte de sărbătoarea Paștelui că îi sosise ceasul să plece din lumea aceasta și să se ducă la Tatăl. Și, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârșit.” (Ioan 13:1) Dar Isus nu a așteptat acea seară ca să le arate ‘alor săi’ iubire. De-a lungul activității sale pe pământ, el le-a demonstrat deseori discipolilor că îi iubea. Să vedem cum și-a  arătat el iubirea și să nu uităm că numai imitându-l ne vom dovedi cu adevărat discipolii săi.

4, 5. a) De ce i-a trebuit lui Isus răbdare în relațiile cu discipolii? b) Cum a reacționat Isus când cei trei apostoli nu au vegheat în grădina Ghetsimani?

⁴ Iubirea și răbdarea merg mână-n mână. „Iubirea este răbdătoare”, se spune în 1 Corinteni 13:4, iar a avea răbdare înseamnă a fi îngăduitor cu alții. I-a trebuit lui Isus răbdare în relațiile cu discipolii? Cu siguranță! Așa cum am văzut în capitolul al treilea, apostolilor le era greu să cultive umilința. Se certaseră de atâtea ori pentru întâietate! Cum a reacționat Isus? S-a supărat și le-a vorbit cu asprime, pe un ton iritat? Nu. A avut răbdare chiar și în cea din urmă seară a lui pe pământ, când între ei s-a iscat o „ceartă aprinsă” pentru întâietate! (Luca 22:24-30; Matei 20:20-28; Marcu 9:33-37)

⁵ Tot în această ultimă seară, mai târziu, când Isus s-a dus cu cei 11 apostoli fideli în grădina Ghetsimani, răbdarea i-a fost din nou pusă la încercare. După ce i-a lăsat în urmă pe opt dintre ei, Isus i-a luat cu el pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și s-au afundat în grădină. „Sunt cuprins de o mare întristare, o întristare de moarte”, le-a spus Isus. „Rămâneți aici și vegheați cu mine.” S-a depărtat puțin de ei și s-a rugat fierbinte. După un timp, s-a întors la cei trei apostoli. Cum i-a găsit? În ceasul lui de încercare supremă, ei adormiseră! I-a certat cumva că nu au vegheat? Nu, ci i-a încurajat cu răbdare. Cuvintele sale blânde arătau că le înțelegea neliniștea și slăbiciunile. a „Spiritul este înflăcărat, dar  carnea este slabă”, a spus el. Isus nu și-a pierdut răbdarea în acea seară nici când i-a găsit dormind a treia oară! (Matei 26:36-46)

6. Cum îl putem imita pe Isus în relațiile cu semenii?

⁶ Este încurajator să remarcăm că Isus nu i-a considerat o cauză pierdută. Răbdarea sa a dat în cele din urme roade, întrucât acești oameni fideli au învățat cât de important este să rămâi umil și să veghezi. (1 Petru 3:8; 4:7) Cum îl putem imita pe Isus în relațiile cu semenii? În special bătrânii creștini trebuie să manifeste răbdare. Poate că un colaborator în credință le vorbește despre necazurile sale când sunt obosiți sau frământați de propriile probleme. Uneori, cel ce are nevoie de ajutor poate că nu aplică imediat sfatul dat. Oricare ar fi situația, bătrânii, care manifestă răbdare, „vor avea milă de turmă” și o vor învăța „cu blândețe”. (Faptele 20:28, 29; 2 Timotei 2:24, 25) Și părinții trebuie să imite răbdarea lui Isus, căci, uneori, copiii nu reacționează imediat la sfaturile lor sau la corectare. Iubirea și răbdarea îi vor ajuta pe părinți să nu renunțe niciodată să-și educe copiii. Binecuvântările pe care le aduce cu sine răbdarea pot fi cu adevărat mari. (Psalmul 127:3)

7. Cum s-a îngrijit Isus de necesitățile materiale și fizice ale discipolilor săi?

⁷ Iubirea se concretizează în fapte pline de altruism. (1 Ioan 3:17, 18) „Nu își caută propriile interese”. (1 Corinteni 13:5) Iubirea l-a îndemnat pe Isus să se îngrijească de necesitățile fizice și materiale ale discipolilor. Făcea multe în folosul lor chiar înainte ca ei să-i spună de ce aveau nevoie. Când a văzut că erau obosiți, i-a chemat ‘deoparte, într-un loc retras, să se odihnească puțin’. (Marcu 6:31) Când a văzut că le era foame, le-a dat să mănânce,  dar nu numai lor, ci și câtorva mii de oameni care veniseră să-l asculte și să fie învățați de el. (Matei 14:19, 20; 15:35-37)

8, 9. a) Ce anume arată că Isus a observat necesitățile spirituale ale discipolilor săi și a venit în întâmpinarea lor? b) Cum și-a arătat Isus grija profundă pentru mama sa, când se afla pe stâlpul de tortură?

⁸ Isus a observat care erau necesitățile spirituale ale discipolilor și a venit în întâmpinarea lor. (Matei 4:4; 5:3) Când învăța mulțimile, discipolilor le acorda o atenție aparte. Predica de pe munte a ținut-o special pentru ei. (Matei 5:1, 2, 13-16) Când folosea ilustrări în predare, „discipolilor săi le explica în particular toate lucrurile”. (Marcu 4:34) Isus a spus că avea să numească un ‘sclav fidel și prevăzător’ pentru a fi sigur că cei care îi vor călca pe urme aveau să fie bine hrăniți din punct de vedere spiritual în timpul zilelor din urmă. Acest sclav fidel, constituit dintr-un mic grup de  frați unși cu spirit ai lui Isus de pe pământ, furnizează „hrană [spirituală] la timpul potrivit” încă din 1919 e.n. (Matei 24:45)

⁹ În ziua morții sale, Isus și-a arătat în mod impresionant grija față de bunăstarea spirituală a celor dragi. Imaginați-vă scena. Isus este pe stâlpul de tortură, sfâșiat de durere. Ca să respire, trebuie să împingă cu picioarele în stâlp. Dar ce mare trebuie să-i fie suferința: cuiele bătute în picioare îi fac rănile și mai mari, iar spatele sfârtecat de bici se freacă de stâlp. Prin ce chin cumplit trece când vorbește, căci a vorbi înseamnă a-ți controla respirația. Însă, chiar înainte de a-și da ultima suflare, Isus rostește câteva cuvinte care vădesc o iubire profundă pentru mama sa, Maria. Văzându-i pe Maria și pe apostolul Ioan lângă ea, Isus spune destul de tare ca să poată fi auzit: „Femeie, iată-ți fiul!”, iar lui Ioan: „Iată-ți mama!”. (Ioan 19:26, 27) Isus știe că  fidelul apostol se va îngriji nu numai de necesitățile fizice și materiale ale Mariei, ci și de cele spirituale. b

10. Cum îl pot imita părinții pe Isus când se îngrijesc de necesitățile spirituale ale copiilor lor?

¹⁰ Părinții iubitori au multe de învățat dacă meditează la exemplul lui Isus. Un tată care-și iubește sincer familia se îngrijește de ea pe plan material. (1 Timotei 5:8) Capii de familie echilibrați și plini de iubire rezervă din când în când timp în care familia să se odihnească și să se destindă. Mai important decât atât, părinții creștini le satisfac copiilor lor necesitățile spirituale. Cum? Ținând cu regularitate un studiu biblic în familie și străduindu-se ca aceste momente să fie ziditoare și plăcute pentru copii. (Deuteronomul 6:6, 7) Prin cuvânt și faptă, părinții își învață copiii că lucrarea de predicare este importantă și că pregătirea și participarea la întrunirile creștine reprezintă o parte esențială a vieții lor spirituale. (Evrei 10:24, 25)

11. Ce lecție despre iertare le-a dat Isus discipolilor?

¹¹ A iubi înseamnă, printre altele, a ierta. (Coloseni 3:13, 14) Iubirea „nu ține cont de răul suferit”, se spune în 1 Corinteni 13:5. Isus și-a învățat discipolii în repetate rânduri că e important să ierți. El i-a îndemnat să-i ierte pe alții „nu până la 7 ori, ci până la 77 de ori”, adică la nesfârșit. (Matei 18:21, 22) I-a învățat că trebuie să-i ierte pe cei ce păcătuiau dacă se căiau după ce erau mustrați. (Luca 17:3, 4) Însă Isus nu era precum fariseii ipocriți care nu făceau decât să-i învețe pe oameni prin vorbe. El îi învăța și prin fapte. (Matei 23:2-4) Să vedem cum a fost Isus  gata să ierte chiar și atunci când un prieten de încredere l-a dezamăgit.

12, 13. a) Cum l-a dezamăgit Petru pe Isus în noaptea arestării Sale? b) Cum a arătat Isus prin tot ce a făcut după învierea sa că nu s-a mulțumit să predice despre iertare?

¹² Isus a fost prieten cu Petru, un om inimos, dar impulsiv câteodată. Remarcându-i calitățile, Isus i-a acordat privilegii speciale. Alături de Iacov și de Ioan, Petru a fost martor la unele miracole pe care ceilalți apostoli nu le-au văzut. (Matei 17:1, 2; Luca 8:49-55) Așa cum am observat deja, Petru a fost printre cei care l-au însoțit pe Isus în grădina Ghetsimani în noaptea arestării sale. Însă, în aceeași noapte, când Isus a fost trădat și arestat, Petru și ceilalți apostoli l-au părăsit pe Isus și au fugit. Mai târziu însă Petru s-a dovedit suficient de curajos încât să stea afară cât timp Isus a fost judecat ilegal. Dar frica l-a cuprins din nou și a făcut o mare greșeală: a mințit de trei ori, negând că-l cunoștea pe Isus! (Matei 26:69-75) Ce a făcut Isus? Ce ați face dacă un prieten apropiat v-ar dezamăgi astfel?

¹³ Isus a fost gata să-l ierte pe Petru. Știa că era zdrobit de povara păcatului său. De fapt, ‘copleșit de durere, [apostolul] a început să plângă’. (Marcu 14:72) În ziua învierii sale, Isus i s-a arătat lui Petru probabil ca să-i aducă alinare și să-l asigure că nu și-a pierdut încrederea în el. (Luca 24:34; 1 Corinteni 15:5) Apoi, după mai puțin de două luni, Isus l-a onorat pe Petru permițându-i să fie în fruntea lucrării de mărturie depuse mulțimilor din Ierusalim în ziua Penticostei. (Faptele 2:14-40) Să nu uităm că Isus nu a nutrit resentimente față de apostoli pentru că l-au părăsit. Dimpotrivă, după ce a fost înviat, el i-a numit tot ‘frații mei’. (Matei 28:10) Este limpede că Isus nu s-a mulțumit să predice despre iertare!

14. De ce trebuie să învățăm să-i iertăm pe alții și cum putem demonstra că suntem gata să iertăm?

 ¹⁴ Fiind discipoli ai lui Cristos, trebuie să învățăm să-i iertăm pe alții. De ce? Spre deosebire de Isus, noi suntem imperfecți, așa cum sunt și cei care poate că au păcătuit împotriva noastră. Din când în când, cu toții ne poticnim în cuvânt sau în faptă. (Romani 3:23; Iacov 3:2) Dacă îi iertăm pe alții, atunci când iertarea este îndreptățită, și Dumnezeu ne va ierta păcatele. (Marcu 11:25) Cum putem demonstra că suntem gata să-i iertăm pe cei care, poate, ne greșesc? Adesea, iubirea ne ajută să trecem peste micile păcate și greșeli ale altora. (1 Petru 4:8) Când cei care ne-au greșit regretă din inimă, așa cum a făcut Petru, vom dori și noi să-i iertăm. Astfel, îl vom imita pe Isus. În loc să purtăm ranchiună, vom da dovadă de înțelepciune și vom smulge sentimentele negative din inima noastră. (Efeseni 4:32) Astfel, vom contribui la pacea congregației și vom căpăta pacea minții și a inimii. (1 Petru 3:11)

15. De ce a avut Isus încredere în apostoli, în ciuda slăbiciunilor lor?

¹⁵ Iubirea și încrederea merg mână-n mână. Iubirea „crede totul”. (1 Corinteni 13:7) c Fiindcă îi iubea pe discipoli, Isus a avut încredere în ei în pofida imperfecțiunilor lor. Era convins că îl iubeau sincer pe Iehova și că voiau din inimă să facă voința Sa. Nici când greșeau, Isus nu le punea la îndoială motivațiile. De exemplu, când apostolii Iacov și Ioan și-au trimis mama să-l roage ca fiii ei să stea alături de  el în Regat, Isus nu s-a îndoit de loialitatea lor și nici nu i-a renegat. (Matei 20:20-28)

16, 17. Ce responsabilități le-a încredințat Isus discipolilor săi?

¹⁶ Arătându-și încrederea în discipoli, Isus le-a încredințat multe responsabilități. În cele două ocazii în care, printr-un miracol, a înmulțit alimentele și a hrănit mulțimile, Isus le-a dat discipolilor responsabilitatea de a împărți hrana. (Matei 14:19; 15:36) Înainte de ultimul Paște, el i-a rugat pe Petru și pe Ioan să meargă la Ierusalim și să facă pregătiri. Ei s-au îngrijit să fie miel, vin, pâine nedospită, ierburi amare și alte lucruri necesare pentru acea zi. Și nu a fost o sarcină oarecare, căci Legea mozaică prevedea celebrarea Paștelui într-un fel anume, iar Isus a respectat Legea. Ceva mai târziu în acea seară, Isus a folosit vinul și pâinea nedospită ca simboluri importante când a instituit Comemorarea morții sale. (Matei 26:17-19; Luca 22:8, 13)

¹⁷ Isus a găsit de cuviință să le încredințeze discipolilor responsabilități și mai mari. Să ne amintim că el le-a încredințat dificila misiune de a predica și de a face discipoli. (Matei 28:18-20) Așa cum am văzut deja, el a dat unui mic grup de continuatori ai săi unși de pe pământ importanta sarcină de a furniza hrană spirituală. (Luca 12:42-44) În prezent, deși nu-l putem vedea, Isus guvernează din cer și dă „oameni ca daruri”, bărbați calificați din punct de vedere spiritual, pentru a avea grijă de congregația sa de pe pământ. (Efeseni 4:8, 11, 12)

18-20. a) Cum putem arăta că avem încredere în colaboratorii noștri în credință? b) Cum putem imita dispoziția lui Isus de a le încredința altora responsabilități? c) Despre ce vom discuta în următorul capitol?

¹⁸ Cum putem urma exemplul lui Isus în relațiile cu alții? Demonstrăm că ne iubim colaboratorii acordându-le încredere. Să nu uităm că iubirea caută numai ce e bun în alții.  Când oamenii ne dezamăgesc, ceea ce se întâmplă din când în când, iubirea ne împiedică să tragem pripit concluzia că motivațiile lor sunt rele. (Matei 7:1, 2) Dacă gândim pozitiv despre colaboratorii noștri, felul în care ne purtăm cu ei trebuie să-i zidească, nu să-i dărâme. (1 Tesaloniceni 5:11)

¹⁹ Putem imita dispoziția lui Isus de a încredința responsabilități? E bine ca cei ce au o poziție de răspundere în congregație să le dea altora sarcini după puterile lor, sarcini care să-i facă să se simtă utili, având încredere că vor face tot ce le stă în putință să se achite de ele. Bătrânii cu experiență pot astfel să le acorde o prețioasă instruire tinerilor care „aspiră” să ofere ajutor în congregație. (1 Timotei 3:1; 2 Timotei 2:2) Această instruire este vitală. Pe măsură ce Iehova face să progreseze lucrarea pentru Regat, este necesar ca și alți bărbați să se califice pentru a oferi ajutor. (Isaia 60:22)

²⁰ Isus ne-a lăsat un exemplu extraordinar prin felul în care le-a arătat altora iubire. A iubi cum a iubit el este cel mai bun mod de a călca pe urmele sale. În următorul capitol, vom discuta despre cea mai măreață dovadă a iubirii sale: faptul că și-a dat de bunăvoie viața pentru noi.