DEȘI, din cauza răzvrătirii împotriva guvernării divine, viața oamenilor a ajuns lipsită de sens, Dumnezeu nu i-a lăsat pe oameni fără speranță. Iată ce spune Biblia: „Creația a fost supusă inutilității nu din proprie voință, ci prin cel ce a supus-o, pe baza speranței că și creația va fi eliberată din sclavia stricăciunii și va avea glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Romani 8:20, 21) Într-adevăr, Dumnezeu le-a dat o speranță descendenților primului cuplu uman. El le-a dat speranța sigură că vor fi eliberați de păcatul și moartea moștenite. Oamenii se vor putea bucura din nou de relații strânse cu Iehova Dumnezeu. Cum este posibil acest lucru?

² Prin păcatul comis, Adam și Eva i-au privat pe descendenții lor de perspectiva unei vieți veșnice pline de satisfacții pe pământ. În schimbul posibilității de a decide singuri ce este bine și ce este rău, ei și-au vândut viitorii descendenți în sclavia păcatului și a morții. Descendenții acestei familii pot fi asemănați cu niște sclavi obligați să lucreze pe o insulă îndepărtată unde domnesc ca regi niște conducători nemiloși. Într-adevăr, moartea domnește ca rege peste omenirea aflată și în sclavia unui alt rege, și anume păcatul. (Romani 5:14, 21) Nu se întrevede speranța de a fi salvați de cineva. În fond, strămoșul lor i-a vândut ca sclavi! Însă un bărbat mărinimos îl trimite pe fiul său să plătească prețul necesar pentru a-i elibera pe toți sclavii. (Psalmii 51:5; 146:4; Romani 8:2)

³ Bărbatul din ilustrare care i-a eliberat pe sclavi îl reprezintă pe Iehova Dumnezeu. Fiul care a mers să plătească prețul pentru eliberarea sclavilor este Isus Cristos. Înainte de a veni ca om pe pământ, el a trăit în cer, alături de Dumnezeu ca Fiu unic-născut al său. (Ioan 3:16) El a fost chiar prima creație a lui Iehova,  toate celelalte creaturi din univers fiind aduse în existență prin el. (Coloseni 1:15, 16) Transferând în mod miraculos viața Fiului său spiritual în uterul unei fecioare, Iehova a făcut posibilă nașterea pruncului ca om perfect, prețul corespunzător pentru satisfacerea cerințelor justiției divine. (Luca 1:26-31, 34, 35)

⁴ Isus a fost botezat în râul Iordan când avea aproximativ 30 de ani. La botez, el a fost uns cu spirit sfânt, sau forța activă a lui Dumnezeu. Astfel, el a devenit Cristosul, care înseamnă „Unsul”. (Luca 3:21, 22) Ministerul lui Isus a durat trei ani și jumătate, timp în care i-a învățat pe continuatorii săi despre „regatul lui Dumnezeu”,  guvernul ceresc sub domnia căruia vor fi restabilite relațiile pașnice dintre omenire și Iehova Dumnezeu. (Luca 4:43; Matei 4:17) Isus știa ce anume le poate aduce oamenilor fericire în viață și le-a dat continuatorilor săi sfaturi concrete în acest sens. Vă invităm să vă deschideți Biblia la Matei capitolele 5–7 și să citiți câteva dintre învățăturile sale enunțate în Predica de pe munte.

⁵ Spre deosebire de Adam, Isus a ascultat de Dumnezeu în toate lucrurile. „El n-a comis păcat.” (1 Petru 2:22; Evrei 7:26) De fapt, el avea dreptul la viață veșnică pe pământ, însă ‘și-a dat sufletul’ pentru a-i oferi lui Dumnezeu echivalentul a ceea ce pierduse Adam. Isus și-a dat viața umană perfectă, fiind răstignit pe stâlpul de tortură. (Ioan 10:17; 19:17, 18, 28-30; Romani 5:19, 21; Filipeni 2:8) Procedând în acest mod, el a furnizat răscumpărarea, sau a plătit prețul necesar pentru a cumpăra înapoi omenirea din sclavia păcatului și a morții. (Matei 20:28) Imaginați-vă că sunteți sclavi și lucrați din greu într-un atelier în care sunt condiții de muncă mizere. Nu i-ați fi profund recunoscători celui care ar lua măsurile necesare pentru a fi eliberați din sclavie și celui care s-ar oferi de bunăvoie să-și dea viața în folosul vostru? Prin răscumpărare, vi se dă posibilitatea să faceți din nou parte din familia universală a lui Dumnezeu și să aveți o viață cu adevărat plină de satisfacții, fiind eliberați din sclavia păcatului și a morții. (2 Corinteni 5:14, 15)

⁶ Cunoscând și apreciind bunătatea nemeritată a lui Iehova, aveți un motiv în plus să aplicați cuvintele înțelepte aflate în Biblie. Să ne gândim, de exemplu, la unul dintre principiile cel mai greu de aplicat, și anume la faptul de a-i ierta pe cei care ne rănesc. Vă amintiți ce spun versetele 12 la 14 din Coloseni, capitolul 3, pe care le-am analizat în Lecția 2? Aceste versete ne îndeamnă să-i iertăm pe alții chiar dacă, probabil, avem motiv de a ne plânge împotriva lor. Contextul ne arată și de ce: „Așa cum v-a iertat Iehova cu mărinimie, așa să faceți și voi”. Când veți ajunge să aveți o mare apreciere pentru ceea ce au făcut Iehova și Isus pentru noi, oamenii, vă veți simți îndemnați să iertați greșelile pe care alții s-ar putea să le fi făcut, mai ales dacă acestora le pare rău și își cer scuze.