Salt la conţinut

Salt la cuprins

Medicina şi chirurgia fără transfuzii — O disciplină în plin avânt

Medicina şi chirurgia fără transfuzii — O disciplină în plin avânt

Medicina şi chirurgia fără transfuzii — O disciplină în plin avânt

„Toţi cei care lucrează cu sânge şi le acordă îngrijire medicală pacienţilor din  secţiile de chirurgie trebuie să aibă în vedere chirurgia fără transfuzii de sânge.“ — Dr. Joachim Boldt, profesor de anesteziologie, Ludwigshafen (Germania).

TRAGEDIA SIDA i-a obligat pe oamenii de ştiinţă şi pe medici să ia măsuri suplimentare pentru ca sala de operaţii să devină un loc mai sigur. Evident, aceasta a însemnat efectuarea unor teste mai riguroase ale sângelui. Dar specialiştii susţin că nici chiar aceste măsuri nu garantează efectuarea unor transfuzii fără nici un risc. „Chiar dacă societatea cheltuieşte foarte mult pentru a face ca rezervele de sânge să fie mai sigure ca oricând, suntem de părere că pacienţii vor continua să evite transfuziile alogene pentru simplul motiv că rezervele de sânge nu pot fi niciodată absolut sigure“, se spune în revista Transfusion.

Nu este surprinzător că mulţi medici se feresc să administreze sânge. „În principiu, transfuziile de sânge nu sunt bune şi suntem foarte întreprinzători în ce priveşte evitarea [transfuziilor] în cazul tuturor“, declară dr. Alex Zapolanski, din San Francisco (California).

Şi pentru opinia publică devin mai clare riscurile pe care le implică o transfuzie. De fapt, un sondaj efectuat în 1996 a dezvăluit că 89% dintre canadieni preferau o alternativă la sângele donat. „Nu toţi pacienţii vor refuza transfuziile alogene cum fac Martorii lui Iehova“, se spune în revista medicală Journal of Vascular Surgery. „Cu toate acestea, riscul de a transmite o boală şi de a acţiona ca imunomodulator constituie dovezi clare care trebuie să ne determine să căutăm o alternativă în cazul tuturor pacienţilor noştri.“

O metodă de dorit

Din fericire, există o alternativă: medicina şi chirurgia fără transfuzii. Mulţi bolnavi nu o consideră ultima soluţie, ci un tratament de dorit, şi aceasta pe bună dreptate. Dr. Stephen Geoffrey Pollard, medic primar chirurg din Marea Britanie, precizează că rata morbidităţii şi a mortalităţii în rândul pacienţilor operaţi fără transfuzie este „cel puţin egală cu cea din rândul pacienţilor cărora li s-a administrat sânge, iar în multe cazuri cei din prima categorie nu fac infecţii şi complicaţii postoperatorii, atribuite adesea administrării sângelui“.

Cum a apărut tratamentul medical fără sânge? Această întrebare este oarecum ciudată, dacă stăm să ne gândim că, în realitate, medicina fără transfuzii datează dinaintea celei în care se foloseşte sânge. De fapt, numai de la începutul secolului al XX-lea tehnicile de efectuare a transfuziei de sânge au avansat până într-acolo încât transfuziile au ajuns să fie folosite în mod curent. Cu toate acestea, în ultimele decenii, unii medici au adus în atenţia opiniei publice chirurgia fără transfuzii. De exemplu, în anii ’60, reputatul chirurg Denton Cooley a efectuat unele dintre primele operaţii pe cord deschis fără să folosească sânge.

În anii ’70, din cauza creşterii numărului cazurilor de hepatită în rândul celor cărora li s-a făcut transfuzie, mulţi medici au început să caute o alternativă. În anii ’80, mai multe echipe mari de medici efectuau intervenţii chirurgicale fără să administreze sânge. Apoi, când a izbucnit epidemia de SIDA, aceste echipe au fost consultate de repetate ori de alte echipe dornice să folosească aceleaşi tehnici. Pe parcursul anilor ’90, multe spitale au înfiinţat programe care le dau pacienţilor posibilitatea să aleagă tratamente fără sânge.

În prezent, medicii aplică cu succes tehnici fără sânge în timpul intervenţiilor chirurgicale, precum şi la procedurile de urgenţă, care în mod obişnuit necesitau transfuzii. „Operaţiile cardiace, vasculare, ginecologice şi obstetrice, ortopedice şi urologice, care implică riscuri mari, pot fi efectuate cu succes fără să se folosească sânge sau produse pe bază de sânge“, precizează D. H. W. Wong în revista medicală Canadian Journal of Anaesthesia.

Unul dintre avantajele chirurgiei fără transfuzii este acela că promovează o îngrijire medicală mai bună. „Îndemânarea chirurgului joacă rolul cel mai important în ce priveşte evitarea pierderii de sânge“, declară dr. Benjamin J. Reichstein, şeful secţiei de chirurgie a unui spital din Cleveland (Ohio). Într-o revistă juridică din Africa de Sud se spune că, în anumite situaţii, chirurgia fără transfuzii poate fi „mai rapidă, mai ieftină, cu pierderi mai mici de sânge şi fără risc de contaminare“. Tot aici se mai spune: „Cu siguranţă că, în multe cazuri, tratamentul postoperatoriu s-a dovedit a fi mai ieftin şi a necesitat mai puţin timp“. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care aproximativ 180 de spitale din întreaga lume dispun în prezent de programe specializate în medicină şi chirurgie fără transfuzii.

Sângele şi Martorii lui Iehova

Martorii lui Iehova refuză transfuzia de sânge din motive bazate pe Biblie. * Dar ei acceptă — şi chiar caută cu hotărâre — alternative medicale la sânge. „Martorii lui Iehova caută cu asiduitate să primească cel mai bun tratament medical“, a declarat dr. Richard K. Spence, şeful secţiei de chirurgie a unui spital newyorkez. „Ca grup, ei sunt cei mai instruiţi pacienţi pe care îi va întâlni vreodată un chirurg.“

Medicii au îmbunătăţit multe tehnici chirurgicale fără transfuzii având pacienţi Martori ai lui Iehova. Să luăm cazul chirurgului specializat în afecţiuni cardiovasculare Denton Cooley. Timp de 27 de ani, echipa sa a efectuat operaţii pe cord deschis fără transfuzie în cazul a 663 de Martori ai lui Iehova. Rezultatele demonstrează în mod clar că se pot efectua cu succes operaţii cardiace fără să se folosească sânge.

Este adevărat că mulţi i-au criticat pe Martorii lui Iehova pentru că refuză să primească sânge. Însă într-un ghid publicat de Asociaţia Anesteziştilor din Marea Britanie şi Irlanda se spune că poziţia Martorilor constituie „un semn al respectului pentru viaţă“. Adevărul este că poziţia fermă a Martorilor s-a dovedit a fi un factor principal pentru punerea la dispoziţia tuturor a unui tratament medical mai sigur. „Martorii lui Iehova care au necesitat intervenţii chirurgicale au arătat calea spre progres într-un domeniu important al serviciilor de asistenţă medicală din Norvegia şi au exercitat presiuni pentru a se face progrese în această privinţă“, scrie profesorul Stein A. Evensen, de la Spitalul Naţional din Norvegia.

Pentru a-i ajuta pe medici în ce priveşte tratamentele fără transfuzii, Martorii lui Iehova au înfiinţat un serviciu util de asistenţă sanitară. În prezent, în întreaga lume există peste 1 400 de Comitete de Asistenţă Sanitară care le pot pune la dispoziţie medicilor şi cercetătorilor literatură medicală de specialitate, baza de date fiind alcătuită din peste 3 000 de articole referitoare la medicina şi chirurgia fără transfuzii. „Nu numai Martorii lui Iehova, ci şi alţi pacienţi beneficiază în prezent de faptul că este mai puţin probabil să se facă transfuzii de sânge inutile, şi aceasta datorită eforturilor depuse de Comitetele de Asistenţă Sanitară ale Martorilor“, precizează dr. Charles Baron, profesor la Colegiul de Drept din Boston. *

Informaţiile referitoare la medicina şi chirurgia fără transfuzii culese de Martorii lui Iehova le-au fost utile multor cadre medicale. De exemplu, când au pregătit materialul pentru cartea intitulată Autotransfusion: Therapeutic Principles and Trends (Autotransfuzia: Principii terapeutice şi tendinţe), autorii i-au rugat pe Martorii lui Iehova să le furnizeze informaţii în legătură cu alternativele care există la transfuzia de sânge. Martorii le-au oferit cu bucurie aceste informaţii. Recunoscători pentru acest lucru, autorii au declarat mai târziu: „Am citit mult despre acest subiect, însă nicăieri n-am găsit o listă atât de cuprinzătoare şi de concisă cu metodele prin care se poate evita transfuzia alogenă“.

Progresele înregistrate în domeniul medical i-au determinat pe mulţi să-şi îndrepte atenţia spre medicina fără transfuzii. Dar la ce ne putem aştepta în viitor? Profesorul Luc Montagnier, cel ce a descoperit virusul care provoacă SIDA, declară: „Înţelegerea tot mai clară a lucrurilor în acest domeniu arată că transfuzia de sânge trebuie să dispară într-o bună zi“. Până atunci însă, alternativele la transfuzia de sânge salvează deja vieţi omeneşti.

[Note de subsol]

^ par. 16 Dacă sunt invitate, aceste Comitete de Asistenţă Sanitară organizează şi prezentări cu materiale de specialitate pentru personalul medical din spitale. În plus, când li se cere în mod expres ajutorul, ele oferă pacienţilor posibilitatea de a purta dinainte discuţii deschise cu medicul care îi tratează.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Care este părerea unor medici

„Chirurgia fără transfuzii nu este folosită numai în cazul Martorilor lui Iehova, ci se foloseşte în cazul tuturor pacienţilor. Cred că fiecare medic ar trebui să apeleze la ea.“ — Dr. Joachim Boldt, profesor de anesteziologie, Ludwigshafen (Germania).

„Deşi acum sunt mai sigure decât în trecut, transfuziile de sânge prezintă în continuare riscuri, printre care se numără reacţiile sistemului imunitar şi contractarea hepatitelor sau a bolilor transmisibile sexual.“ — Dr. Terrence J. Sacchi, clinician şi profesor de medicină.

„Majoritatea medicilor reacţionează automat în ce priveşte transfuziile, administrând sânge fără reţinere tuturor. Eu nu procedez aşa.“ — Dr. Alex Zapolanski, şeful secţiei de cardiochirurgie din cadrul Institutului de Cardiologie San Francisco.

„Nu cred să existe vreo operaţie abdominală tradiţională care să necesite transfuzie de sânge în cazul unui pacient obişnuit.“ — Dr. Johannes Scheele, profesor de chirurgie, Jena (Germania).

[Fotografii]

Dr. Joachim Boldt

Dr. Terrence J. Sacchi

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]

Medicina şi chirurgia fără transfuzii — Câteva metode

Lichide: Lactatul Ringer, dextranii, hidroxietilamidonul şi alte lichide sunt folosite pentru menţinerea volumului sângelui circulant, împiedicând apariţia şocului hipovolemic. În prezent se testează unele lichide care pot transporta oxigen.

Medicamente: Proteinele obţinute în domeniul ingineriei genetice pot stimula producerea hematiilor (eritropoietina), a trombocitelor (interleukina-11) şi a diverselor tipuri de leucocite (GM-CSF, G-CSF). Alte medicamente reduc foarte mult cantitatea de sânge care se pierde în timpul unei operaţii (aprotinina, antifibrinoliticele) sau pot reduce hemoragiile acute (desmopresina).

Hemostatici biologici: Pentru a opri hemoragia se aplică direct pe rană tampoane cu colagen şi celuloză. Aglutinanţii de fibrină pot închide rănile foarte mici sau pot acoperi porţiuni întinse de ţesuturi care sângerează.

Aparate de recuperare a sângelui: Aceste aparate recuperează sângele care se pierde în timpul unei intervenţii chirurgicale sau al unei traume. Sângele este curăţat şi ajunge din nou la pacient printr-un circuit închis. În cazuri extreme, cu ajutorul unui astfel de sistem se pot recupera litri de sânge.

Instrumente chirurgicale: Există instrumente care taie şi închid vasele sanguine în acelaşi timp. Alte instrumente pot opri hemoragia pe porţiuni mari de ţesut. Instrumentarul laparoscopic şi cel minim invaziv le permit chirurgilor să opereze fără pierderi de sânge, cum se întâmplă în cazul inciziilor mari.

Tehnici chirurgicale: O planificare minuţioasă în vederea operaţiei, care cuprinde şi consultarea unor clinicieni cu experienţă, îi dă posibilitatea echipei de chirurgi să evite complicaţiile. Este esenţial să se acţioneze prompt pentru a opri hemoragia. Întârzierile ce depăşesc 24 de ore pot mări foarte mult riscul ca pacientul să moară. Împărţirea intervenţiilor chirurgicale mai grele în câteva mai uşoare reduce cantitatea totală de sânge care se pierde.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 10]

Medicina fără transfuzii — Noul „standard de îngrijire medicală“?

TREZIŢI-VĂ! a intervievat patru specialişti în acest domeniu în legătură cu avantajele medicinei şi chirurgiei fără transfuzii.

În afară de pacienţii care refuză transfuzia de sânge din motive religioase, cine ar mai fi interesat de medicina fără transfuzii?

Dr. Spahn: La centrul nostru, cei care ne cer să apelăm la medicina fără transfuzii sunt, în general, pacienţi foarte bine informaţi.

Dr. Shander: În 1998, numărul pacienţilor care au refuzat transfuzia din motive personale a fost mai mare decât numărul pacienţilor care au refuzat-o din motive religioase.

Dr. Boyd: De exemplu, bolnavii de cancer. De repetate ori s-a scos în evidenţă că, dacă nu primesc sânge, starea sănătăţii lor se îmbunătăţeşte mai repede, iar boala nu recidivează aşa de uşor.

Dr. Spahn: Deseori tratăm profesori universitari şi familiile acestora fără să apelăm la sânge. Chiar şi chirurgii ne cer să nu recurgem la transfuzii! De exemplu, un chirurg a venit la noi în legătură cu soţia sa, care necesita o intervenţie chirurgicală. El ne-a spus: „Aveţi grijă doar de un singur lucru: să nu i se facă transfuzie de sânge!“

Dr. Shander: Unii dintre cei care lucrează în secţia mea de anestezie au spus: „Pacienţilor cărora nu li s-a transfuzat sânge le merge la fel de bine, poate chiar mai bine ca celorlalţi. De ce trebuie să avem două standarde de îngrijire? Dacă acest tip de îngrijire este cel mai bun, atunci ar trebui să-l folosim în cazul tuturor“. Aşadar, aşteptăm cu nerăbdare ca medicina fără transfuzii să ajungă un standard de îngrijire medicală.

Dl Earnshaw: Este adevărat că pentru Martorii lui Iehova chirurgia fără transfuzii este deosebit de importantă. Însă noi dorim să-i tratăm în acest mod pe toţi pacienţii.

Este mai scump sau mai ieftin tratamentul fără sânge?

Dl Earnshaw: Este o abordare economică.

Dr. Shander: Apelând la medicina fără transfuzii, costurile se reduc cu 25%.

Dr. Boyd: Chiar şi numai pentru acest motiv ar trebui să apelăm la ea.

Cât de mult s-a progresat în ce priveşte aplicarea tratamentelor medicale fără sânge?

Dr. Boyd: Cred că s-au făcut mari progrese. Fără nici o îndoială că nu se opreşte totul aici. De fiecare dată când abordăm acest domeniu găsim noi motive întemeiate pentru a nu folosi sânge.

[Fotografii]

Dr. Donat R. Spahn, profesor de anesteziologie, Zürich (Elveţia)

Dr. Aryeh Shander, clinician şi profesor de anesteziologie (Statele Unite)

Dl Peter Earnshaw, FRCS, medic primar chirurg (ortoped), Londra (Marea Britanie)

Dr. Mark E. Boyd, profesor de obstetrică şi ginecologie (Canada)

[Chenarul de la pagina 11]

Rolul pacientului

▪ Discută cu medicul tău despre alternativele la transfuzia de sânge înainte să fie necesară urmarea vreunui tratament. Acest lucru este deosebit de important în cazul femeilor gravide, al părinţilor care au copii mici şi al persoanelor în vârstă.

▪ Aşterne-ţi în scris dorinţa, mai ales dacă există un document legal în acest sens.

▪ În cazul în care medicul tău nu doreşte să te trateze fără sânge, caută un alt medic care va ţine cont de dorinţa ta.

▪ Întrucât unele alternative la transfuzie nu dau rezultate imediat, nu amâna căutarea unui tratament în cazul în care ştii sigur că va trebui să ţi se facă o operaţie.