De ce pleacă taţii

„Nu-mi aduc aminte să-i fi văzut vreodată pe părinţi certându-se sau bătându-se. Tot ce ştiu este că tata era cu noi, iar apoi, — din senin —, nu a mai fost. Nici astăzi nu ştiu unde este tata. Ştiu că nu simt nimic faţă de el.“ — Bruce.

„Eram singurul copil din şcoală care nu avea ambii părinţi şi care nu locuia într-o casă . . . Aveam întotdeauna impresia că ieşeam în evidenţă, că eram diferită de toţi cei de vârsta mea.“ — Patricia.

SITUAŢIA critică a familiilor fără tată îşi are rădăcinile în revoluţia industrială. Pe măsură ce locurile de muncă din fabrici îi îndepărtau pe bărbaţi de familie, influenţa tatălui în familie a început să slăbească, iar mamele şi-au asumat o parte mai mare din responsabilitatea de a-şi creşte copiii. * Cu toate acestea, majoritatea taţilor au rămas alături de familia lor. Însă pe parcursul anilor ’60, în Statele Unite rata divorţurilor a început să crească vertiginos. Barierele religioase, economice şi sociale din calea divorţului au început să se prăbuşească. Din cauza îndemnului aşa-zişilor specialişti, care afirmau că divorţul nu numai că nu constituia un pericol pentru copii, dar le putea fi chiar benefic, numărul cuplurilor care optau pentru divorţ a ajuns fără precedent. În cartea Divided Families — What Happens to Children When Parents Part (Familiile destrămate: Ce se întâmplă cu copiii când părinţii se despart), de Frank Furstenberg jr şi Andrew Cherlin, se spune: „În Belgia, Elveţia şi Franţa, rata [divorţurilor] s-a dublat [începând cu anii ’60], în timp ce în Anglia, Canada şi Olanda aceasta s-a triplat“.

Deşi, de obicei, după divorţ copiii rămân cu mamele, majoritatea taţilor care pleacă doresc să ţină legătura cu copiii lor. O soluţie larg acceptată este încredinţarea copilului spre creştere ambilor părinţi. Totuşi, majoritatea taţilor divorţaţi păstrează o legătură surprinzător de slabă cu copiii lor. În urma unui sondaj s-a descoperit  că doar unu din şase copii îşi vede tatăl săptămânal. Aproape jumătate dintre copii nu îşi văzuseră tatăl un an întreg!

Eşecul încredinţării copilului spre creştere ambilor părinţi

Dacă copilul este încredinţat spre creştere ambilor părinţi, acest lucru pretinde o extraordinară cooperare şi încredere, calităţi care, în cele mai multe cazuri, nu prea există. Cercetătorii Furstenberg şi Cherlin au spus următoarele: „Motivul principal pentru care taţii nu-şi mai vizitează copiii este că nu doresc să mai aibă nimic de a face cu fosta lor soţie. Şi multe femei adoptă aceeaşi atitudine faţă de fostul lor soţ“.

Este adevărat, mulţi taţi divorţaţi îşi văd copiii cu regularitate. Dar, întrucât nu iau parte la viaţa de zi cu zi a copiilor lor, unora le este greu să se comporte ca nişte taţi când sunt cu aceştia. Mulţi optează pentru rolul de tovarăş de joacă şi petrec aproape tot timpul pe care îl au la dispoziţie recreându-se sau făcând cumpărături. Ari, în vârstă de 14 ani, vorbeşte despre vizitele din week-end ale tatălui său, spunând: „Nu avem un program bine stabilit, nu mi se spun chestii de genul «Fii acasă la cinci jumate». Nu sunt restricţii. Iar tata îmi face întotdeauna cadouri“. — How It Feels When Parents Divorce (Cum e când părinţii divorţează), de Jill Krementz.

Un tată iubitor trebuie să ‘ştie să dea daruri bune copiilor săi’ (Matei 7:11). Dar cadourile nu înlocuiesc îndrumarea şi disciplinarea necesare (Proverbele 3:12; 13:1). Când cineva renunţă la rolul de părinte în schimbul celui de tovarăş de joacă sau de musafir, relaţia tată-fiu, foarte probabil, se va deteriora. Un studiu a dus la următoarea concluzie: „Divorţul poate rupe definitiv relaţia tată-fiu“. — Journal of Marriage and the Family, mai 1994.

Răniţi şi supăraţi că nu mai fac parte din viaţa copiilor lor — sau, probabil, pur şi simplu indiferenţi — unii bărbaţi îşi abandonează familiile, neacordând sprijinul financiar necesar (1 Timotei 5:8). * „Nu-mi vine nimic în minte care să-mi placă la tata“, mărturiseşte plin de amărăciune un adolescent. „El efectiv a ieşit din viaţa noastră, nu ne acordă nici un sprijin sau ceva de genul ăsta, lucru pe care îl consider detestabil.“

Părinţii necăsătoriţi

Numărul fără precedent de sarcini nelegitime este principala cauză a creşterii numărului copiilor fără tată. „În prezent, în [Statele Unite], aproximativ o treime din numărul total de nou-născuţi sunt nelegitimi“, se afirmă în cartea Fatherless America. Din cei în jur de 500 000 de copii ce se nasc anual şi ai căror părinţi au între 15 şi 19 ani, 78 la sută au părinţi adolescenţi necăsătoriţi. Însă graviditatea în rândul adolescentelor este o problemă mondială. Iar programele care învaţă despre contracepţie sau care propovăduiesc abstinenţa fac prea puţin pentru a schimba comportamentul sexual al adolescenţilor.

În cartea sa Teenage Fathers (Taţi adolescenţi), Bryan Robinson explică: „Graviditatea în afara căsătoriei nu mai poartă stigmatul pe care îl avea în anii ’60, iar aceasta din cauza atitudinii sociale mai liberale faţă de sex şi graviditatea  preconjugală. . . . De asemenea, tinerii din ziua de azi sunt permanent bombardaţi cu aluzii la sexualitate prin publicitate, muzică, producţii cinematografice şi televiziune. Mass-media americană le spune adolescenţilor că sexul este romantic, plăcut şi excitant fără să prezinte vreodată adevăratele consecinţe ale comportamentului sexual spontan şi iresponsabil“.

Mulţi tineri se pare că sunt cufundaţi într-o inconştienţă crasă cu privire la consecinţele relaţiilor sexuale ilicite. Observaţi câteva dintre remarcele pe care le-a auzit scriitorul Robinson: „«Nu părea a fi genul de persoană [care să rămână însărcinată]», «Nu aveam relaţii sexuale decât o dată pe săptămână» sau «Nu credeam că poţi rămâne însărcinată de la primul contact sexual»“. Bineînţeles, unii tineri ştiu foarte bine că relaţiile sexuale pot duce la graviditate. În cartea Young Unwed Fathers (Taţi tineri necăsătoriţi) se face următoarea observaţie: „Pentru mulţi băieţi [din zonele centrale ale oraşelor], sexul este un simbol important al statutului social local; cuceririle sexuale devin asemenea victoriilor ce îmbogăţesc palmaresul cuiva. Multe fete se oferă să aibă relaţii sexuale în schimbul atenţiei unui tânăr“. În unele cercuri de tineri din zonele centrale ale oraşelor, băieţii care nu au încă un copil pot fi chiar tachinaţi că sunt „virgini“!

Situaţia devine şi mai sumbră când ne gândim la rezultatele unui studiu efectuat în 1993 pe un lot de mame de vârstă şcolară din California. Se pare că două treimi dintre fete rămăseseră însărcinate nu în urma unor relaţii sexuale cu adolescenţi, ci cu tineri care aveau peste 20 de ani! De fapt, unele studii indică faptul că multe mame adolescente necăsătorite sunt victimele infracţiunii numite raport sexual cu o minoră, sau chiar ale abuzului sexual. Această exploatare larg răspândită arată cât de coruptă şi de depravată a ajuns societatea din ziua de astăzi. — 2 Timotei 3:13.

De ce îşi părăsesc tinerii taţi copiii?

Adolescenţii care au copii rareori îşi asumă responsabilităţi de durată faţă de urmaşii lor. Un tânăr a cărui prietenă a rămas însărcinată a spus: „Pur şi simplu i-am spus: «Adio!»“. Totuşi, aşa cum se scotea în evidenţă într-un articol din revista Family Life Educator, „majoritatea taţilor tineri manifestă o dorinţă puternică de a se bucura de relaţii strânse cu copiii lor“. Potrivit unui studiu asupra taţilor tineri necăsătoriţi, 70 la sută îşi vizitau copiii o dată pe săptămână. „Cu toate acestea, avertiza articolul, pe măsură ce copiii cresc, numărul de vizite scade.“

Un tată în vârstă de 17 ani a spus în câteva cuvinte de ce se întâmplă acest lucru: „Dacă aş fi ştiut cât de greu avea să fie, nu aş fi permis niciodată să se întâmple acest lucru“. Puţini tineri au maturitatea afectivă sau experienţa necesare pentru a face faţă obligaţiilor pe care le are un părinte. Iar mulţi nu au instruirea sau deprinderile profesionale necesare pentru a-şi câştiga existenţa. În loc să înfrunte umilirea de a suferi un eşec, mulţi tineri efectiv îşi abandonează copiii. „Viaţa mea este un haos“, mărturiseşte un tată tânăr. Altul se lamentează: „Abia dacă reuşesc să mă îngrijesc de mine însumi; nu ştiu ce aş face dacă ar trebui să mă îngrijesc şi de [fiul meu]“.

Aguridă

În timpurile biblice, iudeii aveau o zicală: „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii“ (Ezechiel 18:2). Dumnezeu le-a spus iudeilor că nu trebuia să fie aşa, şi anume că greşelile din trecut nu trebuie să fie repetate în viitor (Ezechiel 18:3). Cu toate acestea, în prezent milioane de copii se pare că simt gustul ‘aguridei’ pe care au mâncat-o părinţii lor, suferind pedeapsa pentru lipsa de maturitate, iresponsabilitatea şi nereuşitele conjugale ale acestora. Rezultatele studiilor sunt covârşitoare, acestea demonstrând că copiii care cresc fără tată sunt expuşi la o mulţime de pericole fizice şi afective (vezi chenarul de la pagina 7). Dar ceea ce e foarte tulburător este că moştenirea unei familii fără tată se transmite din generaţie în generaţie, dând naştere unui cerc vicios marcat de durere şi suferinţă.

Sunt familiile fără tată sortite eşecului? Nicidecum. De fapt, vestea bună este că cercul vicios al familiilor fără tată poate fi întrerupt. În articolul următor se va analiza în ce mod.

[Note de subsol]

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

PERICOLELE PE CARE LE PREZINTĂ FAPTUL DE A CREŞTE FĂRĂ TATĂ

Copiii care cresc fără tată sunt expuşi unor mari pericole. Deşi următoarele informaţii pot fi dureroase pentru unele persoane, conştientizarea acestor pericole este un prim pas în ce priveşte prevenirea sau, cel puţin, reducerea consecinţelor. Reţineţi, de asemenea, că statisticile se aplică grupurilor şi nu persoanelor individuale. Mulţi copii cresc în familii fără tată, însă nu se confruntă cu nici una dintre aceste probleme. Aşa cum va reieşi din articolul nostru final, intervenţia părinţilor şi aplicarea principiilor biblice pot contribui mult la diminuarea acestor posibile probleme. Să menţionăm, de exemplu, câteva dintre posibilele pericole la care ar putea fi expus un copil fără tată.

▪ Pericolul mai mare de a fi abuzat sexual

Studiile arată cu claritate că lipsa tatălui în familie măreşte pericolul abuzului sexual asupra copilului. În urma unui studiu s-a descoperit că din 52 000 de cazuri de abuz sexual, „72 la sută erau copii care trăiau în familii fără unul sau ambii părinţi naturali“. În cartea Fatherless America se afirmă: „Riscul tot mai mare din societatea noastră al abuzului sexual asupra copilului îşi are rădăcinile în primul rând în fenomenul tot mai răspândit al absenţei taţilor căsătoriţi şi în creşterea numărului de familii în care este prezent tatăl vitreg, prietenul mamei sau alţi bărbaţi neînrudiţi sau concubini“.

▪ Riscul mai mare de a avea o activitate sexuală prematură

Întrucât într-o familie monoparentală sunt, probabil, mai puţin supravegheaţi, tinerii au mai multe ocazii de a se angaja într-o conduită imorală. Un alt factor poate fi şi instruirea părintească deficitară. „În cazul fetelor care, în viaţa de zi cu zi, nu îşi au tatăl alături, probabilitatea de a rămâne însărcinate este de două ori şi jumătate mai mare“, spune Ministerul Sănătăţii şi al Serviciilor Sociale din S.U.A.

▪ Sărăcia

În urma unui studiu efectuat pe un lot de fete negrese din Africa de Sud s-a ajuns la concluzia că, de obicei, sărăcia este o consecinţă obişnuită a fenomenului părinţilor necăsătoriţi. „În aproximativ 50 la sută dintre cazuri, spun autorii studiului, este puţin probabil că adolescentul se va întoarce la şcoală.“ Multe mame necăsătorite sfârşesc ducând o viaţă de prostituţie şi făcând trafic de droguri. Nici în ţările occidentale situaţia nu este mai bună. În Statele Unite, „[în 1995] 10 la sută dintre copiii din familii cu ambii părinţi trăiau în sărăcie, în comparaţie cu cei 50 la sută din familii în care unicul părinte era mama“. — America’s Children: Key National Indicators of Well-Being 1997.

▪ Neglijenţa

Fiind constrânşi să se întreţină singuri, unii părinţi fără partener se simt copleşiţi de responsabilităţile lor şi nu reuşesc să petreacă timpul necesar cu copiii lor. O mamă divorţată a spus: „Ziua lucram, iar seara mergeam la şcoală; eram surmenată. Fără îndoială, îmi neglijam copiii“.

▪ Rănile de ordin afectiv

Contrar opiniei unor specialişti potrivit căreia copiii îşi revin repede în urma unui divorţ, cercetătorii, cum ar fi dr. Judith Wallerstein, au descoperit că divorţul cauzează răni afective de lungă durată. „Peste o treime dintre tinerii şi tinerele între 19 şi 29 de ani au puţină ambiţie sau chiar deloc în primii zece ani de la divorţul părinţilor lor. Sunt purtaţi încoace şi încolo de valurile vieţii fără să aibă obiective precise . . ., fiind cuprinşi de un sentiment de neputinţă“ (Second Chances, de dr. Judith Wallerstein şi Sandra Blakeslee). La mulţi copii ai căror părinţi au divorţat s-au observat manifestări cum ar fi un respect de sine scăzut, depresie, comportament delictual şi mânie persistentă.

În cartea The Single-Parent Family (Familia monoparentală) se afirmă: „Numeroase studii arată că băieţii care cresc fără a avea în viaţa lor un model masculin demn de imitat dau dovadă de nesiguranţă cu privire la identitatea lor masculină, un respect de sine scăzut, iar, mai târziu, întâmpină probleme în ce priveşte stabilirea de relaţii intime. Problemele pe care s-ar putea să le aibă fetele care cresc fără un model masculin în familie de obicei nu apar decât la vârsta adolescenţei sau mai târziu, iar printre acestea se numără dificultatea de a stabili relaţii fructuoase cu persoane de sex opus la vârsta maturităţii“.