Salt la conţinut

Salt la cuprins

Le dă oamenilor o speranţă reală

Le dă oamenilor o speranţă reală

Le dă oamenilor o speranţă reală

UN TÂNĂR de 17 ani din fosta republică sovietică Moldova a scris filialei Martorilor lui Iehova din această ţară pentru a-şi exprima aprecierea pentru seria de articole „Ce speranţă există pentru tineri?“, publicată în ediţia din 8 septembrie 1998 a revistei Treziţi-vă! El mărturiseşte:

„Cu greu mi-am stăpânit lacrimile şi, efectiv, a trebuit să vă scriu ca să vă mulţumesc. Articolele mi-au amintit de sentimentele pe care le-am încercat cu puţin timp în urmă. Când eram pe punctul de a mă sinucide, Martorii lui Iehova mi-au salvat viaţa, fără să-şi dea seama. Faptul de a vorbi cu ei despre o speranţă de viitor şi de a-mi întări încrederea în mila Creatorului m-a ajutat să-mi revin, treptat, din starea de disperare în care mă aflam. . . .

Faptul că-i ajutaţi pe oameni să înveţe despre scopul lui Dumnezeu de a instaura condiţii de trai mai bune este o adevărată manifestare a iubirii faţă de aproapele. Este clar că aceste eforturi nu sunt lipsite de rezultate. Strădaniile voastre de a scoate în evidenţă problemele cele mai grave ale societăţii sunt demne de laudă. Continuaţi să faceţi această lucrare utilă. Voi aştepta fiecare ediţie nouă a acestei reviste“.

În paragraful intitulat „Scopul revistei Treziţi-vă!“, care apare la pagina 4 a fiecărei ediţii, se spune: „Această revistă întăreşte încrederea în promisiunea Creatorului referitoare la instaurarea unei lumi noi, paşnice şi sigure, lume care va înlocui actualul sistem de lucruri rău şi nelegiuit“. Promisiunea lui Dumnezeu pe care o conţine Biblia le dă multor milioane de oameni din întreaga lume puterea de a face faţă problemelor acestor timpuri critice.

Veţi găsi speranţa reală pe care o oferă Creatorul descrisă foarte frumos în broşura de 32 de pagini Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla? Analizaţi în special capitolele intitulate „Scopul lui Dumnezeu se va realiza în curând“ şi „Trăiţi veşnic pe un pământ paradiziac!“. Puteţi solicita broşura completând cuponul de mai jos şi trimiţându-l la adresa indicată pe cupon sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.

□ Vă rog să-mi trimiteţi un exemplar al broşurii Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla?

□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.