Sinuciderea — O epidemie ascunsă

JOHN ŞI MARY * au aproape 60 de ani şi trăiesc în Statele Unite, într-o casă mică la ţară. John este bolnav de emfizem şi insuficienţă cardiacă congestivă, stingându-se încetul cu încetul din viaţă. Mary pur şi simplu nu-şi poate imagina viaţa ei fără John şi nu poate suporta durerea de a-l vedea cum se duce, abia mai putând să respire. Nici Mary nu este prea sănătoasă şi, în plus, de ani de zile suferă de depresie. În ultimul timp, John a început să-şi facă griji, deoarece Mary vorbeşte de sinucidere. Gândirea ei este tot mai confuză din cauza depresiei şi a numeroaselor medicamente pe care le ia. Ea spune că nu mai poate suporta gândul de a rămâne singură.

Casa este plină de medicamente — pastile pentru inimă, antidepresive, tranchilizante. Într-o zi, la primele ore ale dimineţii, Mary intră în bucătărie şi începe să ia pastile fără să se mai oprească. John o găseşte luând pastile. I le ia din mână, după care cheamă salvarea, în timp ce ea intră în comă. El se roagă să nu fie prea târziu.

Ce dezvăluie statisticile

În ultimii ani s-a scris mult despre numărul tot mai mare de tineri care se sinucid — şi pe bună dreptate, pentru că nu există o altă tragedie mai dureroasă decât moartea prematură a unui tânăr plin de viaţă şi de speranţe. Însă titlurile din ziare nu menţionează şi faptul că în majoritatea ţărilor rata sinuciderilor creşte constant cu vârsta. Acest lucru rămâne valabil indiferent dacă rata totală a sinuciderilor dintr-o anumită ţară este ridicată sau scăzută, după cum se poate vedea din chenarul de mai jos.  Dacă aruncăm o privire asupra acestor statistici observăm şi natura globală a acestei epidemii ascunse.

În 1996, Centrul American de Control al Bolilor a anunţat că din 1980 s-a înregistrat o creştere alarmantă a sinuciderilor în rândul americanilor de peste 65 de ani, mai exact cu 36% mai multe sinucideri. Această creştere se datora în parte numărului mai mare de americani în vârstă — însă nu era singura explicaţie. În 1996, rata sinuciderilor în rândul persoanelor de peste 65 de ani a crescut cu 9%, pentru prima oară în 40 de ani. Dintre accidentele soldate cu decese, numai căzăturile şi accidentele de maşină sunt răspunzătoare de moartea mai multor americani în vârstă. De fapt, chiar şi aceste cifre alarmante sunt probabil prea mici. „Se bănuieşte că statisticile care au la bază declararea cauzei morţii scot prea puţin în evidenţă sinuciderea“, se arată în cartea A Handbook for the Study of Suicide. În carte se mai spune că, după părerea unora, cifrele reale sunt de două ori mai mari decât cele dezvăluite în statistici.

Care este rezultatul? Statele Unite, la fel ca multe alte ţări, au de luptat cu epidemia globală de sinucideri în rândul pensionarilor. Dr. Herbert Hendin, specialist în domeniu, declară: „Deşi în Statele Unite rata sinuciderilor creşte în mod constant şi vizibil odată cu vârsta, opinia publică nu acordă prea multă atenţie sinuciderilor din rândul persoanelor în vârstă“. De ce? Dr. Hendin este de părere că, în parte, problema ar fi următoarea: întrucât rata sinuciderilor în rândul persoanelor în vârstă a fost întotdeauna ridicată, „nu s-a declanşat brusc o alarmă ca în cazul creşterii îngrijorătoare a sinuciderilor în rândul tinerilor“.

O eficienţă extraordinară

Deşi şocante, aceste statistici sunt doar nişte cifre reci. Ele nu pot reda singurătatea celui căruia i-a murit partenerul drag, dezamăgirea simţită de acela care îşi pierde independenţa, disperarea celui ce suferă de o boală de durată, imensa nefericire şi singurătate a celui care suferă de depresie cronică, deznădejdea celui ce are o boală letală. Tristul adevăr este că, spre deosebire de tineri, care încearcă probabil să se sinucidă ca o reacţie necugetată în faţa unor probleme temporare, persoanele în vârstă se confruntă, în general, cu probleme care par a fi permanente şi de nerezolvat. Ca urmare, persoanele în vârstă sunt mai hotărâte decât tinerii în ce priveşte sinuciderea şi o duc la îndeplinire cu o eficienţă extraordinară.

„În afara faptului că un număr mult mai mare de persoane în vârstă se sinucid, actul în sine arată că sunt mari diferenţe între cei tineri şi cei în vârstă“, precizează dr. Hendin în cartea sa Suicide in America. „În mod deosebit, raportul dintre tentativele de sinucidere şi sinucideri este evident altul în rândul persoanelor în vârstă. În rândul populaţiei luate ca întreg se estimează că raportul dintre tentativele de sinucidere şi sinucideri este de 10 la 1; în rândul tinerilor (15–24 de ani) este de 100 la 1, iar în rândul celor care au peste 55 de ani, de 1 la 1.“

Aceste statistici ne dau de gândit. Cât de deprimant este să îmbătrâneşti, să-ţi pierzi vigoarea, să suferi şi să te îmbolnăveşti! Nu este de mirare că atât de mulţi se sinucid. Cu toate acestea, există un motiv bine întemeiat pentru care trebuie să preţuim viaţa — chiar şi în situaţii foarte grele. Să vedem ce i s-a întâmplat lui Mary, despre care am vorbit la început.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 3]

Rata sinuciderilor la 100 000 de locuitori, în funcţie de vârstă şi sex

Bărbaţi/Femei Între 15 şi 24 de ani

8,0 / 2,5 Argentina

4,0 / 0,8 Grecia

10,1 / 4,4 Japonia

7,6 / 2,0 Mexic

53,7 / 9,8 Rusia

23,4 / 3,7 Statele Unite

19,2 / 3,8 Ungaria

Bărbaţi/Femei Peste 75 de ani

55,4 / 8,3 Argentina

17,4 / 1,6 Grecia

51,8 /37,0 Japonia

18,8 / 1,0 Mexic

93,9 /34,8 Rusia

50,7 / 5,6 Statele Unite

168,9 /60,0 Ungaria