Cine sunt sclavii de azi?

GÂNDIŢI-VĂ doar la numărul lor. Se estimează că între 200 şi 500 de milioane de copii sub 15 ani îşi petrec cea mai mare parte a zilei muncind. Doar în 1995 şi 1996, un sfert de milion de copii, unii de numai şapte ani, au fost târâţi în conflicte armate, o parte dintre ei devenind astfel sclavi ai războiului. Numărul femeilor şi al copiilor vânduţi ca sclavi în fiecare an este estimat la peste un milion.

Dar nişte cifre lipsite de viaţă nu pot dezvălui disperarea acestor persoane. De exemplu, într-o ţară nord-africană, scriitoarea Elinor Burkett a întâlnit-o pe Fatma, o tânără care a reuşit să scape de crudul ei stăpân. Cu toate acestea, după ce a vorbit cu ea, Elinor Burkett şi-a dat seama că Fatma „se va considera toată viaţa o sclavă“. Poate oare Fatma măcar să viseze la un viitor mai bun? „Ea nu-şi poate face planuri dincolo de zorii zilei de mâine“, afirmă Elinor Burkett. „Viitorul este unul dintre numeroasele concepte abstracte care îi lipsesc.“

Da, chiar în acest moment, milioane de semeni ai noştri sunt sclavi lipsiţi de speranţă. De ce şi cum ajung sclavi toţi aceşti oameni? În ce forme de sclavie sunt ei aruncaţi?

Traficanţii de fiinţe umane

Broşura turistică distribuită în Statele Unite spunea tranşant: „Excursii sexuale în Thailanda. Fete adevărate. Sex adevărat. Un chilipir. . . . Ştiaţi că puteţi cumpăra o virgină cu numai 200 de dolari?“ Ceea ce nu se spunea în broşură este că aceste „virgine“ au fost, probabil, răpite sau vândute cu forţa unor bordeluri, unde au în medie 10 până la 20 de clienţi pe zi. Dacă nu-şi oferă serviciile sexuale, sunt bătute. Când a izbucnit un incendiu într-un bordel de pe insula Phuket, o staţiune din sudul Thailandei, cinci prostituate au ars de vii. De ce? Deoarece stăpânii lor le legaseră cu lanţuri de paturile lor pentru a le împiedica să fugă din sclavie.

De unde vin aceste tinere? După cum se spune, acest sector al industriei sexului este  ocupat de milioane de fete şi femei din întreaga lume care au fost răpite, constrânse să se prostitueze şi vândute acestei practici. Sărăcia ţărilor în curs de dezvoltare, bogăţia din ţările dezvoltate şi legile care închid ochii la traficul internaţional de fiinţe umane şi la servitutea contractuală contribuie la înflorirea industriei internaţionale a sexului.

Organizaţiile de femei din sud-estul Asiei estimează că, din a doua jumătate a anilor ’70 până la începutul anilor ’90, în întreaga lume au fost vândute 30 de milioane de femei. Traficanţii de fiinţe umane cutreieră gările, satele sărace şi străzile oraşelor căutând fete şi femei tinere vulnerabile. De obicei, victimele sunt persoane neinstruite, orfane, abandonate sau sărace. Li se fac promisiuni înşelătoare cu privire la un loc de muncă, sunt duse peste hotare, iar apoi vândute bordelurilor.

De la prăbuşirea în 1991 a blocului comunist, a apărut un nou segment al populaţiei: fetele şi femeile sărace. Ridicarea restricţiilor, privatizarea şi adâncirea prăpastiei dintre clasele sociale fac ca delincvenţa, sărăcia şi şomajul să ia amploare. Multe femei şi fete din Rusia şi din Europa Răsăriteană au devenit sursă de profit pentru prostituţia internaţională organizată. „Există mai puţine riscuri când faci trafic de fiinţe umane decât când faci trafic de droguri“, a afirmat Anita Gradin, fostă membră a Comisiei Europene de Justiţie.

Copilării pierdute

Într-o mică fabrică de covoare din Asia, copii de numai cinci ani muncesc de la ora 4 dimineaţa până la 11 seara fără să fie plătiţi. În multe cazuri, sănătatea copiilor care muncesc, ca aceştia, este expusă la mari riscuri cauzate de: utilajele nesigure, orele îndelungate de muncă într-un mediu slab luminat şi neaerisit şi expunerea la substanţe chimice toxice folosite la fabricare. *

 De ce sunt copiii atât de căutaţi ca muncitori? Deoarece mâna de lucru a copiilor este ieftină şi, prin natura lor, copiii sunt docili, uşor de disciplinat şi prea înspăimântaţi ca să se plângă. Statura lor mică şi degetele lor agile sunt considerate de patronii lipsiţi de scrupule un bun de preţ pentru îndeplinirea anumitor tipuri de muncă, cum ar fi ţesutul de covoare. Deseori, acestor copii li se dau locuri de muncă, în timp ce părinţii lor stau acasă şi nu muncesc.

Pentru ca suferinţa lor să fie şi mai mare, copiii folosiţi la munci casnice sunt deosebit de expuşi riscului de a fi abuzaţi sexual sau fizic. Mulţi copii sunt răpiţi, ţinuţi în case izolate, iar noaptea legaţi cu lanţuri ca să nu scape. Ziua, ei sunt puşi, probabil, să muncească la construirea de drumuri şi la scoaterea pietrei din cariere.

Altă modalitate prin care copilăria este pierdută este căsătoria servilă. Organizaţia Anti-Slavery International prezintă un caz tipic: „Unei fetiţe de 12 ani i se spune că familia a aranjat căsătoria ei cu un bărbat de 60 de ani. Aparent, fetiţa are dreptul de a refuza, dar, practic, ea nu are posibilitatea de a-şi exercita acest drept şi nu este conştientă că poate face acest lucru“.

Sclavi ai datoriilor

Sute de mii de muncitori sunt ţinuţi în servitute faţă de patronii lor şi la locurile lor de muncă, din cauza unor împrumuturi care li s-au acordat lor sau părinţilor lor. În mod obişnuit, servitutea pentru datorii apare de cele mai multe ori în zonele agricole, în care muncitorii lucrează ca servitori sau ca agricultori. În unele cazuri, datoriile sunt transmise de la o generaţie la alta, astfel că membrii familiei rămân permanent în servitute. În alte cazuri, patronii cărora li se datorează bani vând datoria altui patron. În cazuri extreme, cei ce muncesc în servitute pentru datorii nu sunt plătiţi deloc pentru munca pe care o prestează. Sau, probabil, sunt ţinuţi în servitute plătindu-li-se de fiecare dată doar un avans mic din salariu pentru ca aceştia să rămână în servitute faţă de patron.

Sclavia rituală

Binti, din vestul Africii, are 12 ani şi este una dintre miile de fete care slujesc ca trocosi, care în limba ewe înseamnă „sclave ale zeilor“. Ea a fost forţată să ducă o viaţă de sclavă şi să ispăşească un delict pe care nu l-a  comis: violul care a dus la venirea sa pe lume! În prezent, responsabilităţile ei se limitează la îndeplinirea treburilor casei pentru un preot fetişist local. Mai târziu, responsabilităţile lui Binti vor creşte cuprinzând oferirea de servicii sexuale preotului, care este proprietarul ei. Când va ajunge la o vârstă medie, Binti va fi înlocuită; preotul îşi va găsi alte fete atrăgătoare care să-i slujească drept trocosi.

Asemenea lui Binti, mii de victime ale sclaviei rituale sunt oferite de familiile lor pentru a munci ca adevărate sclave din dorinţa de a ispăşi o faptă interpretată drept păcat sau o încălcare a poruncii sfinte. În mai multe părţi ale lumii, fetele şi femeile sunt obligate să îndeplinească anumite îndatoriri religioase şi să ofere servicii sexuale unor preoţi sau altor persoane, sub pretextul că sunt căsătorite cu o zeitate. În multe cazuri, femeile îndeplinesc şi alte servicii care nu sunt plătite. Ele nu sunt libere să-şi părăsească locuinţa sau munca şi, deseori, rămân în servitute mulţi ani.

Sclavia tradiţională

Deşi majoritatea ţărilor pretind că au abolit din punct de vedere juridic sclavia, în unele zone s-a remarcat recent o renaştere a sclaviei tradiţionale. De obicei, acest lucru se întâmplă în regiunile sfâşiate de războaie civile sau de conflicte armate. „În zonele de conflict, legea a fost efectiv suprimată, informează Anti-Slavery International, şi, fără a le fi frică de pedeapsă, soldaţii şi miliţienii înarmaţi îi pot forţa pe oameni să muncească pentru ei fără să-i plătească . . .; practici de acest gen au fost semnalate îndeosebi în zonele controlate de grupuri armate care nu sunt încă recunoscute pe plan internaţional.“ Cu toate acestea, potrivit aceleiaşi organizaţii, „s-au primit rapoarte recente referitoare la soldaţi care îi obligă pe civili să lucreze ca sclavi, în afara oricărui cadru juridic. Se mai spune că unii soldaţi şi miliţieni s-au angajat în traficul cu sclavi, vânzându-i pe aceia pe care i-au capturat ca să muncească pentru alţii“.

Din nefericire, blestemul sclaviei continuă să chinuie omenirea prin multele ei forme şi deghizări. Gândiţi-vă din nou la numărul celor implicaţi, la milioanele de oameni care suferă în sclavie pe întregul glob. Apoi, gândiţi-vă la unul sau doi dintre sclavii moderni a căror poveste aţi citit-o în aceste pagini, probabil la Lin-Lin sau la Binti. Doriţi ca fenomenul sclaviei moderne să ia sfârşit? Va fi vreodată abolirea sclaviei o realitate? Înainte ca acest lucru să se realizeze, trebuie să aibă loc schimbări radicale. Vă rugăm să citiţi despre aceste schimbări în articolul care urmează.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 6]

ÎN CĂUTARE DE SOLUŢII

Diverse organizaţii oficiale, cum ar fi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi Organizaţia Internaţională a Muncii, stabilesc şi implementează cu sârguinţă strategii de eliminare a sclaviei moderne. În plus, o mulţime de organizaţii neguvernamentale, cum ar fi Anti-Slavery International şi Human Rights Watch, depun eforturi pentru sensibilizarea publicului la sclavia modernă şi pentru emanciparea victimelor acesteia. Unele dintre aceste organizaţii au ca obiectiv introducerea unor etichete speciale care să indice că obiectele nu sunt produse de sclavi sau de copii care muncesc. Alte organizaţii cer cooperarea legislaţiei din ţările în care se organizează „excursii sexuale“, astfel încât cei ce au relaţii sexuale cu copii să poată fi daţi în judecată după întoarcerea lor în ţara natală. Unii susţinători ai drepturilor omului au mers până acolo încât îi plătesc pe traficanţii şi pe stăpânii de sclavi cu sume foarte mari pentru a elibera cât mai mulţi sclavi posibil. Acest lucru a iscat controverse, deoarece aceste practici pot da naştere unei pieţe de sclavi lucrative şi pot duce la creşterea preţului acestora.

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Multe fete sunt obligate să se căsătorească

[Provenienţa fotografiei]

NAŢIUNILE UNITE/J.P. LAFFONT

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Sclavi, stând la coadă la mâncare

[Provenienţa fotografiei]

Ricardo Funari

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Uneori, copiii sunt luaţi cu forţa în armată

[Provenienţa fotografiei]

NAŢIUNILE UNITE/J.P. LAFFONT