„Trebuie să-mi pun încrederea în Dumnezeu“
„Trebuie să-mi pun încrederea în Dumnezeu“
La o Sală a Regatului aparţinând Martorilor lui Iehova din oraşul Edmonton, provincia Alberta (Canada) a fost lăsată următoarea scrisoare.
„Dragă mesagerule,
Prin intermediul acestor rânduri vreau să-i mulţumesc persoanei care, probabil fără să-şi dea seama, a făcut un miracol în viaţa mea.
Cu două săptămâni în urmă, eu şi soţul meu eram în toiul unei discuţii aprinse. Tocmai îi spusesem soţului: «E prea mult; pur şi simplu nu cred că pot trece peste asta». Chiar atunci a sunat cineva la uşă. Ne-am trezit în faţa uşii cu un Martor al lui Iehova, dar era prea târziu ca să ne mai ascundem.
Când am deschis uşa eram prea răvăşită ca să pot asculta ce-mi spunea acesta. Mi-amintesc totuşi cuvintele «copii» şi «familie». Bărbatul a scos din geantă o carte intitulată Secretul unei familii fericite. Când am văzut titlul am început să plâng şi nu m-am mai putut opri. S-a uitat la mine, după care şi-a cerut scuze pentru deranj, mi-a dat cartea şi a plecat.
Care e miracolul? Mi-a adus aminte că, atunci când nu ştiu ce să fac, să nu mă îngrijorez, deoarece Dumnezeu ştie ce e de făcut. Trebuie să-mi pun încrederea în Dumnezeu. El ne trimite chiar şi un mesager. Mulţumesc.“
Din cartea Secretul unei familii fericite pot trage foloase toţi membrii familiei. Iată câteva dintre capitolele sale instructive: „Ocrotiţi-vă familia de influenţele distructive“, „Păstraţi pacea în familia voastră“ şi „Puteţi depăşi problemele care îi aduc prejudicii unei familii“.
Pentru a primi un exemplar, vă rugăm să completaţi cuponul de mai jos şi să-l trimiteţi prin poştă la adresa menţionată pe el sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste. Veţi primi sugestii concrete care vă vor ajuta să vă rezolvaţi problemele şi să faceţi din viaţa de familie acel cămin plăcut pe care l-a avut în vedere Creatorul nostru când a instituit familia.
□ Vă rog să-mi trimiteţi cartea Secretul unei familii fericite.
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.