Un secret bine păstrat

„Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavia şi traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.“ — Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

DATA următoare când vă puneţi zahăr în cafea, gândiţi-vă la Prevot, un haitian căruia i s-a promis un loc de muncă bun în altă ţară din Antile. În loc să primească ceea ce i s-a promis, el a fost vândut cu opt dolari.

Prevot a avut aceeaşi soartă cu a altor mii de conaţionali ai lui care sunt duşi în sclavie şi forţaţi să taie trestie-de-zahăr timp de şase sau şapte luni, muncă pentru care li se dau puţini bani sau nu sunt plătiţi deloc. Aceşti captivi sunt ţinuţi în condiţii mizere şi într-o mare înghesuială. După ce li se iau toate bunurile, li se dau macete. Pentru a-şi face rost de mâncare, ei trebuie să muncească. Dacă încearcă să scape, pot fi bătuţi.

Să ne gândim la Lin-Lin, o fetiţă din sud-estul Asiei. Ea avea 13 ani când mama ei a murit. O agenţie de plasare a forţei de muncă a cumpărat-o de la tatăl ei cu 480 de dolari americani, promiţându-i un loc de muncă bun. Preţul plătit pentru ea a fost numit „un avans la salariul ei“, o modalitate sigură de a o ţine pentru totdeauna sclavă noilor ei proprietari. În loc să i se dea un loc de muncă decent, Lin-Lin a fost dusă la un bordel, unde clienţii îi plătesc proprietarului câte 4 dolari pe oră pentru ea. Lin-Lin este de fapt captivă, deoarece nu poate pleca până nu îşi achită datoria. Aceasta include preţul plătit de proprietarul bordelului pentru ea, precum şi dobânda şi cheltuielile. Dacă refuză să se conformeze dorinţelor proprietarului, Lin-Lin ar putea fi bătută sau torturată. Mai rău decât atât, dacă încearcă să scape, ea ar putea fi ucisă.

Libertate pentru toţi?

Majoritatea oamenilor cred că sclavia nu mai există. Într-adevăr, după nenumărate convenţii, declaraţii şi regulamente, sclavia a fost abolită în mod oficial în multe ţări. Pretutindeni, dezgustul faţă de sclavie este declarat sus şi tare. Legile naţionale interzic sclavia, iar abolirea acesteia este păstrată cu sfinţenie de instrumentele internaţionale, demn de remarcat fiind articolul 4 al Declaraţiei universale a drepturilor omului, adoptată în 1948, citat mai sus.

Cu toate acestea, sclavia continuă să existe şi să înflorească, chiar dacă pentru unii, ea este un secret bine păstrat. De la Phnom Penh la Paris, de la Bombay la Brasília, milioane de semeni ai noştri — bărbaţi, femei şi copii — sunt obligaţi să trăiască şi să muncească ca sclavi sau în condiţii asemănătoare sclaviei. Organizaţia Anti-Slavery International, cel mai vechi organism de supraveghere a muncii forţate, cu sediul la Londra, estimează că numărul celor care trăiesc în sclavie se ridică la sute de milioane. Într-adevăr, în prezent în lume s-ar putea să existe mai mulţi sclavi decât oricând în istorie!

Este adevărat că sclavia din ziua de azi nu se caracterizează prin cunoscutele cătuşe, biciuri şi licitaţii. Munca forţată, căsătoria servilă, servitutea pentru datorii, munca copiilor şi, deseori, prostituţia sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute forme contemporane de sclavie. Sclavii pot fi concubini, jochei de cămile, tăietori de trestie-de-zahăr, ţesători de covoare sau constructori de drumuri. Într-adevăr, marea majoritate a acestora nu sunt vânduţi la licitaţie, dar nu sunt trataţi cu mult mai bine decât predecesorii lor. În unele cazuri, viaţa lor este chiar mai tragică.

Cine sunt cei care ajung sclavi? Cum ajung ei sclavi? Ce anume se face pentru a-i ajuta? Se întrevede o abolire completă a sclaviei?

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 4]

CE ESTE SCLAVIA MODERNĂ?

Aceasta este o întrebare la care chiar şi Naţiunilor Unite le-a fost greu să dea un răspuns după ani de eforturi. O definiţie a sclaviei este cea formulată de Convenţia cu privire la sclavie, din 1926, care sună astfel: „Sclavia este situaţia sau condiţia unui individ asupra căruia se exercită atributele dreptului de proprietate sau numai unele dintre ele“. Totuşi, termenul lasă loc interpretărilor. Potrivit ziaristei Barbara Crossette, „sclavia este o etichetă aplicată muncitorilor foarte prost plătiţi, care lucrează pretutindeni în industria de confecţii şi de îmbrăcăminte sportivă şi în atelierele cu condiţii de muncă insalubre din unele oraşe americane. Este folosită pentru a condamna industria sexului şi munca deţinuţilor“.

Mike Dottridge, preşedintele organizaţiei Anti-Slavery International, este de părere că, „întrucât sclavia se pare că îmbracă noi forme — sau întrucât termenul este folosit în sens mai larg — există pericolul să-şi piardă din semnificaţie“. El consideră că „sclavia se caracterizează prin exercitarea dreptului de proprietate sau de control asupra vieţii cuiva“. Ea implică constrângerea şi restrângerea libertăţii de mişcare, faptul că „cineva nu este liber să plece, să-şi schimbe patronul“.

În ziarul The New York Times, Abraham Rosenthal face următoarea observaţie: „Sclavii duc o viaţă de sclavi: sunt supuşi muncii opresive, violului, înfometării, torturii, degradării totale“. El a adăugat: „Cu cincizeci de dolari se poate cumpăra un sclav, aşadar [pentru proprietari] nu are importanţă cât vor supravieţui aceştia înainte ca trupurile lor moarte să fie aruncate în vreun râu“.

[Provenienţa fotografiei]

Ricardo Funari