Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ce s-a întâmplat cu micuţul Peter?

Ce s-a întâmplat cu micuţul Peter?

Ce s-a întâmplat cu micuţul Peter?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ECUADOR

ÎN EDIŢIA din 22 august 1970 (engl.) a revistei Treziţi-vă! a fost publicat un articol intitulat „Operaţie pe cord fără transfuzie de sânge“. Aici era relatată povestea unui băiat canadian de şapte ani, pe nume Peter, căruia, în 1963, a trebuit să i se facă o intervenţie chirurgicală ca să i se salveze viaţa.

Medicul familiei a spus că exista o tehnică medicală prin intermediul căreia valvula cardiacă afectată putea fi reparată. Dar când părinţii lui Peter şi-au dus fiul la un specialist şi l-au întrebat dacă operaţia putea fi efectuată fără transfuzie de sânge, medicul a răspuns: „Nu. Este absolut imposibil. Eu ştiu ce spun“.

Fără să se descurajeze, părinţii lui Peter au continuat să caute şi, în cele din urmă, au găsit un chirurg dispus să efectueze operaţia fără să folosească sânge. Care a fost rezultatul? Deşi Peter a supravieţuit operaţiei, părinţilor lui li s-a zis că numai timpul putea spune dacă intervenţia a fost sau nu reuşită. Aşadar, ce s-a întâmplat cu micuţul Peter?

Când avea 13 ani, întreaga familie a lui Peter s-a mutat în Ecuador (America de Sud) ca să slujească unde nevoia de predicatori ai veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu era mai mare (Matei 24:14). Peter s-a botezat la vârsta de 15 ani, iar la 18 ani a devenit pionier regular (evanghelizator cu timp integral). La 26 de ani a devenit pionier special, slujind într-un orăşel situat în Anzi, la o altitudine de 3 000 de metri. În 1988, la 31 de ani, Peter, împreună cu soţia sa, Isabel, a început să slujească în calitate de supraveghetor itinerant al Societăţii Watch Tower. El continuă şi în prezent această activitate, vizitând în fiecare săptămână câte o congregaţie pentru a-i încuraja pe membrii acesteia.

Într-adevăr, Peter duce o viaţă foarte activă, fără să fi fost necesare alte operaţii. Cât de recunoscători sunt el şi alte mii de Martori pentru colaborarea chirurgilor capabili care respectă drepturile pacienţilor!

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Peter la şapte ani, la scurt timp după operaţie

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Peter şi Isabel Johnston în prezent