Cum se ţine sub control un ucigaş

De la corespondentul nostru din Canada

STĂ la pândă în pădure, cruţându-i pe cei tineri, atacându-i însă pe cei în vârstă. Ucigaşul e micuţ în comparaţie cu prada sa. Se mişcă rapid şi nu e mulţumit până când nu distruge totul. Când victima încearcă să-l izgonească pe acest intrus, se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte. În cele din urmă, atacatorul învinge.

Cine este acest duşman? Atacatorul este micuţul gândac-de-pin-montan (Dendroctonus ponderosae), originar din vestul Americii de Nord. Prada lui este maiestuosul pin din specia Pinus contorta, care poate fi văzut la tot pasul în provincia Columbia Britanică (Canada).

Pădurile de pin reprezintă aproximativ 35% din zona împădurită a provinciei — un teren cu adevărat propice pentru gândacul-de-pin-montan, care are formă cilindrică şi o lungime de numai 3–8 mm. El atacă la început arborii bolnavi şi bătrâni din pinet. Cu toate acestea, pe măsură ce populaţia de gândaci creşte, atacul se extinde şi asupra arborilor adulţi sănătoşi (vezi chenarul „Ciclul vital al gândacului-de-pin-montan“). Epidemiile recente din Columbia Britanică au provocat într-un singur an moartea a 30 de milioane de pini. Se estimează că dintr-un arbore infestat poate ieşi un număr de gândaci suficient de mare ca să ucidă doi arbori de aceeaşi mărime în anul următor.

Gândacul-de-pin-montan este un element natural al ecosistemului din care face parte, iar, alături de incendii, gândacii ajută la refacerea pădurilor de pini ajunse la maturitate. Însă omul a intervenit prin depistarea şi stingerea incendiilor, contribuind astfel la ocrotirea unor mari suprafeţe de arboret matur şi îmbătrânit, arborii de aici fiind folosiţi pentru cherestea. În timp ce acest lucru a dus la ocrotirea habitatelor animalelor sălbatice şi a culoarelor de migraţie, precum şi a pădurilor care sunt folosite în scop industrial şi recreativ, s-a constatat, de asemenea, că se impune ţinerea sub control a gândacului-de-pin-montan. Cum pot fi însă găsiţi şi urmăriţi aceşti micuţi dăunători în ţinuturile sălbatice care se întind pe suprafeţe uriaşe? În cazul în care există o soluţie, ce se poate face pentru a lupta împotriva distrugerilor masive lăsate în urma lor?

Depistarea şi urmărirea

Primul pas în ce priveşte ţinerea sub control a gândacului-de-pin-montan este depistarea lui. Se examinează din avion pădurea uriaşă pentru a căuta arborii a căror coroană a devenit roşie. Acest lucru arată că arborele respectiv a fost infestat. Nu este greu de identificat o coroană roşiatică din bolta verde a pădurii. Locul unde se află arborii infestaţi, precum şi numărul arborilor roşii sunt determinate cu ajutorul sistemului de poziţionare globală (GPS). Datele sunt înregistrate şi stocate cu atenţie într-un calculator portabil. Apoi ele sunt încărcate în calculatoarele de birou şi, cu ajutorul unor sisteme informatice geografice de mare eficienţă,  sunt suprapuse pe hărţile detaliate ale suprafeţei împădurite. Sunt numerotate toate zonele infestate, după care este întocmită o listă cu coordonatele zonelor. Acestea sunt extrem de importante pentru echipa de la sol trimisă să verifice gradul de infestare.

Însă nu arborii a căror culoare a devenit roşie pun, de fapt, pădurea în pericol, ci arborii verzi care sunt atacaţi. Aceştia sunt, de obicei, identificaţi după tubul de răşină din jurul găurii prin care gândacul a intrat în scoarţă şi după resturile fine de rumeguş de la rădăcina arborelui. Toţi arborii infestaţi sunt marcaţi cu o bandă de plastic şi numerotaţi cu vopsea. Se înregistrează numărul arborilor atacaţi şi caracteristicile terenului, precum şi alte informaţii necesare pentru a ajuta agenţiile care se ocupă de această problemă să decidă ce anume trebuie să se facă pentru a ţine sub control infestarea, împiedicând răspândirea dăunătorilor.

Metode de control

Dacă o zonă infestată este destul de extinsă pentru a se impune efectuarea exploatărilor forestiere, este trimisă o altă echipă pentru a cartografia zona. Se trimite apoi la Ministerul Silviculturii spre aprobare un plan al exploatărilor forestiere. Compania forestieră îşi asumă şi responsabilitatea de a reîmpăduri zona şi de a se îngriji de puieţi până când pot fi lăsaţi să crească fără supraveghere. Această procedură permite utilizarea arborilor şi, în plus, ajută la ţinerea sub control a infestării, împiedicând răspândirea dăunătorilor, şi contribuie la creşterea unei noi păduri.

Dacă exploatările forestiere nu sunt convenabile, se recomandă probabil un tratament aplicat fiecărui arbore. Acesta ar putea consta în injectarea unor pesticide în arborele infestat sau tăierea arborelui şi arderea lui chiar pe locul unde a crescut. Această ultimă metodă de control se efectuează spre sfârşitul iernii sau la începutul primăverii, înainte să apară gândacii, şi este foarte eficientă, dar necesită multă muncă. Dale, un specialist în depistarea şi ţinerea sub control a acestui tip de infestare, le prezintă cititorilor revistei Treziţi-vă! o zi obişnuită de lucru.

„Pentru început trebuie să conducem maşina cu multă îndemânare pe nişte drumuri înguste, cu o singură bandă, pe care circulă şi camioane uriaşe încărcate cu buşteni. Din motive de siguranţă folosim un radio bidirecţional pentru a urmări circulaţia de pe aceste drumuri. Când ajungem la capătul drumului, descărcăm snowmobilele (vehicule cu şenile pentru zăpadă) şi săniile şi ne continuăm cu greu drumul prin pădure. GPS-ul şi busolele sunt împachetate cu grijă; la fel şi ferăstraiele cu lanţ, benzina, uleiul, topoarele, radiourile, rachetele de zăpadă şi echipamentul de prim ajutor. Traversăm o zonă de câţiva kilometri cu mlaştini, suprafeţe despădurite şi  vechi poteci prin desişuri. Când snowmobilele nu mai fac faţă terenului, ne punem în picioare rachetele de zăpadă, care ne ajută să mergem pe jos, chiar dacă cu o oarecare greutate, stratul de zăpadă atingând în unele locuri grosimea de 120 de centimetri.

Pe porţiunile în care nu ştim cum este terenul ne e destul de greu să cărăm în spate echipamentul, care cântăreşte în jur de 15 kilograme. Din cauza efortului mare, inima ne bate cu putere. Cât de fericiţi suntem când găsim locul căutat! Dar abia acum începe adevărata muncă. Un muncitor calificat doboară arborii infestaţi cu precizia unui trăgător de elită. Apoi, echipa intră în acţiune şi taie arborii în bucăţi potrivite pentru a putea fi arse. Scoarţa trebuie arsă complet pentru a distruge toate larvele. Când soseşte timpul să luăm pauza de masă, temperatura de -20°C de afară ne face să apreciem mult focul nostru. Ne încălzim la căldura lui şi ne dezgheţăm sandvişurile. Apoi ne apucăm din nou de lucru. Dar, nu peste mult timp, cerul de iarnă începe să se întunece, amintindu-ne că este timpul să ne întoarcem acasă.“

Munca în sălbăticie

Muncitorii forestieri au o muncă ce îi solicită mult. Aceşti muncitori calificaţi se confruntă cu multe dificultăţi, dar în acelaşi timp le place să se afle în mijlocul creaţiei. Ei admiră peisaje incredibil de frumoase şi au parte de întâlniri de neuitat cu animale sălbatice. Unele întâlniri nu sunt deloc periculoase, de exemplu, când un cocoş-de-munte îşi ia zborul din zăpadă, parcă de sub picioare, sau când o sărmană veveriţă o zbugheşte din vizuina ei şi se urcă în grabă pe un crac al pantalonilor unui muncitor, creând destul de multă nelinişte. Alte întâlniri însă ar putea fi fatale — când eşti urmărit de unul dintre locuitorii pădurilor, mai precis de un urs grizzly sau de un urs negru. Dar, în general, pericolele pot fi reduse la minim dacă aceşti muncitori sunt instruiţi şi atenţi la ce se petrece în jur, putându-se astfel bucura de sălbăticie fără o teamă exagerată.

Se fac progrese extraordinare în ce priveşte utilizarea tehnologiei pentru exploatarea preţioaselor resurse ale pământului. Multe persoane conştiente de situaţia existentă se străduiesc să ocrotească şi să păstreze arborii preţioşi ai planetei noastre, ţinând sub control unii dăunători, cum este şi gândacul-de-pin-montan. Fără îndoială că avem mult mai multe lucruri de învăţat despre minunatele noastre păduri. Aşteptăm cu nerăbdare timpul în care vom putea să ne îngrijim de ele în deplină armonie cu scopul iniţial.

[Chenarul/Diagrama de la pagina 22]

Ciclul vital al gândacului-de-pin-montan

În timpul verii, o femelă-gândac ajunsă la maturitate găureşte scoarţa unui pin şi ajunge până la alburn. După ce se împerechează, ea depune aproximativ 75 de ouă. Ea poartă cu ea în alburn şi o ciupercă cu pigment albastru care împiedică răşina să curgă, ceea ce ar ucide gândacii. Apoi din ouă ies nişte larve asemănătoare viermilor, care se hrănesc cu xilemul arborelui (un ţesut complex). La câteva săptămâni de la atacul încununat cu succes al gândacului, arborele-gazdă moare din cauza întreruperii alimentării cu apă şi elemente nutritive. Larvele se dezvoltă pe timpul iernii, iar vara gândacii zboară şi atacă alţi arbori, repetând ciclul.

[Diagrama]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Adult

Ouă

Larvă

Pupă

[Legenda fotografiilor de la paginile 22, 23]

Un arbore distrus văzut de aproape

Arbori infestaţi

Tuburile de răşină