Potrivit Bibliei

Este potrivit să-i aducem închinare lui Isus?

DE-A lungul secolelor, multe persoane din creştinătate i-au adus închinare lui Isus Cristos ca şi cum el ar fi fost Atotputernicul Dumnezeu. Însă Isus însuşi a îndreptat atenţia doar spre Iehova Dumnezeu şi i-a adus închinare doar lui. De exemplu, când a fost îndemnat să înfăptuiască un act de închinare înaintea Diavolului, Isus a spus: „DOMNULUI Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti“ (Matei 4:10). Mai târziu, Isus şi-a instruit discipolii spunând: „«Tată» să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri“. — Matei 23:9.

Unei femei samaritence, Isus i-a descris tipul de închinare pe care trebuie să i-o aducă oamenii lui Dumnezeu. Închinarea lor trebuie să fie bazată pe spirit şi adevăr. Într-adevăr, „Tatăl caută astfel de adoratori“ (Ioan 4:23, 24). Da, închinarea plină de teamă sfântă trebuie să-i fie adusă doar lui Dumnezeu. Faptul de a-i aduce închinare oricărei alte persoane sau vreunui lucru ar fi o formă de idolatrie, care este condamnată atât în Scripturile ebraice, cât şi în cele greceşti. — Exodul 20:4, 5; Galateni 5:19, 20.

Dar nu arată Biblia că trebuie să ne închinăm şi lui Isus?, ar putea argumenta unii. Nu a spus oare Pavel în Evrei 1:6: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine [lui Isus]“? Cum poate fi înţeles acest verset în lumina a ceea ce spune Biblia cu privire la idolatrie?

Închinarea în Biblie

Mai întâi de toate trebuie să înţelegem ce anume a vrut să spună aici Pavel prin „a se închina“. El a folosit termenul grecesc proskynéo. În lucrarea Unger’s Bible Dictionary se spune că acest termen înseamnă literalmente „a săruta mâna cuiva în semn de reverenţă sau a aduce omagiu“. În lucrarea An Expository Dictionary of New Testament Words, de William Vine, se afirmă că aceste cuvânt „indică un act de reverenţă, înfăptuit fie înaintea unui om . . ., fie înaintea lui Dumnezeu“. În timpurile biblice, de multe ori termenul proskynéo includea ideea de plecăciune înaintea unei persoane de rang înalt.

Să ne gândim la parabola lui Isus referitoare la un sclav care nu i-a putut restitui stăpânului o mare sumă de bani. În această parabolă este folosită o formă a acestui cuvânt grecesc, iar Biblia Cornilescu revizuită în 1991 redă astfel acest verset: „Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat [formă a cuvântului proskynéo] [regelui] şi i-a zis: «Doamne, fii răbdător faţă de mine şi-ţi voi plăti tot».“ (Matei 18:26; sublinierea ne  aparţine). A comis acest om un act de idolatrie? Nicidecum! El nu a făcut altceva decât să exprime reverenţa şi respectul ce i se cuveneau regelui, stăpânului şi superiorului său.

În timpurile biblice, asemenea plecăciuni, sau exprimări ale respectului, erau cât se poate de obişnuite în Orient. Iacov s-a plecat de şapte ori în timp ce se apropia de fratele său, Esau (Geneza 33:3). Fraţii lui Iosif s-au prosternat, sau au făcut o plecăciune, înaintea lui în semn de respect pentru poziţia pe care o avea la curtea egipteană (Geneza 42:6). Având în vedere aceste lucruri, putem înţelege mai bine ce s-a petrecut când astrologii l-au găsit pe copilaşul Isus, pe care l-au recunoscut ca ‘împărat al iudeilor’. Potrivit Bibliei Cornilescu, relatarea spune că „s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat [proskynéo]“. — Matei 2:2, 11.

Este clar, aşadar, că termenul proskynéo, redat în unele traduceri ale Bibliei prin „a se închina“, nu este rezervat în exclusivitate tipului de închinare ce i se cuvine lui Iehova Dumnezeu. Acesta se mai poate referi la respectul şi la onoarea arătate altei persoane. În dorinţa de a evita orice neînţelegere, unele traduceri ale Bibliei redau termenul proskynéo din Evrei 1:6 în felul următor: „Să-i aducă omagiu“ (New Jerusalem Bible şi Traducerea lumii noi), „să-l onoreze“ (The Complete Bible in Modern English) sau „să se plece înaintea lui“ (Twentieth Century New Testament).

Isus merită să i se aducă omagiu

Este Isus demn de un asemenea omagiu? Mai mult ca sigur! În scrisoarea sa către evrei, apostolul Pavel spune că, în calitate de „moştenitor al tuturor lucrurilor“, Isus „S-a aşezat la dreapta Măririi, în locurile preaînalte“ (Evrei 1:2–4). Prin urmare, „în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn“. — Filipeni 2:10, 11.

Este demn de remarcat că, în curând, Cristos se va folosi de această poziţie înaltă şi de marile puteri executive pe care le comportă ea pentru a transforma pământul într-un paradis. În virtutea jertfei sale de răscumpărare şi sub îndrumarea lui Dumnezeu, Isus va înlătura tristeţea, durerea şi suferinţa de pe pământ, iar aceasta spre folosul celor care se supun domniei sale drepte. Nu este el demn, aşadar, de onoarea, respectul şi ascultarea noastră? — Psalmul 2:12; Isaia 9:6; Luca 23:43; Apocalipsa 21:3, 4.

„Un Dumnezeu care pretinde o devoţiune exclusivă“

Însă Biblia arată cu claritate că închinarea noastră — adică devoţiunea şi reverenţa religioase — trebuie adusă doar lui Dumnezeu. Moise l-a descris ca pe „un Dumnezeu care pretinde o devoţiune exclusivă“. Iar Biblia ne îndeamnă să ne ‘închinăm Celui care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!’. — Deuteronomul 4:24, NW; Apocalipsa 14:7.

Cu siguranţă, Isus are un rol central în adevărata închinare, un rol care merită onoarea şi respectul nostru (2 Corinteni 1:20, 21; 1 Timotei 2:5). El este unicul mijloc prin care ne putem apropia de Iehova Dumnezeu (Ioan 14:6). Drept urmare, adevăraţii creştini trebuie să-i aducă închinare doar lui Iehova Dumnezeu, Cel Atotputernic.