Vasa — De la dezastru la atracţie

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SUEDIA

ERA 10 august 1628: o frumoasă zi de vară la Stockholm, capitala Suediei. Oamenii se îmbulzeau pe cheiurile portului în timp ce grandiosul vas regal de război Vasa, după trei ani cât a fost în construcţie, pornea în voiajul lui inaugural, alăturându-se astfel flotei suedeze.

Vasa nu era o navă de război obişnuită. Regele Gustav II Adolf Vasa a vrut ca aceasta să fie cel mai puternic vas din lume. Unii spun că regele a ordonat construirea unei punţi secundare pentru tunuri după ce a auzit că danezii construiau un vas cu două punţi pentru tunuri. El dorea ca vasul care purta numele familiei sale să nu aibă egal.

Voiajul inaugural trebuia să fie o etalare ostentativă a puterii şi a gloriei regale. Vasul era prevăzut cu 64 de tunuri şi împodobit cu peste 700 de sculpturi şi ornamente. Valoarea lui se ridica la peste 5 la sută din produsul naţional brut al Suediei. Această puternică maşină de război şi expoziţie plutitoare de artă era, probabil, cel mai măreţ vas construit până atunci. Nu este de mirare că oamenii îl ovaţionau cu mândrie în timp ce trecea cheiurile Stockholmului!

Dezastru şi umilire

Însă Vasa nu reuşise să navigheze decât aproximativ un kilometru când o rafală puternică de vânt a făcut-o să se încline. Apa a pătruns înăuntru ca un şuvoi, prin orificiile pentru tunuri, care erau deschise, şi vasul s-a scufundat. Probabil, a fost cel mai scurt voiaj inaugural din istoria navigaţiei!

Spectatorii erau năuciţi. Gloria Marinei Suedeze se scufundase în propriul port, nu în bătălie sau într-o furtună puternică, ci la o simplă rafală de vânt. Moartea celor aproximativ 50 de persoane aflate la bord a mărit consternarea. În loc de obiect al mândriei naţionale, Vasa a devenit sinonim cu dezamăgirea şi dezonoarea.

A fost convocată o instanţă judecătorească pentru găsirea celor răspunzători de catastrofa umilitoare. Dar nici o persoană nu a fost acuzată, probabil deoarece mărturiile îi incriminau atât pe rege, cât şi pe comandantul secund al flotei suedeze, viceamiralul Klas Fleming.

Cererile regelui îi obligaseră pe constructori să lucreze cu metode pe care nu le cunoşteau. Prin urmare, Vasa era un vas foarte disproporţionat. Cu câtva timp înainte de răsturnare, viceamiralul Fleming făcuse demersuri pentru efectuarea unui test de stabilitate. Treizeci de oameni au alergat în linie, unul alături de altul, de pe o parte a vasului pe cealaltă. După trei ture, amiralul şi-a dat seama că, dacă continuau, vasul s-ar fi răsturnat chiar în acel moment. Aşadar a oprit testul, dar nu a oprit voiajul inaugural. Fiind implicate personalităţi atât de importante ca regele şi viceamiralul, acuzaţiile au fost retrase.

În perioada 1664–1665, un fost ofiţer din armata suedeză a recuperat majoritatea tunurilor de pe Vasa cu ajutorul unui simplu clopot scufundător. După aceea, treptat Vasa a fost dată uitării în timp ce se cufunda tot mai mult în mâlul aflat la o adâncime de 30 de metri sub nivelul mării.

Vasa e scoasă din mâl

În august 1956, Anders Franzén, un arheolog amator, a folosit un ciupitor ca să aducă la suprafaţă o bucată de stejar de pe fundul mării. De ani de zile, el studia documentele vechi şi cerceta fundul mării pentru a găsi Vasa. În sfârşit o găsise. Prin intermediul unei delicate operaţii de recuperare, Vasa a fost scoasă din mâl şi adusă întreagă, cu mare atenţie, pe sub apă până la doc.

La 24 aprilie 1961, cheiurile din Stockholm erau din nou pline de spectatori veseli. După 333  de ani, cât a stat pe fundul mării, Vasa a renăscut — de această dată ca atracţie turistică şi comoară pentru arheologii marini. Peste 25 000 de obiecte constituind vestigii culturale au dezvăluit detalii fascinante despre acest vas de război din secolul al XVII-lea şi, de asemenea, au furnizat detalii unice cu privire la construcţiile navale şi sculptura din acea perioadă.

Cum a fost posibil să se păstreze atât de bine Vasa şi obiectele de pe ea? Unii factori care au contribuit la conservarea vasului au fost următorii: vasul era nou când s-a scufundat, mâlul are un efect conservator, iar molusca marină teredo navalis, care distruge lemnul, nu supravieţuieşte în apa cu un conţinut scăzut de sare.

Vasa avea 120 de tone de balast. Specialiştii au estimat că, pentru a fi stabil, vasul avea nevoie de o cantitate de balast de peste două ori mai mare, dar nu exista spaţiu suficient pentru balast. De asemenea, o astfel de greutate în plus ar fi făcut ca orificiile inferioare pentru tunuri să fie mai aproape de apă. Vasa avea un aspect măreţ, dar faptul că nu avea o bună stabilitate a destinat-o dezastrului.

În prezent, fiind cel mai vechi vas păstrat în întregime şi pe deplin identificat din lume, Vasa este în siguranţă în propriul ei muzeu. Anual, 850 000 de vizitatori îşi pot face o idee despre fastul regal din secolul al XVII-lea, îngheţat de timp ca urmare a catastrofei din 1628. Este o aducere-aminte a nesăbuinţei celor ce aveau autoritate, care, din cauza egotismului şi a neglijenţei, au lăsat la o parte metodele corecte de construire a navelor.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Regele Gustav II Adolf Vasa

[Provenienţa ilustraţiei]

Fotografia: Nationalmuseum, Stockholm

[Legenda ilustraţiilor de la paginile 24, 25]

După ce a stat mai bine de 300 de ani pe fundul mării, „Vasa“ este acum o atracţie a lumii

[Provenienţa ilustraţiilor]

Genom tillmötesgående från Vasamuseet, Stockholm

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 25]

Målning av det kapsejsande Vasa, av konstnär Nils Stödberg