Îşi dezvăluie anaconda secretele?

De la un redactor al revistei Treziţi-vă!

NU ŞTIU cum stau lucrurile în cazul vostru, dar pe mine şerpii uriaşi m-au fascinat întotdeauna mult mai mult decât alte animale. Şi, dacă tot vorbim despre şerpi uriaşi, haideţi să vorbim despre şerpii anaconda, care fac parte din familia Boidae. Este curios însă că, în pofida dimensiunilor lor enorme, până nu demult se cunoşteau puţine lucruri despre comportamentul acestor şerpi.

În 1992, biologul Jesús Rivas împreună cu cercetătorii de la Organizaţia pentru Conservarea Faunei (OCF) cu sediul la New York au început să studieze pentru prima oară aceşti giganţi în mediul lor natural. * Când am citit că acest studiu pe teren, care a durat şase ani şi a fost efectuat într-o regiune mlăştinoasă din Venezuela, a dezvăluit noi detalii, m-am întrebat ce descoperiri s-au făcut. Voi încerca să aflu astăzi.

Despre denumiri şi specii

Într-o după-amiază însorită, plec de la biroul meu din Brooklyn (New York) şi mă îndrept spre sediul OCF, aflat în Bronx Zoo, din New York. Am făcut deja suficiente cercetări ca să cunosc câte ceva despre anaconda.

Oricât de ciudat ar părea, se presupune că denumirea de anaconda îşi are originea departe de locuinţa sud-americană a şarpelui. Unii spun că aceasta provine din limba tamil, şi anume din cuvintele anai, care înseamnă „elefant“, şi kolra, care înseamnă „ucigaş“. Alţii sunt de părere că provine din limba sinhala, mai precis, din cuvântul henakandayā (hena, care înseamnă „fulger“, şi kanda, care înseamnă „tulpină“). Se pare că cuvintele din sinhala — care la început erau folosite cu referire la pitoni în Sri Lanka — au fost aduse din Asia în America de Sud de negustorii portughezi.

Că veni vorba despre termeni improprii, nici numele oficial al şerpilor  anaconda, şi anume Eunectes murinus, nu este chiar corect. Eunectes înseamnă „bun înotător“, fapt care corespunde realităţii. Dar murinus înseamnă „de culoarea şoarecelui“. Pentru un şarpe cu o piele măslinie-verzuie, acest nume „nu se prea potriveşte“, se spune într-o lucrare de referinţă.

Mai e un lucru care trebuie amintit cu privire la denumirile ştiinţifice şi speciile acestui animal. În publicaţiile despre anaconda, de obicei se afirmă că există două specii de anaconda. Despre una dintre ele — şarpele anaconda verde, sau boa-de-apă, care se târăşte îndeosebi prin mlaştinile bazinului Amazonului şi al fluviului Orinoco şi în Guyana — vom vorbi în acest articol. Cealaltă specie e şarpele anaconda galben (Eunectes notaeus), care este mai mic şi trăieşte în Paraguay, în sudul Braziliei şi în nordul Argentinei.

Întâlnirea cu un specialist

Iată-mă ajuns la Bronx Zoo. Acest parc zoologic ce se întinde pe o suprafaţă de 107 hectare de pădure adăposteşte peste 4 000 de animale, printre care aproximativ 12 şerpi anaconda. Îmbrăcat într-o uniformă kaki, William Holmstrom, de la Departamentul de Erpetologie (studiul reptilelor) al OCF, mi-a ieşit în întâmpinare la intrarea în parcul zoologic. Dl Holmstrom — un newyorkez în vârstă de 51 de ani, cu ochelari, mustaţă şi toată faţa un zâmbet — este responsabil cu colecţia de reptile de diferite specii a parcului şi a participat la studiul pe teren efectuat în Venezuela asupra şerpilor anaconda. Potrivit spuselor lui, oamenii de ştiinţă recunosc în prezent existenţa celei de-a treia specii de anaconda (Eunectes deschauenseei), care trăieşte în nord-estul Braziliei şi pe coasta Guyanei Franceze. * În această după-amiază, dl Holmstrom îmi va fi ghid.

Nu-mi trebuie mult timp ca să-mi dau seama că ghidul meu adoră şerpii aşa cum altora le plac foarte mult pudelii sau papagalii. El îmi spune că, încă de când era copil, locuinţa părinţilor lui a adăpostit salamandre, broaşte şi alte animale asemănătoare. „Tata le iubea. Mama le tolera.“ Este inutil să mai spunem că dl Holmstrom îi seamănă tatălui său.

Dimensiuni impresionante şi diferenţe radicale

Odată ajunşi la secţia reptilelor veche de 100 de ani, amândoi ne oprim în faţa unei îngrădituri care adăposteşte un anaconda. Deşi privesc animalul pe care m-am aşteptat să-l văd, totuşi nu-mi pot stăpâni uluirea. Mă impresionează dimensiunile lui extraordinare. Capul, mai mare decât mâna unui om, cu un nas turtit, pare pitic în comparaţie cu corpul lui masiv. Ghidul îmi spune că această reptilă impresionantă este o femelă lungă de 5 metri, care cântăreşte 80 de kilograme. Deşi corpul ei este aproape la fel de gros ca un stâlp de telefon, aflu că nu este decât o „junioară“ în comparaţie cu deţinătoarea recordului mondial: o femelă dolofană capturată în 1960, care, potrivit estimărilor, cântărea în jur de 227 de kilograme.

Nici un mascul anaconda nu poate atinge, nici măcar în vis, asemenea dimensiuni impresionante. Deşi erpetologii ştiau că masculii anaconda sunt mai mici decât femelele, în urma studiului pe teren s-a descoperit că sunt atât de mici în comparaţie cu femelele, încât par nişte versiuni miniaturale ale acestora. De fapt, studiul a arătat că femelele sunt, în medie, de aproape cinci ori mai mari decât masculii. Diferenţa radicală dintre sexe în ce priveşte dimensiunile  poate fi înşelătoare, aşa cum a descoperit biologul Jesús Rivas. El avea un pui de anaconda ca animal preferat, dar se tot întreba de ce îl muşca mereu micuţul. Doar în timpul studiului pe teren şi-a dat seama că îngrijea un mascul anaconda adult şi iritat!

Se caută anaconda! Recompensa aşteaptă

Deşi corpul masiv al şarpelui anaconda este principala lui caracteristică, şi lungimea este impresionantă. Este adevărat, şerpii anaconda nu sunt atât de pantagruelici cum îi prezintă Hollywoodul, — într-un film, un anaconda avea o lungime de 12 metri —, totuşi, rămâi impresionat numai gândindu-te la lungimea maximă de aproximativ 9 metri pe care o pot atinge.

Puţini anaconda ating astfel de dimensiuni. Cele mai mari femele capturate pe parcursul studiului aveau 90 de kilograme şi măsurau 5 metri lungime. De fapt, şerpii anaconda ce depăşesc aceste dimensiuni sunt atât de greu de găsit, încât recompensa de 1 000 de dolari oferită în urmă cu aproximativ 90 de ani de Organizaţia Zoologică din New York (precursoarea OCF-ului) pentru prinderea unui şarpe viu care să depăşească lungimea de 9 metri nu a fost dată nimănui până în prezent. „În fiecare an primim două sau trei telefoane de la persoane din America de Sud care cer recompensa, dar, când le spunem să ne trimită dovezi cu privire la prada lor ca să avem motive întemeiate de a ne deplasa la faţa locului pentru a verifica dacă lucrurile stau aşa sau nu, dovezile nu sosesc niciodată“, spune dl Holmstrom. Apropo, recompensa oferită celui care prinde un şarpe de 9 metri s-a ridicat în prezent la 50 000 de dolari!

Foarte aproape

Îmi urmez ghidul în timp ce mă conduce la al doilea etaj al secţiei reptilelor, un sector îngrădit şi amenajat pentru împerechere. Aici aerul este cald şi umed. Pentru a-mi da posibilitatea să-mi privesc fără oprelişti subiectul de interes, dl Holmstrom deschide uşa unei îngrădituri care adăposteşte o femelă anaconda imensă.

În acest moment ne despart de animal aproximativ 2 metri, nimic mai mult. Femela anaconda îşi ridică încet capul şi îl îndreaptă direct spre noi. Acum ne mai desparte doar un metru de capul şarpelui.

„Ar fi bine să ne retragem“, spune sec dl Holmstrom. „S-ar putea să fie în căutare de hrană.“ Accept fără ezitare. El închide uşa îngrăditurii, iar capul şarpelui se retrage puţin câte puţin, până când ajunge în centrul corpului încolăcit.

Dacă reuşiţi să ignoraţi privirea plină de ură a unui anaconda şi îi observaţi cu atenţie capul cu dungi roşii, veţi vedea că are trăsături deosebite. De exemplu, ochii şi nările şarpelui constituie cel mai înalt punct al capului. Acest lucru îi permite şarpelui să-şi scufunde în apă corpul şi capul şi să-şi lase afară doar ochii şi nările, un mod foarte asemănător celui în care procedează aligatorii. Acest lucru explică felul în care se apropie şarpele de pradă, rămânând în acelaşi timp camuflat.

Încolăciri puternice şi maxilare flexibile

Anaconda nu este un şarpe veninos. El ucide încolăcindu-se strâns în jurul prăzii. Nu-şi zdrobeşte prada, ci, de fiecare dată când victima expiră, şarpele îşi intensifică strânsoarea, până când neajutorata victimă se sufocă. Aproape orice — de la raţe la căprioare — este o pradă uşoară pentru un anaconda. Totuşi, sunt rare rapoartele demne de încredere referitoare la oameni mâncaţi de anaconda.

Întrucât şerpii nu pot să-şi mestece sau să-şi sfâşie hrana, anaconda nu are încotro decât să-şi  înghită întreagă prada moartă — chiar dacă aceasta este mult mai voluminoasă decât şarpele. De fapt, dacă aţi putea să apucaţi hrana ca un anaconda, aţi prinde cu buzele o nucă de cocos şi aţi înghiţi-o întreagă la fel de uşor cum aţi înghiţi o alună. Cum face anaconda acest lucru?

„Îşi plimbă capul pe pradă“, spune dl Holmstrom. El precizează că maxilarele şarpelui anaconda sunt prinse de cap în aşa fel încât au o mare mobilitate. Înainte de a-şi înfige dinţii într-o pradă voluminoasă, anaconda îşi poate lăsa maxilarul inferior în jos şi şi-l poate întinde. Apoi îşi împinge înainte o parte a maxilarului inferior, agaţă prada cu dinţii lui îndreptaţi spre interior şi trage acea parte a maxilarului împreună cu prada înăuntru. După aceea repetă mişcarea cu cealaltă jumătate a maxilarului inferior. Într-o oarecare măsură, anaconda poate face acelaşi lucru şi cu maxilarul superior. Prin aceste mişcări alternative înainte-înapoi, maxilarul animalului pare efectiv că se plimbă pe pradă. Odată ce prada este înghiţită, proces ce poate dura mai multe ore, şarpele cască de câteva ori, iar părţile capului său flexibil revin în poziţia normală.

Ce anume îl ajută pe anaconda să nu se înece? Prezenţa unei trahei extensibile, situate în partea inferioară a cavităţii bucale. În timp ce-şi înghite hrana, anaconda îşi împinge mult înainte traheea, spre exterior. În acest mod, traheea, asemănătoare unui tub pentru respiraţie, îi dă şarpelui posibilitatea de a respira în timp ce mănâncă.

Cum pot fi deosebiţi?

Acum, ghidul dă la o parte capacul unui vivariu şi privim în jos la doi şerpi anaconda tineri. Aspectul lor identic mă determină să mă întreb cum pot cercetătorii să stabilească diferenţa dintre sutele de anaconda sălbatici pe care i-au studiat pe parcursul activităţii lor în Venezuela.

Dl Holmstrom menţionează că ei au încercat să rezolve problema identificării transformând nişte agrafe de birou în fier pentru însemnat. Ei au încălzit „fierul“ şi au însemnat numere mici pe capul şerpilor anaconda. Metoda a fost eficientă până când şerpii şi-au lepădat pielea — iar, odată cu pielea, şi numărul! Cercetătorii au observat însă că fiecare anaconda are propriul semn de identificare. Fiecare şarpe are un model de pete negre pe pielea galbenă de pe partea inferioară a cozii: model unic la şerpi ca amprentele la oameni. „Singurul lucru pe care a trebuit să-l facem a fost să desenăm modelul de pe o suprafaţă de piele ce cuprindea 15 solzi şi aveam suficiente variaţii ca să distingem cei 800 de şerpi pe care i-am studiat.“

Cel mai rapid, cel mai apt sau cel mai puternic?

În biroul său, dl Holmstrom îmi arată, în încheierea interviului pe care i l-am luat, o fotografie cu nişte masculi anaconda, încolăciţi unul în jurul celuilalt, fotografie pe care a făcut-o în Venezuela. Este o imagine fermecătoare. El precizează că acest nod format de trupurile încolăcite ale şerpilor anaconda este un aşa-numit ghem de împerechere (vezi fotografia de la pagina 26). „Undeva în interiorul acestui ghem se află o femelă anaconda. Odată am găsit o femelă în jurul căreia erau încolăciţi 13 masculi; a fost un record.“

Dar se luptă aceşti masculi? E mai mult o partidă de lupte cu încetinitorul. Fiecare mascul luptător încearcă să-i strivească pe ceilalţi şi să facă o mişcare care să-l aducă într-o poziţie de împerechere cu femela. Partida poate dura chiar două sau patru săptămâni. Cine câştigă? Cel mai rapid (masculul care găseşte primul femela), cel mai apt (masculul care produce cea mai multă spermă) sau cel mai puternic (masculul care câştigă competiţia)? Cercetătorii speră să găsească răspunsul la această întrebare cât mai curând.

Spre sfârşitul după-amiezii, îi mulţumesc ghidului pentru turul impresionant pe care mi l-a făcut. În timp ce mă îndrept din nou spre biroul meu, meditez la ceea ce am aflat. Deşi încă nu împărtăşesc sentimentele biologului Jesús Rivas, pentru care „şerpii anaconda sunt nostimi“, totuşi recunosc că mi-au captat atenţia. În timp ce erpetologii continuă să studieze şerpii anaconda în mediul lor sălbatic, va fi interesant să aflăm dacă aceşti şerpi uriaşi vor fi dornici să dezvăluie mai multe dintre secretele lor fascinante.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Studiul pe teren efectuat asupra şerpilor anaconda în Venezuela

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

William Holmstrom

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Un ghem de împerechere format de şerpi anaconda