Cum s-a reîntregit familia noastră

Relatare de Lars şi Judith Westergaard

CASA lor pare ca oricare altă casă a unei familii fericite din Danemarca. E o casă confortabilă, cu o grădină frumoasă, aflată într-un sat liniştit. Înăuntru, pe un perete se poate vedea o fotografie mare cu copiii familiei, toţi numai un zâmbet şi plini de vigoare.

Tatăl, Lars, este bătrân într-o congregaţie a Martorilor lui Iehova. Soţia sa, Judith, este pionieră (evanghelizatoare cu timp integral). Deşi sunt un cuplu fericit, lucrurile n-au stat întotdeauna aşa. Lars şi Judith au trecut prin situaţii grele, pline de amărăciune, care au dus în final la divorţ, familia lor despărţindu-se. Acum însă familia s-a reîntregit. De ce? Să-i lăsăm chiar pe ei să vă explice ce s-a întâmplat.

Lars şi Judith nu au nimic împotrivă să spună altora ce anume n-a mers deloc bine în căsnicia lor şi cum au ajuns să fie din nou împreună. Ei cred că povestea lor i-ar putea ajuta şi pe alţii.

Totul a început aşa de frumos!

Lars: În aprilie 1973, când ne-am căsătorit, eram în culmea fericirii. Toată lumea părea a noastră. Nu ştiam nimic din Biblie, nu-i cunoşteam pe Martorii lui Iehova, dar eram convinşi că am putea face ca lumea să fie un loc în care să se poată trăi mai bine dacă toţi oamenii ar depune eforturi susţinute în acest sens. Prin urmare, am intrat în politică. Fericirea noastră a crescut pe măsură ce şi familia noastră a crescut; au venit pe lume trei băieţi sănătoşi şi plini de viaţă: Martin, Thomas şi Jonas.

Judith: Ocupam un post de conducere într-o ramură a administraţiei de stat. În acelaşi timp m-am implicat în activităţi politice şi sindicale. Treptat am primit funcţii tot mai importante.

Lars: În ce mă priveşte, ocupam o funcţie într-un mare sindicat şi am avansat până când am ajuns să ocup o poziţie importantă. Amândoi aveam cariere promiţătoare, iar la orizont nu se zărea nici un nor.

Ne-am îndepărtat unul de celălalt

Lars: Eram însă atât de absorbiţi de diversele noastre activităţi, încât petreceam tot mai puţin timp împreună. Activam în cadrul aceluiaşi partid politic, însă în domenii de activitate diferite. I-am lăsat pe cei trei băieţi ai noştri în grija altora; i-am trimis fie la instituţii particulare, fie la creşă. Pe noi ne preocupau propriile probleme, prin urmare, viaţa de familie era tot mai dezorganizată. Dacă se întâmpla să fim amândoi acasă, izbucneau adesea certuri aprinse. Apoi m-am apucat să beau ca să-mi găsesc un pic de alinare.

Judith: Bineînţeles că ne iubeam încă şi îi iubeam şi pe copii, dar dragostea noastră n-a fost niciodată alimentată aşa cum ar fi trebuit şi se părea că se ofilea ca o floare. Între noi lucrurile mergeau foarte prost, iar copii sufereau din această cauză.

 Lars: În încercarea disperată de a ne salva căsnicia, am decis să-mi dau demisia. În 1985 am plecat din oraş şi ne-am mutat în satul în care locuim în prezent. Pentru o scurtă vreme, lucrurile au mers mai bine, însă şi eu, şi soţia mea am continuat să avem preocupări diferite şi să ne concentrăm asupra lor. În cele din urmă, în februarie 1989, după 16 ani de căsnicie, am divorţat. Familia noastră era distrusă.

Judith: Era îngrozitor să-ţi vezi familia dezmembrată şi să-i vezi pe copii cum suferă. Eram atât de porniţi unul împotriva celuilalt, încât n-am putut fi de acord nici măcar să ni se încredinţeze băieţii spre creştere la amândoi. Astfel, toţi cei trei copii mi-au fost încredinţaţi mie.

Lars: Eu şi Judith am făcut câteva eforturi nu foarte concrete pentru a ne păstra unită familia, care se destrăma. Chiar ne-am rugat lui Dumnezeu pentru ajutor. Însă nu ştiam aproape nimic despre Dumnezeu.

Judith: Rugăciunile ne-au făcut să credem că Dumnezeu nu ne ascultă. Suntem recunoscători deoarece mai târziu am înţeles că Dumnezeu ascultă rugăciunile.

Lars: Atunci nu ne-am dat seama că trebuia să depunem eforturi şi să facem schimbări în personalitatea noastră. Prin urmare, divorţul a devenit o realitate tristă.

O schimbare neaşteptată pentru Lars

Lars: Pe când locuiam singur însă, evenimentele au luat o turnură complet neaşteptată pentru mine. Într-o zi, am acceptat două reviste de la Martorii lui Iehova. Înainte îi refuzam automat pe Martori. Dar, când am răsfoit revistele, am observat că Martorii credeau de fapt şi în Dumnezeu, şi în Isus Cristos. M-a surprins foarte mult acest lucru. Nici nu ştiam că sunt creştini.

Cam în aceeaşi perioadă m-am mutat la o femeie pe care o cunoscusem. Am aflat apoi că fusese Martoră a lui Iehova. Când am început să-i pun întrebări, ea mi-a arătat în Biblie că Iehova este numele lui Dumnezeu. Prin urmare, „Martorii lui Iehova“ înseamnă „Martorii lui Dumnezeu“!

Această femeie s-a interesat şi m-a ajutat să asist la o cuvântare publică ţinută la o Sală de Congrese a Martorilor lui Iehova. Ceea ce am văzut acolo mi-a stârnit efectiv interesul. Am mers la o Sală a Regatului din localitate ca să aflu mai multe lucruri şi s-a iniţiat cu mine un studiu biblic. Nu mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg că modul meu de viaţă nu era potrivit. Prin urmare, am plecat de la această femeie şi m-am dus în oraşul meu natal, unde am locuit singur. La început am ezitat un pic, dar până la urmă am luat legătura cu Martorii lui Iehova din oraş şi am continuat studiul biblic.

Totuşi aveam în continuare câteva îndoieli. Erau Martorii lui Iehova cu adevărat poporul lui Dumnezeu? Cum stăteau lucrurile atunci cu tot ceea ce învăţasem când eram copil? Deoarece fusesem crescut într-o familie de adventişti de ziua a şaptea, am luat legătura cu un ministru adventist. El a fost de acord să studieze cu mine miercurea, în timp ce cu Martorii lui Iehova studiam lunea. De la ambele grupări doream un răspuns clar în legătură cu patru chestiuni concrete: întoarcerea lui Cristos, învierea, doctrina Trinităţii şi modul în care trebuie să fie organizată congregaţia. În  doar câteva luni, toate îndoielile mele au dispărut. În toate cele patru chestiuni care mă interesau — ca de altfel în oricare altă privinţă —, doar convingerile Martorilor lui Iehova se bazau în totalitate pe Biblie. Ca urmare, am început să particip bucuros la toate activităţile congregaţiei şi, după puţin timp, m-am dedicat lui Iehova. M-am botezat în mai 1990.

Dar Judith?

Judith: Când căsnicia noastră a ajuns în cea mai critică fază, am început să merg din nou la biserică. Dar, când am aflat că Lars era pe punctul de a deveni Martor al lui Iehova, n-am fost deloc încântată. Cel mai mic fiu al nostru, Jonas, care avea 10 ani, îl vizita uneori pe tatăl său, însă i-am interzis lui Lars să-l ia pe băiat la vreo întrunire a Martorilor. Lars s-a adresat autorităţilor, dar acestea au fost de partea mea.

Între timp cunoscusem un alt bărbat. În plus, m-am implicat mai mult în politică şi în tot felul de activităţi sociale. Prin urmare, dacă cineva mi-ar fi spus pe atunci că familia noastră s-ar putea reîntregi într-o bună zi, nu i-aş fi dat în nici un caz crezare.

Căutam „muniţii“ împotriva Martorilor lui Iehova, aşa că am mers la parohul bisericii din localitate, care a recunoscut imediat că nu ştia nimic despre Martori şi că nu avea literatură despre ei. Nu mi-a spus decât că ar fi bine să mă feresc de ei. Bineînţeles că după această vizită părerea negativă pe care o aveam despre Martorii lui Iehova a rămas neschimbată. Dar printr-un concurs neaşteptat de împrejurări am fost obligată să-i cunosc.

Fratele meu, care locuieşte în Suedia, devenise Martor al lui Iehova şi m-a invitat la nunta sa ce urma să se oficieze la o Sală a Regatului! Cu această ocazie, mi-am schimbat complet părerea despre Martori. Spre surprinderea mea, aceştia nu erau deloc nişte oameni plicticoşi, cum mi i-am imaginat întotdeauna. Erau amabili şi fericiţi, ba chiar aveau şi simţul umorului.

Între timp, fostul meu soţ, Lars, se schimbase complet. El demonstra un mai mare simţ al răspunderii, petrecea mai mult timp cu copiii, era amabil, îşi controla vorbirea şi, în plus, nu mai obişnuia să bea fără măsură cum făcea altădată. Avea o personalitate atât de atrăgătoare! Acum era exact genul de bărbat pe care mi l-am dorit întotdeauna. Gândul că nu mai eram soţia lui şi că, într-o bună zi, o altă femeie se va căsători cu el mă făcea să mă simt foarte frustrată!

Atunci am pus la cale un „atac“ subtil. Într-o zi, când Jonas se afla la tatăl său, sub pretextul că mătuşile lui Jonas trebuie să-şi vadă nepotul, am aranjat să merg cu cele două surori ale mele la Lars. Ne-am întâlnit într-un parc de distracţii. În timp ce mătuşile se ocupau de băiat, eu şi Lars ne-am aşezat pe o bancă.

Spre surprinderea mea, imediat ce am adus vorba despre viitorul nostru, Lars a scos o carte din buzunar. Se intitula Fă-ţi fericită viaţa de familie *. Mi-a dat cartea şi m-a sfătuit să citesc capitolele referitoare la rolul soţului şi al soţiei în familie. Mi-a recomandat în mod deosebit să caut versetele biblice.

Apoi, când ne-am ridicat de pe bancă, am vrut să-l iau de braţ, dar el m-a refuzat cu amabilitate. Lars nu avea de gând să reia legăturile cu mine până nu ştia ce părere aveam despre noua lui credinţă. M-am simţit într-un fel jignită, dar apoi mi-am dat seama că atitudinea lui era destul de rezonabilă şi că avea să-mi fie chiar mie de folos în cazul în care el urma să devină din nou soţul meu.

Toate acestea mi-au stârnit curiozitatea mai mult ca oricând faţă de Martorii lui Iehova. A doua zi am luat legătura cu o femeie despre care ştiam că este Martoră şi am stabilit ca ea şi soţul ei să-mi spună  tot ce doream să ştiu despre religia lor. Ei aveau răspunsuri biblice la toate întrebările pe care le puneam, şi puneam o mulţime de întrebări. Mi-am dat seama că ceea ce predau Martorii lui Iehova se baza în totalitate pe Biblie. Despre tot ce discutam, trebuia să recunosc că acesta era adevărul.

În această perioadă m-am retras din Biserica Luterană Evanghelică şi am pus capăt activităţilor mele politice. M-am lăsat chiar şi de fumat. Acest lucru a fost cel mai greu. Am început să studiez Biblia în august 1990, iar în aprilie 1991 m-am botezat ca Martoră a lui Iehova.

A doua nuntă

Judith: Amândoi eram acum Martori botezaţi. Deşi am urmat căi diferite, amândoi am studiat Biblia. Graţie învăţăturilor ei excelente nu mai eram ca altădată. Ţineam în continuare unul la celălalt, dar probabil într-un mod mult mai profund decât înainte. Aşadar, acum eram liberi să ne căsătorim din nou — şi exact asta am şi făcut. Am rostit legământul unul faţă de celălalt pentru a doua oară, de data asta însă într-o Sală a Regatului a Martorilor lui Iehova.

Lars: S-a întâmplat exact ceea ce era de necrezut: familia noastră era din nou împreună! Cât de fericiţi şi de bucuroşi eram acum!

Judith: La nuntă au participat fiii noştri, multe rude şi mulţi prieteni vechi şi prieteni noi. A fost ceva extraordinar. Unii dintre invitaţi ne cunoşteau de când eram prima oară căsătoriţi; au fost încântaţi să ne vadă din nou împreună şi au rămas surprinşi văzând adevărata bucurie din mijlocul Martorilor lui Iehova.

Copiii

Lars: După botezul nostru am avut bucuria de a-i vedea pe doi dintre fiii noştri hotărându-se să-şi dedice viaţa lui Iehova.

Judith: Jonas a apreciat adevărul biblic de când era mic şi îl vizita pe tatăl lui, care l-a familiarizat cu învăţăturile biblice. Avea doar 10 ani când mi-a spus că dorea să se mute la tatăl său pentru că, zicea el, „tata face ce spune Biblia“. Jonas s-a botezat la 14 ani. Şi-a terminat studiile, iar acum este ministru cu timp integral.

Lars: Cel mai mare fiu al nostru, Martin, are acum 27 de ani. Schimbările pe care le-a văzut la noi i-au dat mult de gândit. A plecat de acasă şi locuieşte într-o altă zonă a ţării. Cu doi ani în urmă a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova de acolo. După numai cinci luni era gata pentru botez. El continuă să-şi facă planuri frumoase legate de viitorul lui ca creştin.

Thomas, fiul nostru mijlociu, nu este în prezent Martor al lui Iehova. Bineînţeles că îl iubim, iar relaţiile dintre noi sunt excelente. E fericit de schimbarea care a avut loc în familia noastră. Şi cu toţii suntem de acord că, datorită principiilor pe care noi, părinţii, le-am învăţat din Biblie, familia noastră a ajuns să se reîntregească. Ce binecuvântare să putem fi de multe ori împreună ca familie sub acelaşi acoperiş — toţi cei trei băieţi şi noi, părinţii!

Viaţa în prezent

Lars: Nu vrem să spunem că am devenit perfecţi. Dar am învăţat ceva: iubirea şi respectul reciproc sunt elementele-cheie într-o căsnicie reuşită. Acum temelia căsniciei noastre este cu totul alta. Amândoi am acceptat o autoritate superioară nouă, întrucât recunoaştem că trăim pentru Iehova. Eu şi Judith ne simţim cu adevărat uniţi şi ne gândim la viitor cu deplină încredere.

Judith: Cred că suntem dovada vie a faptului că Iehova este cel mai bun consilier în probleme de căsnicie şi viaţă de familie din câţi există.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Lars şi Judith în 1973, la prima lor nuntă

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Cei trei băieţi şi-au pierdut familia unită, dar au regăsit-o mai târziu

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Lars şi Judith în prezent, din nou împreună deoarece aplică principiile biblice