Cu siguranţă, nu veţi lipsi!
Cu siguranţă, nu veţi lipsi!
DE LA ce? De la Congresul de District „Împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu“ al Martorilor lui Iehova! Congresele din această serie, a căror desfăşurare începe în luna iunie în România, se vor ţine în sute de oraşe din întreaga lume în lunile care vor urma. În cele mai multe locuri, programul va începe vineri dimineaţă, la ora 9.30, cu o audiţie muzicală.
După deschiderea programului cu îndemnul de a acorda atenţie la ce anume spune Cuvântul lui Dumnezeu, programul de dimineaţă va continua cu cuvântările „Să devenim radioşi la bunătatea lui Iehova“ şi „Să rămânem fermi ca şi cum l-am vedea pe Acela care este invizibil“. Apoi, programul de dimineaţă se va încheia cu cuvântarea-cheie a congresului, intitulată „Să-l lăudăm pe Iehova, Autorul lucrurilor minunate“.
Prima cuvântare a sesiunii de după-amiază, „Să nu renunţăm să facem ce este excelent“, va fi urmată de un simpozion alcătuit din trei părţi, care va dezbate următoarele teme: modul în care se poate alege un partener de căsătorie, cum poate fi formată o familie tare din punct de vedere spiritual şi cum pot fi învăţaţi copiii să-l iubească pe Iehova. Pe parcursul cuvântării finale a zilei, intitulată „Să ţinem pasul cu organizaţia lui Iehova“, se vor trece în revistă înţelegerile progresive din timpurile moderne cu privire la scopurile lui Dumnezeu.
Programul de sâmbătă dimineaţă va cuprinde al doilea simpozion, format din trei părţi şi intitulat „Miniştri ai Cuvântului lui Dumnezeu“. În acest simpozion se vor da sugestii cu privire la modul în care trebuie să ne îndeplinim lucrarea de facere de discipoli. Apoi va fi prezentată încurajatoarea cuvântare „Să nu-i dăm lui Dumnezeu nici un motiv de a-i fi ruşine cu noi“. După aceasta va urma cuvântarea de botez, candidaţilor calificaţi oferindu-li-se astfel ocazia de a fi botezaţi.
După-amiază, cel de-al treilea simpozion alcătuit din trei părţi va scoate în evidenţă tema „Să lucrăm din greu ca să ne cultivăm spiritualitatea“, simpozion pe parcursul căruia se vor prezenta sugestii practice cu privire la modul în care ne putem cultiva spiritualitatea. Sesiunea se va încheia cu instructiva cuvântare „Să umblăm în lumina progresivă a Cuvântului lui Dumnezeu“, în care se vor dezbate capitolele 25 şi 26 ale cărţii Isaia şi în care se va menţiona cum poate fi înţeleasă mai bine această fascinantă carte a Bibliei.
Duminică dimineaţă va fi prezentat ultimul simpozion alcătuit din trei părţi, intitulat „Profeţia semnificativă a lui Ţefania adresată celor ce înfăptuiesc voinţa lui Iehova“, pe parcursul căruia se va explica modul în care s-a împlinit această profeţie în antichitate în cazul naţiunii lui Iuda şi modul în care se împlineşte în zilele noastre îndeosebi în cazul religiilor acestei lumi. După aceea, veţi putea urmări cu plăcere o dramă în costume de epocă, intitulată „Exemple-avertisment pentru zilele noastre“, în care se va vorbi despre imoralitatea bărbaţilor israeliţi chiar înainte de intrarea Israelului în Ţara Promisă. O parte a programului ultimei sesiuni de duminică după-amiază a congresului va fi cuvântarea publică „De ce să acordăm atenţie lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu“.
Faceţi-vă planuri de pe acum pentru a fi prezenţi la toate cele trei zile ale congresului. Pentru a afla care este locul de congres cel mai apropiat de dumneavoastră, luaţi legătura cu Martorii lui Iehova din zona în care locuiţi sau scrieţi-le editorilor acestei reviste. În ediţia din 15 februarie a revistei Turnul de veghere se află o listă cu toate locurile de congres din România şi din Moldova, precum şi cu cel din Ucraina ţinut în limba română.