Teatrul din Epidaur — Secolele nu şi-au pus amprenta asupra lui

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN GRECIA

VĂ PLACE să mergeţi la teatru? Vă place să râdeţi din toată inima la o comedie? Vă simţiţi răscoliţi când urmăriţi o dramă profundă? Învăţaţi ceva despre natura umană dintr-o piesă de teatru? Atunci poate că v-ar interesa să aflaţi câteva lucruri despre teatrul din Epidaur. Acest teatru are o strânsă legătură cu începuturile dramei în Grecia antică.

Geograful grec Pausania, care a trăit în secolul al II-lea e.n., a scris că la Epidaur ‘se află cel mai deosebit teatru al lumii antice. Deşi teatrele romane sunt mai impresionante şi mai mari, nici un arhitect nu ar putea realiza ceva care să concureze cu frumuseţea şi armonia teatrului din Epidaur’.

Cel mai bine păstrat

Micul sat Epidaur se află la aproximativ 60 km sud de oraşul grecesc Corint. Cu 25 de secole în urmă, Epidaurul era un centru comercial şi religios important.

În ultimele secole, colinele, terenurile agricole şi păduricile de măslini nu ofereau nici cel mai mic indiciu că aici s-ar fi aflat un teatru mare. Totuşi, Panagís Kavadías, un bine cunoscut arheolog grec din secolul al XIX-lea, era convins că aceste coline ascundeau un secret bine păstrat. Curiozitatea lui a fost stârnită de descrierea lui Pausania, ale cărui cuvinte le-am citat mai înainte, şi era sigur că acest peisaj obişnuit ascundea un teatru magnific. În primăvara anului 1881, el l-a descoperit.

După şase ani de muncă asiduă, Kavadías a scos la iveală în urma săpăturilor un teatru impresionant, aproape intact. Potrivit arheologilor, acest teatru a fost construit în jurul anului 330 î.e.n. de Policlet cel Tânăr, un renumit sculptor şi arhitect care locuia în Argos,  un oraş din vecinătate. Mános Perrákis, arhitect contemporan, exprimă părerea împărtăşită în general de specialişti când afirmă că teatrul din Epidaur este „cel mai renumit şi cel mai bine păstrat teatru din Grecia“.

Descoperirea teatrului din Epidaur reprezintă un pas important şi pentru arheologie, şi pentru arhitectură. În timp ce majoritatea teatrelor rămase din antichitate au fost parţial distruse sau sunt în curs de restaurare, teatrul din Epidaur a rămas intact de-a lungul secolelor deoarece s-a aflat în siguranţă sub un strat de pământ de peste 6 metri.

Vizitatorul de azi poate să indice cu mare precizie principalele părţi ale teatrului. Orchestra, un spaţiu circular folosit pentru dans şi cor, are de jur împrejur o fâşie îngustă de marmură. Pe jos este pământ tasat, iar în mijloc se poate vedea un altar. În spatele orchestrei se află scena şi parasceniumul, din care n-a mai rămas decât fundaţia. La început, actorii interpretau piesa în orchestră, iar decorurile erau nişte panouri pictate montate pe prisme triunghiulare de lemn, fixate de-a lungul avanscenei, care puteau fi rotite. Cu timpul, actorii au început să interpreteze piesele chiar pe scenă, iar orchestra era folosită doar de cor. Decorurile au fost mutate pe pereţii scenei.

Iniţial, teatrul din Epidaur a avut o capacitate de 6 000 de locuri. În secolul al II-lea î.e.n. a fost extins, adăugându-se în partea superioară 21 de rânduri de locuri, ceea ce a făcut ca numărul total al acestora să fie de peste 13 000. Scaunele din primul rând, rezervate demnitarilor, erau diferite de celelalte locuri, deoarece fuseseră făcute din piatră roşiatică şi erau prevăzute cu spătar.

O acustică excepţională

Teatrul din Epidaur este vestit pentru acustica lui ieşită din comun. „Cel mai mic sunet — o răsuflare adâncă sau ruperea unei foi — se poate auzi foarte bine până în ultimul rând“, afirmă profesorul de arheologie S. E. Iakovídis.

Când vizitează teatrul, multor turişti le place să stea în mijlocul orchestrei şi să recite poeme, să cânte, ba chiar să le spună ceva în şoaptă prietenilor care stau aşezaţi în ultimele rânduri. Ei sunt impresionaţi de modul remarcabil în care este transmis sunetul în toate colţurile acestui mare auditoriu.

Această acustică excelentă se datorează formei semicirculare, de amfiteatru, a teatrului din Epidaur. Ea ne aminteşte de predicile pe care Isus le-a rostit în faţa unor mari mulţimi de oameni aflaţi în amfiteatre naturale — adesea pe coline —, astfel încât putea fi auzit bine de toţi cei prezenţi. — Matei 5:1, 2; 13:1, 2.

În plus, înclinaţia mare a rândurilor de aici reduce distanţa de la scenă la ultimele rânduri. Undele sonore nu îşi pierd aproape deloc din intensitate când ajung la rândurile de sus.

Un alt lucru care contribuie la această acustică bună este distanţa potrivită dintre rânduri. Ea îi permite sunetului să se propage peste tot având acelaşi volum şi claritate. Alţi factori ar fi reflectarea sunetului, deoarece el se loveşte de suprafaţa tare şi compactă a orchestrei şi de rândurile de locuri, calitatea bună a marmurei care a fost folosită, cadrul lipsit de zgomot în care este amplasat teatrul şi vântul slab ce bate constant dinspre orchestră spre spectatori.

Teatrul, locul potrivit pentru dramă

Grecii din antichitate au dat dovadă de meticulozitate şi dibăcie când au construit teatre precum cel din Epidaur şi, ca urmare, spectatorii puteau vedea şi auzi fără probleme dramele. Drama îşi are originile în sărbătorile legate  de fertilitate, ţinute cu ocazia strângerii recoltei şi a culesului viei, precum şi în concepţiile legate de moarte şi renaşterea vieţii. Aceste sărbători orgiace erau ţinute în cinstea lui Dionysos, zeul vinului şi al fertilităţii în mitologie. Se organizau spectacole în care nu numai că erau elogiaţi zeii mitologici, dar deseori se şi spunea o poveste. Astfel au apărut trei forme principale de povestire: tragedia, comedia şi satira. Văzând popularitatea de care se bucurau aceste evenimente, conducătorii oraşelor le-au susţinut, folosindu-se de ele pentru a obţine mai multă putere politică.

Cu timpul, influenţa sărbătorilor dionisiace asupra dramei şi frecvenţa spectacolelor orgiace au scăzut. Căutând noi subiecte pentru piesele lor, celebrii autori dramatici din secolul al V-lea î.e.n., cum ar fi Eschil, Sofocle şi Euripide, s-au îndreptat spre istoria şi mitologia greacă. În urma creşterii popularităţii dramei şi a răspândirii acesteia au fost necesare teatre mari, cum este şi cel din Epidaur. Şi, pentru că cei din auditoriu trebuiau să audă fiecare cuvânt din dramă — care de multe ori avea jocuri de cuvinte şi replici subtile —, construirea teatrelor a necesitat o foarte mare atenţie şi multă măiestrie.

Pentru fiecare piesă de teatru era nevoie de un cor (format de obicei din 10 până la 15 persoane) şi de actori (niciodată nu erau mai mult de 3 personaje care vorbeau într-o scenă). Actorii erau numiţi hypokritái, adică cei care răspund corului. Cu timpul, acest termen a început să fie folosit în sens metaforic pentru a descrie o persoană care acţionează cu falsitate sau cu prefăcătorie. Acest cuvânt este folosit în Evanghelia după Matei pentru a-i descrie pe scribii şi fariseii nesinceri din timpul lui Isus. — Matei 23:13.

Epidaur şi drama antică în prezent

Spectacolele cu drame antice au prins din nou viaţă în Grecia atât la teatrul din Epidaur, cât şi la alte teatre. Până la începutul secolului al XX-lea, dramele antice greceşti, îndeosebi tragediile, au fost doar un obiect de studiu în universităţi. Însă din 1932, odată cu înfiinţarea Teatrului Naţional Grec, operele autorilor dramatici din antichitate au fost traduse în greaca modernă.

Din 1954, festivalul dramatic epidaurian a devenit un eveniment anual. În fiecare vară, teatrul din Epidaur este gazda mai multor trupe de teatru greceşti şi străine, care prezintă spectacole bazate pe piese antice. Mii de turişti şi iubitori ai teatrului vizitează acest loc pentru a asista la spectacolele moderne care pun în scenă piese scrise cu aproape 2 500 de ani în urmă.

Prin urmare, data viitoare când veţi vizita Grecia sunteţi invitaţi să veniţi la Epidaur. După ce veţi vedea impresionantul teatru de aici, veţi ajunge, probabil, la aceeaşi concluzie ca şi Pausania: ‘Nici un arhitect nu ar putea să realizeze ceva care să concureze cu frumuseţea şi armonia teatrului din Epidaur’.

[Chenarul de la pagina 13]

Teatrul şi creştinii din secolul I

„Am devenit un spectacol teatral pentru lume şi pentru îngeri şi pentru oameni“, le-a scris apostolul Pavel creştinilor din Corint, care se afla în apropiere de Epidaur (1 Corinteni 4:9, NW; Evrei 10:33). El a vrut să spună că, întrucât erau denigraţi şi persecutaţi, era ca şi cum ar fi fost expuşi într-un teatru în faţa întregii lumi. Pe vremea lui Pavel, piesele de teatru erau o formă de destindere la modă. Însă primii creştini au fost avertizaţi cu privire la imoralitatea şi violenţa sălbatică prezentate adesea în spectacolele teatrale din acea vreme (Efeseni 5:3–5). Uneori creştinii erau duşi cu forţa în teatrele sau arenele romane şi expuşi ca obiecte de distracţie sau daţi fiarelor sălbatice.

[Legenda fotografiilor de la pagina 12]

Sofocle

Eschil

Euripide

[Provenienţa]

Autori dramatici greci: Musei Capitolini, Roma

[Provenienţa fotografiei de la pagina 11]

Prin amabilitatea GNTO