Potrivit Bibliei

Cine este ministru?

CU PUŢIN timp înainte de moartea de sacrificiu a lui Isus, între prietenii săi cei mai apropiaţi a izbucnit o ceartă aprinsă. Potrivit cu textul din Luca 22:24, între ei „s-a iscat . . . o dispută aprigă cu privire la care dintre ei părea a fi cel mai mare“ (NW). Nu era pentru prima oară când între apostolii lui Isus se isca o astfel de ceartă. Isus le mai corectase modul de gândire de cel puţin două ori înainte.

Este trist că, în această seară importantă, Isus a fost nevoit să le reamintească cum trebuie să fie un ministru creştin. El a zis: „Cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr; şi cel care cârmuieşte [are rol de conducere, NW], ca cel care serveşte“. — Luca 22:26.

N-ar trebui să ne surprindă că apostolii aveau o concepţie greşită despre importanţa poziţiei şi a prestigiului. Înainte de Isus, principalul lor exemplu privind conducerea în domeniul religios fusese dat de scribi şi farisei. În loc să le ofere oamenilor îndrumare spirituală, aceşti miniştri falşi au susţinut public tradiţii şi reguli rigide cu care ‘au închis regatul cerurilor înaintea oamenilor’ (NW). Ei erau preocupaţi de a avea o anumită poziţie, căutau prestigiu, se gândeau numai la ei înşişi, iar ceea ce făceau, făceau „ca să fie văzuţi de oameni“. — Matei 23:4, 5, 13.

Un alt gen de ministru

Însă Isus i-a familiarizat pe discipolii săi cu un nou concept de ministru spiritual. El i-a învăţat: „Voi să nu vă numiţi Rabi fiindcă unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos; şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi «Tată» să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. . . . Şi cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru“ (Matei 23:8–11). Discipolii lui Isus nu trebuiau să-i imite pe conducătorii religioşi din zilele lor. Dacă doreau să fie miniştri adevăraţi, ei trebuiau să-l imite pe Isus. Ce fel de exemplu le-a lăsat el?

În Biblie se foloseşte de foarte multe ori cuvântul grec diákonos cu referire la „ministru“. The Encyclopedia of Religion arată că acest cuvânt face referire „nu la un statut social, ci la atitudinea de serv de care dă dovadă un ministru faţă de cel slujit: a urma exemplul dat de Cristos . . . este chintesenţa modului în care înţeleg creştinii ceea ce înseamnă minister“.

 În armonie cu definiţia corectă a cuvântului „ministru“, Isus s-a dăruit pentru a-i ajuta pe ceilalţi. „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“, a explicat el cu răbdare (Matei 20:28). Isus şi-a folosit în mod altruist timpul, energia şi capacităţile pentru a-i ajuta pe alţii atât pe plan fizic, cât şi pe plan spiritual. De ce? Deoarece i s-a făcut milă de mulţimile de oameni înşelaţi din punct de vedere spiritual care veneau să-l vadă. El a vrut să-i ajute. El a fost motivat în minister de o iubire caracterizată prin dăruire şi a dorit ca discipolii săi să manifeste aceeaşi atitudine de dăruire. — Matei 9:36.

Pe parcursul vieţii sale pământeşti, Isus a stabilit modelul pentru viitorii miniştri. „Mare este secerişul, a spus el, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său“ (Matei 9:37, 38). Într-adevăr, miniştrii lui Cristos trebuiau să fie lucrători în cadrul celei mai măreţe lucrări efectuate vreodată — aceea de a oferi mângâiere spirituală întregii omeniri prin intermediul lucrării de predicare şi predare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu. — Matei 28:19, 20.

Ceea ce a făcut ca modul în care Cristos a abordat conceptul de a sluji ca ministru să fie atât de deosebit a fost chiar faptul că se concentra asupra dăruirii şi a satisfacerii necesităţilor celorlalţi. Isus şi-a învăţat miniştrii să fie lucrători, pescari şi păstori spirituali, nu persoane mistice, nici profesori universitari îmbrăcaţi în veşminte deosebite. — Matei 4:19; 23:5; Ioan 21:15–17.

Punctul de vedere al Bibliei

Din nefericire, de-a lungul secolelor, acest înalt concept de ministru altruist, care trebuia să fie un predicator şi un învăţător cu spirit de sacrificiu, a fost denaturat. Ceea ce la început era minister creştin a ajuns să fie o instituţie ierarhică, organizată. S-au creat ordine şi funcţii; persoanelor li s-a acordat putere şi prestigiu, iar de cele mai multe ori ele au acumulat mari bogăţii. Aceasta a dus la o împărţire pe clase. S-a format o clasă clericală, care se ocupa îndeosebi cu simbolurile sacre religioase şi cu sfătuirea celor păcătoşi. Creştinismul din secolul I s-a schimbat pe parcursul secolelor ce au urmat. Dintr-o religie activă, în care toţi erau miniştri, a ajuns o religie pasivă, în care numai câteva persoane cu o instruire deosebită şi care erau acreditate puteau să predice şi să-i înveţe pe alţii.

Însă Biblia identifică un ministru creştin nu printr-un veşmânt deosebit, nici printr-un ritual complicat sau printr-un salariu ori decret guvernamental, ci prin munca sa altruistă. Apostolul Pavel a prezentat pe scurt ce atitudine ar trebui să manifeste miniştrii creştini. El i-a încurajat să ‘nu facă nimic din slavă deşartă [egotism, NW], ci în smerenie’. — Filipeni 2:3.

Cu siguranţă că Pavel a pus în practică ceea ce predica. Conformându-se îndeaproape modelului oferit de Cristos, el nu a căutat niciodată ‘folosul lui, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi’. El a înţeles şi a fost perfect conştient de responsabilitatea lui de a ‘vesti fără plată Evanghelia şi de a nu se folosi [de a nu abuza, NW], ca de un lucru care îi aparţine, de dreptul lui în Evanghelie’, aşa cum reiese chiar din cuvintele sale. El nu a „căutat slavă de la oameni“. — 1 Corinteni 9:16–18; 10:33; 1 Tesaloniceni 2:6.

Ce exemplu remarcabil de adevărat ministru creştin! Cei care imită excelentul său exemplu şi se conformează modelului altruist lăsat de Isus Cristos, dăruindu-se fără plată pentru a oferi ajutor spiritual şi a-i mângâia pe ceilalţi prin intermediul veştii bune, se dovedesc a fi adevăraţi miniştri ai lui Dumnezeu. — 1 Petru 2:21.