Povestea a două fluvii

REDARE

Povestea a două fluvii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

Două fluvii din India care sunt artere vitale de apă pentru subcontinentul indian asigură existenţa a sute de milioane de oameni. Născute nu prea departe unul de celălalt, în regiunile glaciare ale celor mai înalte lanţuri muntoase din lume, fluviile au pornit într-o călătorie maiestuoasă de peste 2 400 de kilometri, străbătând în principal două ţări. Ele se varsă în două mări. Fiecare fluviu a fost leagănul unei străvechi civilizaţii. Fiecare a fost martorul apariţiei unei mari religii. Fiecare este iubit de oameni pentru darurile lui, iar unul dintre ele continuă să fie venerat chiar şi în prezent. Cum se numesc aceste fluvii? Indus şi Gange, cel din urmă fiind cunoscut aici, în India, şi sub denumirea de Ganga.

PENTRU că oamenii au nevoie de apă ca să supravieţuiască şi să prospere, primele civilizaţii au luat naştere pe malurile fluviilor. Întrucât fluviile au fost uneori zeificate, consemnările antice cu privire la ele s-ar putea să fie învăluite într-o aură mitologică. Acest lucru este foarte adevărat în cazul fluviilor Indus şi Gange, cel din urmă fiind cunoscut în India şi sub numele de Ganga Ma (Mama Ganga).

Atât pentru hinduşi, cât şi pentru budişti, muntele Kailash, înalt de 6 714 metri, şi lacul Manasarovar din apropiere sunt sălaşul zeilor. Mult timp s-a crezut că din gura animalelor aflate în lac curgeau patru fluvii. Fluviul-leu era Indusul, iar fluviul-păun era Gangele.

Pentru tibetani, exploratorii străini nu erau bine veniţi. În 1811 însă, un chirurg veterinar englez, angajat de Compania Indiilor Orientale, a călătorit prin ţară travestit în mai multe feluri. El a relatat că nici un fluviu nu curgea din Manasarovar, deşi în el se vărsau câteva râuri de munte. Abia la începutul secolului al XX-lea au fost descoperite izvoarele Indusului şi ale Gangelui. Indus izvorăşte în Tibet, la nord de munţii Himalaia, iar Gange iese dintr-o peşteră de gheaţă de pe versanţii himalaieni din nordul Indiei.

Leagănul unor civilizaţii străvechi

Se crede că primii locuitori ai subcontinentului indian au călătorit spre est până în valea Indusului. Aici, în unele locuri cum ar fi Harappa şi Mohenjo-Daro, arheologii au descoperit ruinele unei civilizaţii foarte avansate. În primele decenii ale secolului al XX-lea, aceste descoperiri au schimbat opinia potrivit căreia primii locuitori ai Indiei au fost nişte triburi nomade primitive. În urmă cu peste 4 000 de ani, civilizaţia Indus era la fel de avansată ca cea din Mesopotamia, dacă nu chiar superioară acesteia. Dovezile existenţei unui sistem de străzi paralele şi perpendiculare, a unor locuinţe cu mai multe etaje şi a unor blocuri de apartamente, a unui sistem eficient de canalizare, prevăzut cu canale colectoare şi haznale, a unor grânare enorme, a unor temple şi a unor băi folosite pentru curăţirea rituală sunt indicii ale unei civilizaţii urbane avansate. De asemenea, există dovezi ale existenţei unor legături comerciale cu Mesopotamia şi cu Orientul Mijlociu, Indusul, care porneşte de la sute de kilometri din interiorul continentului, constituind o rută spre Marea Arabiei.

De-a lungul secolelor, dezastrele naturale, probabil cutremurele sau marile inundaţii provocate de fluvii, se pare că au slăbit temelia civilizaţiei urbane stabilite în valea Indusului, fapt care a avut drept rezultat o rezistenţă slăbită la invaziile triburilor nomade din Asia Centrală, în general folosindu-se termenul de arieni cu privire la acestea. Ele i-au alungat din apropierea fluviului pe majoritatea locuitorilor oraşelor; prin urmare, acea civilizaţie străveche ce s-a dezvoltat pe malurile Indusului s-a deplasat spre sudul Indiei, unde, chiar şi în prezent, rasa dravidiană continuă să fie unul dintre principalele grupuri etnice ale Indiei.

Deplasându-se în direcţie estică prin India, unele triburi ariene s-au stabilit în Câmpia Gangetică. Aşadar, diviziunea ariană a subcontinentului şi-a format în nordul Indiei cultura ei unică, asociată în cea mai mare parte cu fluviul Gange, zonă la care în general se limitează şi în prezent.

Două fluvii şi două religii

Descoperirile arheologice dezvăluie existenţa unor asemănări între religia practicată pe valea Indusului şi cea din Mesopotamia. Printre ruinele oraşelor de pe Indus s-au găsit relicve ale hinduismului, despre care s-a crezut mult timp că era religia arienilor. În urma fuziunii zeilor prearieni şi arieni şi a convingerilor religioase s-a născut religia hindusă. La început, arienii au considerat Indusul un fluviu sacru, dar, pe măsură ce s-au deplasat spre est şi s-au stabilit de-a lungul fluviului Gange, ei au început să se închine acestui fluviu. Cu trecerea secolelor, pe malurile Gangelui s-au întemeiat oraşe cum ar fi Haridwar, Allahabad şi Varanasi. Ele au fost centre ale hinduismului. În prezent, milioane de pelerini pornesc spre aceste centre pentru a se scălda în apele Gangelui, despre care se crede că sunt atât tămăduitoare, cât şi purificatoare.

Dacă hinduismul a apărut în preajma Indusului, budismul îşi are rădăcinile în apropierea Gangelui. La Sarnath, în apropiere de Varanasi, şi-a ţinut Siddhārtha Gautama, numit Buddha, prima predică. Se spune că, la vârsta de 79 de ani, a traversat înot Gangele, a cărui lăţime este foarte mare.

În ce stare sunt fluviile în prezent?

Apele curgătoare au o mult mai mare importanţă în prezent decât în urmă cu 4 000 de ani, când oamenii erau atraşi spre malurile Indusului şi ale Gangelui ca să-şi asigure existenţa. Pentru a susţine marea populaţie a Indiei, a Pakistanului şi a Bangladesh-ului, apa fluviilor trebuie ţinută sub o atentă supraveghere (vezi harta de la paginile 16–17). Au fost necesare acorduri internaţionale, deoarece fluviile curg prin mai multe ţări. Pakistanul a construit, printre altele, Barajul Tarbela, lung de 3 kilometri şi înalt de 143 de metri, care este folosit pentru irigaţii. Fiind unul dintre cele mai mari din lume, barajul conţine 148 500 000 de metri cubi de rambleu. Barajul Farakka, de pe Gange, asigură o cantitate suficientă şi constantă de apă pentru navigaţia intensă practicată în apropierea Portului Calcutta.

Ca şi în cazul altor fluvii, poluarea este o problemă majoră a fluviului Gange. Prin urmare, în 1984 guvernul indian a instituit Planul de Acţiune pentru Gange, un plan ambiţios. S-a acordat atenţie transformării apelor menajere în fertilizatori sau biogaz, devierii canalelor colectoare care se varsă în fluviu şi construirii de staţii de tratare a deşeurilor chimice.

Problema readucerii apelor pământului la frumuseţea şi la puritatea de odinioară se pare că depăşeşte puterea organizaţiilor umane. Dar Dumnezeu va îndrepta în curând situaţia. Sub guvernarea exercitată de Regatul său, ‘râurile vor bate din palme’ când întregul pământ va fi transformat într-un paradis. — Psalmul 98:8.

[Chenarele/Harta/Fotografiile de la paginile 16, 17]

Puternicul Indus

Având în vedere numeroşii afluenţi care se unesc formând Indusul, au existat mai multe controverse cu privire la adevăratul izvor al fluviului. Oricum, un lucru este sigur, şi anume că fluviul izvorăşte sus, în munţii Himalaia. Curgând în direcţie nord-vestică şi reunind şi alte râuri în calea sa, Indusul traversează podişul Tibet, „acoperişul lumii“, pe o distanţă de 320 de kilometri. Pe măsură ce se apropie de graniţele Indiei din regiunea Ladakh, Indusul îşi croieşte drum prin munţi, erodând baza stâncilor pentru a-şi forma un canal printre lanţurile muntoase Himalaia şi Karakorum. Odată ajuns pe teritoriul indian, coboară aproximativ 3 700 de metri pe o distanţă de doar 560 de kilometri. În timpul acestei „căderi“, fluviul se îndreaptă spre nord, ocolind brusc marginea vestică a lanţului himalaian, unde i se alătură Gilgit, un râu mare ce izvorăşte din Hindukuş. Apele curg apoi spre sud prin Pakistan. Croindu-şi drum cu forţa printre munţi, şerpuind cu o forţă violentă, Indusul pătrunde în cele din urmă în câmpie şi străbate Punjabul. Acest nume înseamnă „cinci râuri“, deoarece, aici, cinci mari tributari — Beas, Sutlej, Ravi, Jhelum şi Chenab — se îndreaptă spre Indus asemenea a cinci degete răsfirate ale unei mâini uriaşe, pentru a i se alătura şi pentru a-l însoţi în ultima parte a călătoriei sale impresionante de peste 2 900 de kilometri.

Veneratul Gange

La aproximativ 100 de kilometri sud de izvorul himalaian al Indusului, Gangele îşi începe călătoria lungă de peste 2 500 de kilometri spre Golful Bengal. La o altitudine de peste 3 870 de metri ţâşneşte un şuvoi de apă dintr-o proeminenţă de gheaţă care se aseamănă cu gura unei vite, numită în hindi Gaumukh, aici luând naştere un curs de apă numit Bhagirathi. La o distanţă de 214 kilometri de izvor, acestei ape i se alătură la Devaprayag alt curs de apă, şi anume Alaknanda. Aceste două râuri împreună cu Mandakini, Dhauliganga şi Pindar formează Gangele.

Curgând în direcţie sud-estică de-a lungul subcontinentului, Gangelui i se alătură alte râuri mari, cum ar fi Yamuna la Allahabad, în India, iar apoi puternicul Brahmaputra, în Bangladesh. Desfăşurat asemenea unui evantai, Gangele şi tributarii lui alimentează cu apă un sfert din suprafaţa totală a Indiei, adică fertila Câmpie Gangetică. El drenează o suprafaţă de 1 035 000 de kilometri pătraţi şi susţine în viaţă o treime din populaţia Indiei, care în prezent depăşeşte un miliard, în una dintre cele mai dens populate zone din lume. În Bangladesh, Gangele se lăţeşte foarte mult, devenind asemenea unei mări continentale, pe el practicându-se un trafic fluvial de toate tipurile. Apoi, Gangele se desparte în mai multe braţe principale şi în numeroase pâraie, formând astfel una dintre cele mai mari delte din lume.

[Harta]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Tibet

PAKISTAN

Indus

Jhelum

Chenab

Sutlej

Harappa

Mohenjo-Daro

INDIA

Gange

Yamuna

Brahmaputra

Allahabad

Varanasi

Patna

Calcutta

BANGLADESH

NEPAL

BHUTAN

[Provenienţa hărţii]

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Hinduşi care fac baie în Gange

[Provenienţa fotografiei]

TREZIŢI-VĂ!