Scade valoarea vieţii?
Scade valoarea vieţii?
„Trăim într-o lume în care viaţa nu are valoare. Moartea poate fi cumpărată cu câteva sute de lire [sterline] şi nu ducem lipsă de persoane care sunt dispuse să îndeplinească acest serviciu.“ — The Scotsman.
În luna aprilie a anului trecut, doi adolescenţi au atacat plini de violenţă Liceul Columbine din Littleton (Colorado, S.U.A.), incident care s-a soldat cu moartea a 15 persoane şi care a şocat întreaga lume. În urma investigaţiilor s-a descoperit că unul dintre atacatori avea un sit pe Internet unde scrisese: „MORŢII NU SE CEARTĂ!“ Ambii atacatori au murit în această tragedie.
CRIMINALITATEA este o problemă universală şi, zilnic, un număr foarte mare de oameni au parte de o moarte violentă. În 1995, Africa de Sud avea cea mai mare rată a criminalităţii din lume, şi anume de 75 de persoane ucise la 100000 de locuitori. Viaţa are o valoare foarte mică într-o ţară sud-americană, unde în 1997 au fost ucişi peste 6000 de oameni din motive politice. Omorurile comise contra unei sume de bani sunt la ordinea zilei. Într-un raport cu privire la acea ţară se spune: „Ceea ce e şi mai şocant este că a crescut şi numărul crimelor ale căror victime sunt copiii: În 1996 au fost ucişi 4322 de copii, fapt care constituie o creştere de 40 la sută în doar doi ani“. Totuşi, chiar şi copiii devin ucigaşi, ai altor copii sau ai propriilor părinţi. Viaţa este într-adevăr lipsită de valoare.
Care este cauza acestei „culturi a morţii“?
Ce anume arată aceste fapte şi statistici? O lipsă tot mai mare de respect pentru viaţă. Oameni avizi după putere şi iubitori de bani ucid fără scrupule. Baronii drogurilor ordonă moartea a familii întregi. Ei îşi eufemizează uciderile folosind expresii cum ar fi „burduşeală“, „ştergere“, „eliminare“ sau „terminare“ a victimelor, pe care le numesc „ţinte“. Genocidurile şi epurările etnice au luat şi ele un greu tribut şi au dus la scăderea valorii
vieţii umane. Drept urmare, uciderile fac parte din buletinele de ştiri prezentate de posturile de televiziune din întreaga lume.Dacă adăugăm la toate acestea violenţa şi mutilările glorificate atât pe micile ecrane, cât şi pe marile ecrane, avem impresia că societatea noastră s-a cufundat într-o cultură morbidă concentrată asupra morţii. În această privinţă, în Encyclopædia Britannica se spune: „Este ciudat că, pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, moartea a devenit un subiect cu mare priză la public. Lucru surprinzător însă, înainte moartea era un subiect evitat într-o mare măsură în domeniul speculaţiilor ştiinţifice importante, dar într-o măsură mai mică în domeniul speculaţiilor filozofice“. Potrivit profesorului catalan de antropologie culturală Josep Fericgla, „moartea a devenit ultimul tabu influent în societatea noastră; prin urmare, este una dintre cele mai importante cauze ale manipulării ideologice din prezent“.
Probabil cea mai remarcabilă caracteristică a „culturii morţii“ este concepţia des întâlnită că puterea, supremaţia, banii şi plăcerile au o valoare mult mai mare decât viaţa umană şi valorile morale.
Cum se răspândeşte această „cultură a morţii“? Ce anume pot face părinţii pentru a contracara influenţa negativă din jurul lor şi ale cărei victime sunt copiii lor? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care se va răspunde în următoarele articole.
[Chenarul/Fotografia de la pagina 4]
Cât valorează viaţa?
▪ „Tinerii membri ai bandelor [din Bombay, India] sunt atât de disperaţi, încât sunt în stare să ucidă contra unei sume de numai 5000 de rupii [115 dolari].“ — Far Eastern Economic Review.
▪ „A ucis un trecător care a refuzat să-i dea o ţigară.“ — Titlu din ziarul La Tercera, din Santiago (Chile).
▪ „Preţul pentru a aranja o crimă în Rusia este de aproximativ 7000 de dolari [în 1995] . . . Numărul crimelor comise contra unei sume de bani a crescut foarte mult odată cu explozia economică din Rusia postcomunistă.“ — Potrivit agenţiei de presă Reuters, pe baza informaţiilor din săptămânalul Moscow News.
▪ „Un agent imobiliar din Brooklyn a fost arestat . . . şi acuzat de plătirea unui adolescent cu o parte din suma de 1500 de dolari pentru a-i ucide soţia însărcinată şi mama acesteia.“ — The New York Times.
▪ ‘În Anglia, preţul pentru o crimă este în scădere . . . Preţul pentru o «ţintă» a scăzut de la 30000 de lire sterline, cât era în urmă cu cinci ani, la o sumă mai accesibilă de 5000 până la 10000 de lire sterline.’ — The Guardian.
▪ ‘Sălbaticele bande din Balcani pun în umbră mafia. Acesta este un nou tip de criminal, care acţionează după noi reguli şi cu noi arme. Are explozibili şi mitraliere şi nu ezită să le folosească.’ — The Guardian Weekly.