Creaturi zburătoare ale adâncului
Creaturi zburătoare ale adâncului
ÎNOATĂ graţios în apele de coastă şi în jurul insulelor mării. Pot fi găsite în adâncul oceanelor, indiferent că sunt calde sau reci, şi chiar şi în lacuri şi râuri. Ce creaturi sunt acestea? Ele fac parte din ordinul rechinilor batoizi (Rajiformes), creaturi ale adâncului ce par să zboare!
Pentru a admira frumuseţea rechinilor batoizi în timp ce zboară, nu trebuie să fiţi un scafandru de mare adâncime sau un pescar; nici măcar nu trebuie să intraţi în apă. Aşa cum precizează Bart, un biolog marin, cei ce merg pe litoral au deseori posibilitatea de a urmări spectacolul pe care îl dau înaripaţii rechini batoizi făcând salturi afară din apă.
Există câteva sute de specii de rechini batoizi, variind în privinţa dimensiunilor: de la câţiva centimetri la câţiva metri. Se poate observa asemănarea lor cu rechinul, ruda lor. Ouăle rechinilor batoizi, spre deosebire de cele ale majorităţii peştilor, sunt fertilizate în corpul femelei. Batoizii propriu-zişi, membri ai ordinului rechinilor batoizi, depun ouă fertilizate, în timp ce ouăle altor rechini batoizi eclozează în corpul femelei, care va da naştere la pui vii, versiuni miniaturale ale părinţilor.
Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestei familii sunt pisicile-de-mare, al căror schelet este cartilaginos şi care au pe părţile laterale ale corpului câte o înotătoare ce se întinde de la cap până la coadă. Pisicile-de-mare pot avea formă de diamant sau de disc sau s-ar putea asemăna cu un zmeu cu coadă. Corpul lor turtit nu opune o mare rezistenţă apei, mişcările unduitoare ale înotătoarelor dându-le capacitatea de a pluti cu uşurinţă ca în zbor. Când nu înoată, ele se ascund întinzându-se pe fundul nisipos al mării.
Ochii pisicilor-de-mare sunt situaţi în partea de sus a capului, în timp ce gura se află dedesubt. Ele sunt înzestrate cu un maxilar şi dinţi puternici cu ajutorul cărora pot sparge cochilii. Ele nu sunt o privelişte prea plăcută pentru bancurile de stridii, întrucât moluştele sunt hrana lor preferată. Pisicile-de-mare sunt şi ele comestibile, iar uneori sunt folosite pentru a înlocui scoicile din unele preparate culinare.
Pe partea superioară a cozii lor lungi, pisicile-de-mare au ghimpi veninoşi. Dacă este călcată, bruscată sau ameninţată de duşmani, cu ajutorul cozii pisica-de-mare poate provoca o rană dureroasă, înveninând-o. Deseori se întâmplă ca ghimpii să se rupă în interiorul leziunii, fiind astfel greu de înlăturat, iar, dacă leziunea nu este tratată în mod corespunzător, ei pot cauza o infecţie gravă. Dacă sunteţi înţepat de o pisică-de-mare, clătiţi bine cu apă locul afectat, chiar şi cu apă de mare dacă este necesar. În cel mai scurt timp, introduceţi zona lezată în apă fierbinte, cât de fierbinte puteţi suporta. Apa fierbinte distruge veninul şi alină durerea. Apoi mergeţi la medic fără întârziere.
Deşi coada lor ghimpată poate stârni teamă, pisicile-de-mare în general nu sunt agresive şi de obicei îşi folosesc coada doar când sunt ameninţate. Bart, menţionat la începutul articolului, a văzut că pisicile-de-mare sunt foarte prietenoase când, împreună cu soţia sa, a înotat alături de acestea în Insulele Cayman, într-un loc cunoscut ca zonă de hrănire a pisicilor-de-mare prietenoase. El spune: „Stăteam în genunchi pe fundul apei adânci de cinci metri. Când am început să le hrănim, pisicile-de-mare efectiv ne-au asaltat! Eram înconjuraţi de vreo 30 sau 40 de exemplare de toate mărimile. Fiind în căutare de hrană, pisicile-de-mare ne înghionteau uşurel, începând de la genunchi, apoi din faţă, din spate şi trecând pe deasupra capului, înotând graţios în jurul nostru şi cerşind orice firimitură de mâncare. Era extraordinar să vezi cât de docile erau aceste minunate creaturi. Chiar ne lăsau să le scărpinăm pe burtă când treceau pe deasupra noastră“. Bart precizează că aceste pisici-de-mare au ajuns atât de blânde, încât în toţi anii de când oamenii înoată adesea alături de ele nu s-a raportat nici un incident.
Aceia dintre noi care nu sunt scafandri experimentaţi pot admira pisicile-de-mare în ape mai puţin adânci sau la acvariile din întreaga lume. Multe acvarii au bazine special amenajate pentru îngrijirea anumitor peşti, printre care se află şi pisicile-de-mare, dar, ca o măsură de precauţie, acestora li s-au înlăturat ghimpii. Ron Hardy, proprietarul parcului marin Gulf World, din oraşul Panama (Florida), a spus: „Unul dintre locurile unde animalele vii pot fi observate cel mai bine este bazinul nostru cu pisici-de-mare. Oamenilor se pare că le este teamă de pisicile-de-mare, având aproape o fobie faţă de ele, dar ar trebui să vedeţi cum îşi schimbă punctul de vedere când îşi dau seama cum stau lucrurile în realitate din ceea ce le spunem noi! Abia după ce ating o pisică-de-mare încep să-i admire graţia şi frumuseţea. De fapt, unii chiar renunţă la spectacolul cu delfini, care urmează la câteva minute, doar ca să mai stea cu pisicile-de-mare“.
Acum, după ce aţi aflat câteva lucruri despre pisicile-de-mare, probabil că nu vă mai este chiar atât de teamă de ele. Totuşi, reţineţi că ele se ascund deseori pe fundul nisipos al apelor calde, puţin adânci. Aşadar, dacă intraţi într-o astfel de apă, târşâiţi-vă picioarele în loc să le ridicaţi scoţându-le afară. În acest fel veţi avertiza pisicile-de-mare că vă apropiaţi şi nu veţi călca pe vreuna, ca apoi să simţiţi, probabil, ghimpele acestor frumoase creaturi ale adâncului.
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
Pisică-de-mare
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
Oamenilor se pare că le este teamă de pisicile-de-mare, dar îşi schimbă punctul de vedere când îşi dau seama cum stau lucrurile în realitate
[Legenda fotografiei de la pagina 17]
Peştele-liliac
[Provenienţa fotografiei]
© Francois Gohier/ Photo Researchers