De la cititorii noştri

Fibroză chistică Vă mulţumesc pentru articolul „Trăiesc cu fibroză chistică“ (22 octombrie 1999). Deşi am numai 17 ani şi n-am nici o problemă gravă de sănătate, relatarea lui Jimmy Garatziotis m-a impresionat profund. M-a ajutat să mă gândesc la o mulţime de lucruri, printre care şi faptul că trebuie să apreciezi ceea ce ai. În pofida bolii sale chinuitoare, Jimmy continuă să fie vesel şi să aibă o încredere puternică în promisiunile lui Iehova. Mă rog ca Jimmy şi Deanne să aibă mereu forţa de a înfrunta încercările prin care trec.

E. Z., Rusia

Superstiţii Nu sunt Martoră a lui Iehova, dar citesc publicaţiile voastre de doi ani. Aş dori să vă mulţumesc pentru seriile de articole intitulate „Vă este viaţa dirijată de soartă?“ (8 august 1999) şi „Superstiţiile: De ce sunt atât de periculoase?“ (22 octombrie 1999). Înainte fusesem fatalistă şi superstiţioasă din cauza educaţiei primite. Dar acum cred că voi spuneţi adevărul în legătură cu adevăratul creştinism.

N. D., Franţa

M-am simţit jignită când am citit articolele despre superstiţii. Sunt o romano-catolică devotată, iar într-unul din articole se spune că pasagerii unui avion îşi făceau „semnul crucii“ ca un fel de superstiţie. Catolicii îşi fac cruce când se roagă pentru o călătorie fără probleme. Acest semn e un precept esenţial al credinţei noastre şi în nici un caz nu poate fi considerat o superstiţie.

S. W., Statele Unite

Nu putem nega faptul că mulţi oameni îşi fac semnul crucii fără să se gândească prea mult la devoţiunea religioasă. Când a fost întrebat de ce îşi face cruce pe teren, un jucător australian de fotbal a mărturisit: „Cred că nu-i decât un fel de superstiţie“. Acest ritual a avut conotaţii superstiţioase încă de la început, lucru care nu ne surprinde deloc. Iată ce se spune în „The Catholic Encyclopedia“: „Din cele mai vechi timpuri, [semnul crucii] a fost folosit în exorcism şi incantaţii ca armă împotriva spiritelor întunericului“. — ED.

Droguri Doresc să vă mulţumesc pentru seria de articole „Pun drogurile stăpânire asupra lumii?“ (8 noiembrie 1999). Influenţat de prieteni, tata a ajuns sclavul drogurilor şi al alcoolului. Casa noastră nu e un loc de refugiu, ci un loc în care de multe ori viaţa îmi este în pericol. În pofida tuturor acestor lucruri, nu voi înceta niciodată să-i invit pe părinţii mei să simtă personal bucuria ce derivă din a-i aduce închinare lui Dumnezeu.

M. L., Italia

O dată pe săptămână, la şcoala noastră vine un poliţist şi ne vorbeşte despre unele lucruri ca drogurile şi alcoolul. Mă hotărâsem ca, în următoarea săptămână când ofiţerul avea să vină în clasa noastră, să-i dau revista cu articolele despre droguri. A fost foarte impresionat de ceea ce se scria aici şi a citit în faţa clasei câteva fragmente. Întreaga clasă a beneficiat de pe urma articolelor!

C. D., Statele Unite

Copil handicapat Relatarea lui Rosie Major, „Am învăţat să ne bizuim pe Dumnezeu în timp de suferinţă“ (22 noiembrie 1999), m-a impresionat profund. Am trăit tot timpul la oraş, dar nu eram deloc mulţumită de efectele pe care le avea oraşul asupra stării de sănătate a fiicei mele mai mari. Prin urmare, am găsit o locuinţă la ţară. Totul a mers bine până când mi-am pierdut locul de muncă ce îmi aducea un venit anual de 56 000$. Ne-am trezit deci la ţară, cu trei copii şi cu o ipotecă de achitat. Să nu mai vorbim de stresul care a urmat! Dar, după ce am citit relatarea lui Rosie Major, problemele mele economice mi s-au părut atât de neînsemnate, încât mi-a fost ruşine de mine. Există atât de mulţi oameni care au, cu adevărat, nevoie de ajutorul lui Dumnezeu! Aş putea primi un abonament la revistele Treziţi-vă! şi Turnul de veghere?

M. F., Statele Unite

Ne face o deosebită plăcere să satisfacem cererea cititoarei noastre. — ED.