Potrivit Bibliei

Decorarea trupului: se cere rezonabilitate

„VANITATEA este pentru raţiune ca nisipurile mişcătoare“, a scris o scriitoare franceză. Cu siguranţă că raţiunea n-are de-a face cu o mulţime de lucruri pe care oamenii, de-a lungul secolelor, şi le-au făcut de dragul vanităţii. De exemplu, în secolul al XIX-lea, încercând să aibă cea mai subţire talie posibilă, femeile îşi strângeau în corset abdomenul până când de-abia mai puteau respira. Unele susţineau că aveau o talie subţire de numai 32 de centimetri. Au existat femei care şi-au strâns atât de tare corsetul, încât coastele le-au intrat efectiv în ficat, provocându-le moartea.

Deşi, din fericire, acest capriciu al modei a dispărut, vanitatea care a stat la baza lui este evidentă şi azi, la fel ca în acele vremuri. Bărbaţii şi femeile continuă să recurgă la unele practici dificile, ba chiar periculoase, pentru a-şi schimba aspectul exterior natural. De exemplu, în centrele comerciale şi în suburbii au apărut ca ciupercile după ploaie saloane de tatuaj şi piercing, care cândva erau frecventate de persoane de joasă factură morală. De fapt, recent, într-un an, în Statele Unite tatuajul a fost pe locul al şaselea pe lista cu afacerile cu amănuntul care se bucurau de cel mai rapid ritm de dezvoltare.

Alte forme de decorare a trupului, cele extreme, câştigă şi ele teren, mai ales în rândul tinerilor. Piercing-ul amplu în diverse părţi ale corpului — inclusiv în mamelon, în nas, în limbă, ba chiar şi în zonele genitale — câştigă popularitate. Pentru un grup mai restrâns de tineri, piercing-ul amplu a devenit deja ceva banal. Ei încearcă practici mai şocante, cum ar fi marcarea cu fierul roşu, tăieturi * şi body sculpting-ul, adică introducerea sub piele a unor obiecte pentru a obţine găuri sau cute foarte sofisticate.

O practică străveche

Decorarea sau modificarea aspectului trupului nu este ceva nou. În unele ţări din Africa, scarificarea şi tatuarea legate de ritualuri s-au folosit secole la rând pentru a identifica un anumit grup familial sau trib. Este interesant că, în multe dintre aceste ţări, practicile de acest gen nu mai sunt în prezent pe placul populaţiei şi sunt în declin.

Şi în timpurile biblice se practicau tatuarea, piercing-ul şi tăieturile. De obicei, erau practicate de naţiunile păgâne în cadrul religiei lor. Fireşte, Iehova i-a interzis poporului său, adică iudeilor, să imite practicile acestor păgâni (Leviticul 19:28). În calitate de „proprietate specială“ a lui Dumnezeu, iudeii erau  astfel feriţi de aceste practici religioase false, degradante. — Deuteronomul 14:2, NW.

Libertatea creştină

Creştinii nu se află sub Legea mozaică. Totuşi, această lege conţine anumite principii care au rămas valabile şi pentru congregaţia creştină (Coloseni 2:14). Astfel creştinii îşi pot exprima gusturile în materie de înfrumuseţare în limita bunei cuviinţe (Galateni 5:1; 1 Timotei 2:9, 10). Însă această libertate nu este nelimitată. — 1 Petru 2:16.

Iată ce a scris Pavel în 1 Corinteni 6:12: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos“. Pavel a înţeles că libertatea de care se bucura ca creştin nu îi permitea să facă tot ce dorea, fără să ţină cont de ceilalţi. Iubirea faţă de ceilalţi i-a influenţat comportamentul (Galateni 5:13). El ne-a îndemnat să ‘privim cu interes personal nu doar propriile noastre treburi, ci şi treburile celorlalţi’ (Filipeni 2:4, NW). Punctul său de vedere altruist constituie un exemplu excelent pentru toţi creştinii care se gândesc la vreo formă de decorare a trupului.

Principii biblice de care trebuie să ţinem seama

Una dintre poruncile date creştinilor este aceea de a predica şi preda vestea bună (Matei 28:19, 20; Filipeni 2:15). Un creştin nu ar trebui să permită nici unui lucru, nici chiar înfăţişării sale, să-i distragă pe ceilalţi, împiedicându-i astfel să asculte acest mesaj. — 2 Corinteni 4:2.

Deşi practicile de decorare ca piercing-ul sau tatuajul sunt probabil la modă în rândul anumitor oameni, un creştin trebuie să se întrebe: Ce reacţie va provoca o asemenea decorare în zona în care locuiesc? Voi fi asociat cu anumite elemente extremiste ale societăţii? Chiar dacă conştiinţa mea mi-ar permite acest lucru, ce efect ar avea piercing-ul sau tatuajul meu asupra celorlalţi din congregaţie? Le-ar considera ca pe o dovadă a „spiritului lumii“ (NW)? Ar putea trezi îndoieli cu privire la ‘judecata mea sănătoasă’ (NW)? — 1 Corinteni 2:12; 10:29–32; Tit 2:12.

Anumite tipuri de modificare a aspectului trupului comportă riscuri medicale serioase. Tatuarea cu ace nesterile a fost pusă în legătură cu răspândirea hepatitelor şi a virusului HIV. Uneori apar boli dermatologice din cauza coloranţilor folosiţi. După un piercing pot trece luni de zile până când rana se vindecă şi cam tot atâta timp poate fi resimţită durerea. De asemenea, piercing-ul poate cauza hemotoxie, hemoragii, cheaguri de sânge, leziuni ale nervilor şi infecţii grave. În plus, unele proceduri nu se pot anula cu uşurinţă. De exemplu, în funcţie de mărime şi culoare, un tatuaj poate necesita pentru a fi îndepărtat mai multe şedinţe de tratament cu laser, care sunt costisitoare şi dureroase. Piercing-ul poate lăsa cicatrice de neşters.

Fiecare decide personal dacă acceptă sau nu aceste riscuri. Însă cei care caută să-i placă lui Dumnezeu înţeleg că a deveni creştin înseamnă a i se dărui lui Dumnezeu. Trupurile noastre sunt sacrificii vii aduse lui Dumnezeu pentru a fi folosite cum vrea el (Romani 12:1). Prin urmare, creştinii maturi nu-şi consideră trupul ca fiind proprietatea lor exclusivă, care poate fi deformată sau distrusă după bunul lor plac. Îndeosebi cei calificaţi să fie în fruntea congregaţiei sunt cunoscuţi ca persoane cu obiceiuri moderate, cu judecată sănătoasă şi rezonabile. — 1 Timotei 3:2, 3.

Creştinii vor putea să evite practicile extremiste şi masochiste ale acestei lumi, atât de ‘înstrăinate de viaţa lui Dumnezeu’, cultivându-şi şi exersându-şi capacitatea de a raţiona, instruită pe baza Bibliei (Efeseni 4:18, NW). Astfel rezonabilitatea lor va deveni evidentă pentru toţi oamenii. — Filipeni 4:5.

[Notă de subsol]