Limbile: punţi şi ziduri în calea comunicării

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MEXIC

„Nici o istorie nu ne poate furniza o înţelegere atât de exactă cu privire la evenimentele favorabile şi nefavorabile din trecutul unui popor, cu privire la organizarea lui socială şi cu privire la convingerile şi sentimentele lui ca analiza limbii acelui popor.“ — MARTÍN ALONSO.

DE-A lungul istoriei, limba — geneza, evoluţia şi diversitatea ei — i-a fascinat pe erudiţi. Într-adevăr, interesul lor s-a păstrat — aşa cum au fost păstrate majoritatea consemnărilor istorice — tocmai datorită limbii. Fără îndoială, limba este mijlocul fundamental de comunicare al oamenilor.

Unii lingvişti estimează că, în prezent, pe tot globul se vorbesc peste 6000 de limbi, fără să luăm în calcul şi dialectele locale. Limba cu cel mai mare număr de vorbitori este, fără îndoială, chineza mandarin, fiind vorbită de peste 800 de milioane de persoane. Următoarele patru limbi în ce priveşte numărul de vorbitori, enumerarea nefiind neapărat în ordine descrescătoare, sunt engleza, spaniola, hindi şi bengali.

Ce se întâmplă când diverse culturi şi, bineînţeles, limbi vin în contact unele cu altele? Şi, în caz contrar, ce influenţă are izolarea unor grupuri de oameni asupra limbii acestora? Să vedem în continuare cum se construiesc atât punţile, cât şi zidurile în calea comunicării.

Pidginurile, limbile creole şi lingua franca

Colonizarea, comerţul internaţional şi chiar detenţia în lagăre de concentrare sunt câteva situaţii care i-au făcut pe oameni să simtă nevoia de a întinde o punte peste prăpastia comunicării creată de absenţa unei limbi comune. Prin urmare, ei au încercat să limiteze, sau să simplifice, structura limbii. Au început să înlăture elementele gramaticale complicate, să  folosească mai puţine cuvinte şi să limiteze folosirea acestora la domenii de interes comun. În acest mod s-au creat pidginurile. Pidginul, aşa simplificat cum este, e o limbă cu un sistem lingvistic propriu. Însă, dacă dispare necesitatea care a dus la formarea lui, va muri şi el.

Când un pidgin devine limba principală a unei populaţii, i se adaugă noi cuvinte, iar gramatica este reorganizată. În acest caz, pidginul devine o limbă creolă. Limbile creole, spre deosebire de pidginuri, reflectă cultura unui popor. În lume se vorbesc în prezent zeci de pidginuri şi de limbi creole, acestea având la bază engleza, franceza, portugheza, swahili şi alte limbi. Unele chiar au devenit limbi importante în cadrul unei ţări, cum ar fi tok pisin, un tip de pidgin englez, limbă vorbită în Papua-Noua Guinee, şi bislama, vorbită în Vanuatu.

Alte punţi spre comunicare sunt limbile folosite ca lingua franca. Lingua franca este o limbă obişnuită, folosită de comunităţi care au altă limbă maternă. În Republica Centrafricană, de exemplu, vorbitorii diverselor limbi locale pot comunica prin intermediul limbii sango. În rândul diplomaţilor, engleza şi franceza sunt limbi folosite ca lingua franca. Atât pidginurile, cât şi limbile creole pot funcţiona ca lingua franca.

În diverse regiuni de pe teritoriul unei ţări se folosesc varietăţi locale ale limbii naţionale, acestea fiind numite dialecte. Cu cât regiunea este mai izolată, cu atât diferenţele pot fi mai mari. Unele dialecte ajung să se deosebească atât de mult de limba originală a zonei, încât în cele din urmă devin altă limbă. Uneori, lingviştilor nu le este uşor să facă deosebire  între o limbă şi un dialect. De asemenea, întrucât limbile sunt în continuă schimbare, uneori dialectele dispar din cauza ieşirii lor din uz şi, odată cu dispariţia lor, se încheie şi un capitol din istorie.

Limba este un dar divin (Exodul 4:11). Fascinantul proces al evoluţiei limbii demonstrează cât de flexibil este acest dar. Observând limbile, putem învăţa că nici un grup de oameni nu este superior altuia, deoarece nici o limbă nu este inferioară alteia. Ca în cazul altor daruri divine, limba este disponibilă în mod imparţial tuturor oamenilor, indiferent de cultura din care fac parte sau de locul în care trăiesc. Încă de la început, limba fiecărui popor a fost suficient de complexă pentru a servi scopului său. Fiecare limbă merită respect, indiferent de numărul de vorbitori pe care îl are.

Factori istorici şi sociali

Natura sociabilă a omului se reflectă în limbă. Aşadar, când culturile vin în contact unele cu altele, lucru care se întâmplă deseori, limbile lor păstrează dovada acestui contact de-a lungul multor generaţii.

De exemplu, având multe cuvinte de provenienţă arabă, spaniola, considerată o versiune modificată a limbii latine, păstrează dovada cuceririi teritoriului spaniol de către musulmani în secolul al VIII-lea. Poate fi percepută şi influenţa limbii greceşti, a englezei, a francezei şi a altor limbi asupra spaniolei. Mai mult decât atât, în spaniola vorbită în America se percep influenţele locuitorilor din antichitate ai continentului. De exemplu, aici spaniola conţine multe cuvinte provenite din limba nahuatl a aztecilor din America Centrală.

Exact aşa cum limba maternă îi poate identifica pe oameni ca aparţinând unei anumite naţiuni şi chiar unei anumite regiuni, limbajul îi poate identifica pe oameni cu un anumit grup, de exemplu profesional, cultural sau sportiv, sau chiar cu o organizaţie criminală. De fapt, lista ar putea continua la nesfârşit. Lingviştii numesc aceste varietăţi deosebite jargon, argou sau uneori chiar dialect.

Totuşi, când există animozităţi între naţiuni şi grupuri etnice sau culturale, limba nu mai constituie o punte de legătură. Ea poate deveni un zid care măreşte prăpastia dintre oameni.

Viitorul limbilor

Comunicarea este un proces complex. Pe de o parte, tendinţa modernă este aceea de a distruge zidurile lingvistice, ea fiind promovată în primul rând de mass-media. Potrivit lucrării Encyclopædia Britannica, engleza este vorbită în prezent ca limbă principală sau secundară de una din şapte persoane. Prin urmare, este lingua franca cu cel mai mare număr de vorbitori din lume. Folosirea ei de către oameni a deschis posibilitatea unei comunicări mai extinse şi a schimbului de informaţii folositoare.

Pe de altă parte, zidurile lingvistice au cauzat dezbinare, ură şi au dus la izbucnirea războaielor. În The World Book Encyclopedia se afirmă: „Dacă toate popoarele ar vorbi aceeaşi limbă, . . . ar exista mai multă bunăvoinţă între ţări“. Bineînţeles, această bunăvoinţă ar pretinde o schimbare mult mai profundă decât simpla folosire a unei lingua franca. Doar înţeleptul Creator al limbajului ar putea face ca toţi oamenii să vorbească o singură limbă.

Biblia, mijlocul principal al lui Dumnezeu de a comunica cu oamenii, ne arată cu claritate că, în curând, el va înlătura acest sistem rău de lucruri şi-l va înlocui cu un guvern care îşi va exercita autoritatea din cer, şi anume Regatul său (Daniel 2:44). Acest guvern va uni întreaga omenire aici, pe pământ, într-un sistem de lucruri nou, drept şi paşnic. — Matei 6:9, 10; 2 Petru 3:10–13.

Chiar şi în prezent, milioane de oameni de toate limbile şi naţionalităţile şi care provin din diferite medii religioase sunt uniţi de o limbă spirituală curată, adevărul despre Iehova Dumnezeu şi scopurile sale (Ţefania 3:9). Este cât se poate de logic, aşadar, ca, în lumea sa nouă, Dumnezeu să-i unească şi mai mult pe oameni, dându-le tuturor o singură limbă şi anulând ceea ce a făcut la Babel.

[Chenarul de la pagina 12]

Originea limbilor

Atotînţeleptul Creator, Iehova Dumnezeu, a furnizat un limbaj pentru sfera cerească a îngerilor (Iov 1:6–12; 1 Corinteni 13:1). Când i-a creat pe oameni, el i-a înzestrat cu un vocabular şi cu capacitatea de a şi-l îmbogăţi. Nu există dovezi ale unui limbaj primitiv al oamenilor care să constea în grohăituri şi mormăieli. Dimpotrivă, să ne gândim la explicaţia din Encyclopædia Britannica referitoare la limba sumeriană, cea mai veche limbă scrisă: „Verbul sumerian, cu . . . diversele lui prefixe, infixe şi sufixe, dovedeşte complexitatea acestei limbi“.

Aproximativ în secolul al XX-lea î.e.n., contrar poruncii lui Dumnezeu de a se răspândi şi de „a umple pământul“, nişte oameni au dorit să deţină controlul asupra întregii societăţi umane pe câmpia Şinear, din Mesopotamia, şi au început să construiască turnul Babel, care avea să fie folosit în scopuri religioase. Diversitatea limbilor şi-a avut începutul când Dumnezeu le-a încurcat oamenilor limba comună, zădărnicindu-le astfel planurile periculoase şi dăunătoare. — Geneza 1:28; 11:1–9.

Consemnarea biblică nu spune că toate limbile se trag din prima limbă. La Şinear, Dumnezeu a instituit multe vocabulare şi modele noi de gândire, fapt care a dat naştere la o varietate de limbi. Prin urmare, eforturile de a găsi limba-mamă din care s-au născut toate celelalte limbi sunt zadarnice.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

La Babel, Dumnezeu le-a încurcat limba oamenilor rebeli