Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ajutor pentru abandonarea unui mod de viaţă delincvent

Ajutor pentru abandonarea unui mod de viaţă delincvent

Ajutor pentru abandonarea unui mod de viaţă delincvent

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN FRANŢA

EVENIMENTELE care au avut loc în ultimul timp au îndreptat atenţia publică asupra unei decăderi alarmante a ordinii şi a aplicării legii în multe dintre zonele urbane sărace ale Franţei. Potrivit revistei franceze L’Express, „violenţa urbană este de aproape cinci ori mai mare decât în urmă cu şase ani“. Mai mult decât atât, numărul minorilor care comit delicte violente a crescut în mod dramatic.

Pe lângă comiterea de acte de vandalism, afaceri cu droguri, extorcări, incendieri premeditate şi furt, delincvenţii şi-au ales ca ţintă reprezentanţii Statului. Printre alţii, poliţiştii, pompierii şi muncitorii în cadrul transportului în comun sunt supuşi cu regularitate unor agresiuni violente.

De ce există atât de multă violenţă? „Pe fondul decăderii celulei familiale, aceasta este o răzvrătire împotriva a tot ceea ce simbolizează autoritatea“, explică doi sociologi. De asemenea, ei menţionează „sentimentul [tinerilor] de a fi abandonaţi de autorităţi“ şi de a nu avea nici „o perspectivă în ce priveşte un viitor luminos“.

Martorii lui Iehova predică în mod regulat mesajul de speranţă al Bibliei în zone în care delincvenţa se răspândeşte tot mai mult. Într-o emisiune recentă prezentată de televiziunea franceză, un jurnalist a făcut următoarea observaţie: „Martorii lui Iehova cutreieră în lung şi-n lat suburbiile şi cartierele sărace, zone care uneori par abandonate de serviciile de asistenţă socială, de poliţie şi de Guvernul Francez. În aceste clădiri, pe aceste străzi, ei vorbesc şi ascultă“. Lucrarea lor are un efect pozitiv, aşa cum reiese din scrisoarea unui cititor tânăr al revistei Treziţi-vă!, redată în continuare.

„Aş dori să vă mulţumesc din toată inima pentru publicaţiile voastre. Nu numai că m-aţi ajutat personal, dar aţi şi contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor mele cu părinţii. Am doar 16 ani şi sunt musulman.

Ceea ce doresc să spun este că aţi reuşit să mă determinaţi să abandonez un mod de viaţă delincvent. Drept urmare, îmi urmez religia mai îndeaproape, însă citesc şi Biblia. Datorită vouă, îmi continuu şi şcoala. În plus, prin intermediul revistelor voastre, aţi ajutat mai mulţi oameni din cartierul meu — cărora li le împrumut în fiecare lună — să abandoneze un mod de viaţă delincvent. Vă sunt foarte recunoscător şi mă simt îndatorat.“